Traian Băsescu: „Proiectul lui Putin este sa unifice pe uscat Crimeea. Şi Transnistria este prevăzută”
0
Traian Băsescu consideră că Rusia nu va ocupa toată Ucraina, „pentru că este greu de administrat”. Fostul preşedinte s-a declarat surprins că nu a fost inclus şi Belarusul în ceea ce priveşte sancţiunile anunţate împotriva Federaţiei Ruse. Potrivit europarlamentarului, România nu întâmpină un risc direct în momentul de faţă, menţionând că „atâta timp cât cei care trec frontiera sunt cetăţeni ucraineni de naţionalitate română, sunt bineveniţi”.
„Dacă Puţin va merge către sudul Ucrainei acum sau altă dată vom vedea, dar în mod cert proiectul lui este să unifice pe uscat Crimeea, sigur şi Transnistria este prevăzută. (...) Nu îmi pot da seama încă dacă Putin va face tot proiectul sau se va cantona în estul Ucrainei, urmând că acolo să-şi formeze baza de extindere. (...) După semnele de până acum nu cred că va ocupă toată Ucraina, pentru că e greu de administrat”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.
Întrebat ce ar trebui să facă NATO în contextul conflictului, fostul preşedinte a răspuns că NATO "a făcut exact ce ştie şi ce trebuie, a activat planul de apărare colectivă, va concentra resurse pe Flancul Estic”.
Fostul preşedinte a subliniat însă că este surprins că sancţiunile stabilite nu includ şi Belarusul.
„Mă surprinde că nu este inclus şi Belarus”, a sublinat Băsescu în ceea ce priveşte sancţiunile hotărâte împotriva Federaţiei Ruse. „Ar trebui să fie inclus”, a mai precizat fostul şef de stat.
În ceea ce priveşte eventualele riscuri pentru România, Traian Băsescu a precizat: „România nu are un risc direct în momentul de faţă. (...) Atâta timp cât cei care trec frontieră sunt cetăţeni ucraineni de naţionalitate română sunt bineveniţi”.
„Nu ştiu în ce măsură e important sau nu că a fost antedatat discursul sau înregistrat acum trei zile (...) Problema este dacă va face şi partea a două a operaţiunii adică să ocupe sudul Ucrainei sau nu. (...) Depinde de rezistenţă pe care o va opune armata Ucrainei, sper să nu facar precum în 2014 în Crimeea”, a mai declarat fostul preşedinte.