Traian Băsescu: Voi avea o nepoţică, spre marea mea bucurie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Reuters
Traian Băsescu FOTO Reuters

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat marţi seară, la B1TV, dacă va avea un nepoţel sau o nepoţică, el răspunzând: „Spre marea mea bucurie, nepoţică“.

Întrebat când va avea loc botezul, preşedintele a răspuns: „Prin octombrie“.

Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, este însărcinată.

Preşedintele Băsescu a declarat de mai multe ori în cursul anului trecut că îşi doreşte nepoţi.

În mai 2012, la o întâlnire cu românii din Chicago, Băsescu s-a pozat cu doi bebeluşi şi a spus că „tânjeşte“ şi el să aibă nepoţi.

Câteva săptămâni mai târziu, în iunie 2012, Băsescu spunea că „urgenţa“ pentru el nu este căsătoria fiicei celei mici Elena, ci să aibă „nepoţei“. „Urgenţa pentru mine e să facă nişte nepoţi acolo. Nu căsătoria, ci nepoţii“, afirma preşedintele.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite