UDMR se opune regionalizării: „Vom crea o frustrare enormă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul UDMR Marko Bela FOTO Arhiva Adevărul
Senatorul UDMR Marko Bela FOTO Arhiva Adevărul

Senatorul UDMR Marko Bela crede că regionalizarea nu se va face în acest an şi declară că Uniunea nu va accepta ca, prin acest proces, să se producă o slăbire sau o destrămare a judeţelelor în care reprezentanţii comunităţii maghiare sunt majoritari.

„Nu sunt deloc dezamăgit dacă se amână sau dacă nu va avea loc această regionalizare, pentru că de la început am spus că nu sunt de acord cu reorganizarea administraţiei noastre, în aşa fel încât să complicăm şi mai mult birocraţia şi să includem între judeţe şi Guvernul central un alt nivel al administraţiei, regiunile“, a declarat Marko Bela, marţi, la RFI.

De asemenea, el a subliniat că, fără modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativă nu se poate face.

„Nu sunt sigur că se va face regionalizarea, pentru că până acum nu am văzut o concepţie foarte coerentă privind această regionalizare. Nimeni nu a reuşit să explice de ce ar reforma în mod benefic administraţia noastră o astfel de regionalizare“, a mai spus senatorul UDMR.

„În acest moment, în România există o zonă majoritar maghiară, este vorba de Ţinutul Secuiesc, în primul rând despre cele două judeţe Covasna şi Harghita. Acolo, comunitatea maghiară este în majoritate (...). Nu ştiu de ce ar trebui să acceptăm să destrămăm sau să slăbim acele judeţe şi să avem regiuni unde reprezentanţii comunităţii maghiare nu au un cuvânt decisiv.“, a punctat Bela.

Potrivit acestuia, „destrămarea“ judeţelor în care maghiarii sunt majoritari ar duce la crearea unor frustrări.

„Vom crea o frustrare enormă în cadrul comunităţii maghiare, ceea ce nu are numai efecte sentimentale, ci efecte foarte dăunătoare în ce priveşte convieţuirea celor două etnii“, a conchis Marko Bela.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite