Dar cine sunt cei doi protagonişti? Destinul lui Dan Voiculescu poate cutremura orice om obişnuit. A făcut tot ce e uman posibil ca să lase o urmă în şanţurile noroioase ale istoriei. Nu cunosc pe nimeni de calibrul lui Dan Voiculescu. Spaima lui de puşcărie a reuşit să aducă laolaltă ce e mai rău în România zilelor noastre. Bani mulţi, putere mediatică, dublu discurs în fiecare seară, înscenări dubioase, minciuni grosolane, jurnalişti compromişi din perspectiva propriei meserii, politicieni veroşi, interlopi dispuşi la orice. 

De cealaltă parte, în ringul inventat special pentru cei doi protagonişti, Elena Udrea. La fel de pricepută ca Dan Voiculescu în a construi ştiri din nimic, cu acelaşi simţ al afacerii şi al identificării profitului, cu aceeaşi clinică dorinţă de a fi în centrul atenţiei. Amândoi cred că imaginea e totul şi că scopul scuză mijloacele. Şi apropos: cum aş putea să îi spun eu doamnei Udrea că Guvernul Ungureanu a căzut pentru că am refuzat să negociez cu penalii? Pentru penali sunt un arogant!

Şi uite aşa, seară de seară, vorbim despre procesul lui Voiculescu. Care nu e un proces de trădare naţională, nu e un proces istoric şi nu e nici un proces în care să se regăsească mari nume din istoria noastră contemporană. E probabil un furtişag cu acte, cum au fost cu sutele sau cu miile în ultimii 25 de ani şi care au îngropat economia României. Iar după două sincroane cu Dan Voiculescu, victimă a Justiţiei, intră în direct Elena Udrea ca să apere Justiţia. Bunul simţ, conform căruia Justiţia trebuie să fie mai presus de bătăliile politice, e ignorat complet. Şi dacă eşti nemulţumit de agenda publică ţinută captivă de cei doi ori eşti băsist, ori ai abdicat de la apărarea statului de drept. 

Nu îmi fac iluzii asupra lunilor care urmează. Mă aştept la ce e mai rău. La diversiuni şi pseudo-dezvăluiri. Oamenii vor fi îndemnaţi să iasă în stradă sub false pretexte eliberatoare şi să distrugă ce s-a construit cu greu. Nu ar fi prima dată: în 1989 lumea a fost chemată să apere Televiziunea Română de terorişti necunoscuţi. Acum vom fi chemaţi să apărăm Antena 3. De cine? De ce? Şi mai ales pentru ce? Probabil de cetele conduse de Elena Udrea pe post de Ioana D’Arc autohtonizată. Telenovelă.

Din perspectiva personală, Dan Voiculescu şi Elena Udrea au de ce să îi mulţumească lui Traian Băsescu pentru câteva motive serioase. Primul nu ar fi existat în conştiinţa publică fără ura pe care i-a purtat-o ani de zile Preşedintelui României. Contribuţia lui Dan Voiculescu în politica românească nu stă în altceva decât în intriga permanentă pentru distrugerea Preşedintelui. De partea cealaltă, doamna Udrea şi-a imaginat că poartă cămaşa rezistenţei şi a ieşit, chipurile singură, în calea tăvălugului. S-a asigurat că nu mai e nimeni pe lângă ea în cadrele televiziunilor. Amândoi înţeleg valoarea unui breaking news şi faptul că e important ca nimeni să nu te incomodeze când faci declaraţii.

Doamna Udrea apără statul de drept la fel de mult pe cât apără domnul Voiculescu libertatea presei. Ambele sunt scenete montate pentru telespectatori. Concret, ambii îşi subordonează toate subiectele propriei dorinţe de a se vedea la televizor. Ce-i drept, se merită unul pe altul. Am ajuns să trăim în lumea lor! Imaginaţi-vă doar cum ar fi fost mandatul lui Traian Băsescu fără Elena Udrea şi Dan Voiculescu.

P.S. Mă aştept ca detaşamentul de seară de la Antena 3 să îşi facă datoria. E firesc, trăim într-o societate democratică în care fiecare îşi poate exprima părerea fără excepţii şi cred că domnii Gâdea şi Badea se bucură de binefacerile unui sistem care funcţionează pe cerere şi ofertă. Cu aceasta ocazie, îl salut pe domnul Gâdea şi îi adresez calde mulţumiri pentru clipele plăcute petrecute în studioul Antenei 3. Sunt amintiri de care mă bucur ori de cate ori îl aud rostind cuvinte ca unguent, vita kobe, parfumuri, listă de protocol. Domnule Gâdea, a meritat! Şi astăzi când vă aud tremurul vocii, când aruncaţi cu mizerii către mine, îmi aduc aminte de privirea pierdută cu care încercaţi să vă verificaţi cu ajutorul DEX-ului! În ceea ce îl priveşte pe domnul Badea, văd că e un mare admirator al samurailor şi al castelor războinice. Ascultându-l însă, mi se pare că a răsfoit rezumate ale codului Bushido sau, mai probabil, nişte benzi desenate. Fără să fiu un mare cunoscător al acestui domeniu, pot să îi garantez domnului Badea că onoarea şi demnitatea unui războinic se câştigă prin linişte interioară şi echilibru mental. Niciun samurai nu înjură ziua pe Facebook pentru ca seara să ţipe nervos la televizor. Şi aş vrea să îmi fie scuzată impoliteţea de a nu-i nominaliza pe toţi invitaţii din studiourile Antenei 3, cu nimic mai prejos în eforturile lor de a-l apăra până la capăt pe Dan Voiculescu. Îi asigur că pentru ei îmi face plăcere să rămân acelaşi, Premierul Unguent.

În zilele acestea, m-au luat în primire ciracii celeilalte părţi. Pe rând, am trădat, m-am lepădat de Traian Băsescu, am fuzionat cu PNL, am abandonat lupta cu statul de drept şi multe altele de acelaşi fel. Până la urmă, şi unii şi alţii au mai multe în comun decât le place să recunoască: înjurătura, lipsa ideilor, dispreţul faţă de oamenii liberi.