Tirania unanimităţii

Probabil că ştiţi mai bine decât mine. Nu sunt un simpatizant al preşedintelui Băsescu. Deşi nu am simpatie, am o admiraţie invidioasă. Nu există, din 1990 încoace, alt om politic mai talentat decât el.

Duşmănia mea vine din faptul că un astfel de om, dăruit cu carismă, viteză, forţă şi tupeu, nu a avut inteligenţa de a construi o Românie funcţională. Dimpotrivă, organizându-şi ţara ca pe cabinetul lui de lucru, a investit în apropiaţi, supuşi, slujnicari onctuoşi, nu în instituţii. De aceea e România nefuncţională. Cum e înlocuit pionul, cum se prăbuşeşte tabla de joc. Peste civilizaţia care se sprijină pe persoane providenţiale atârnă întotdeauna sabia lui Damocles. ICR-ul a fost asimilat lui Horia-Roman Patapievici. Procuratura, Laurei Codruţa Kövesi ş.a.m.d. O astfel de atitudine e perdantă şi asta am criticat întotdeauna la dl preşedinte. Lipsa unui plan naţional, lipsa unei preocupări pentru întreaga naţiune.

Nu puneţi toate ouăle într-un singur coş! Nu pentru că s-ar sparge.

Aşadar, ceea ce voi spune nu poate fi bănuit, vorba lui Caragiale, de malversaţiune. Cred că o mai mare nenorocire decât alegerea unui preşedinte USL nu se poate imagina. Indiferent că numele lui va fi Ponta, Oprescu sau Antonescu. Dreapta actuală, fărâmiţată şi impotentă, măcinată de orgolii uriaşe, împovărată de o guvernare dezastruoasă, scindată între zeci de virtuali preşedinţi şi preşedinte, e sortită eşecului. Un eşec uriaş, nemaiîntâlnit din 1990. Foarte bine, vor spune cetăţenii, după faptă şi răsplată. Da, e adevărat, ura nu vrea să ştie de raţiune, de interes, de prudenţă. Însă, dacă simplul cetăţean ar sta să gândească înainte de a lua o decizie, ar avea ce pune în balanţă. Guvernarea USL a reparat, cât de cât, erorile înaintaşilor, numai în domeniul salarizării. Dezvoltarea economică, turismul, agricultura nu-i datorează nimic. Ocuparea populaţiei apte de muncă nu a crescut nici până la genunchiul broaştei. Dimpotrivă, numărul celor angajaţi cu acte în câmpul muncii a scăzut. Evaziunea fiscală creşte ca Făt Frumos. Şi, ca şi cum nici asta n-ar fi fost destul, baronii locali presează guvernul pentru iertarea păcatelor. (Numai aşa pot să-mi explic deturnarea a 2,3 milioane de euro pentru biserici.) În aceste condiţii, cu toate păcatele sale şi aflat într-o opoziţie relativă, preşedintele a rămas singurul (poate împreună cu o anumită parte a presei) care se poate împotrivi iureşului USL pentru ocuparea teritoriului. Iar teritoriul e România. Pe înţelesul naivilor: vrem să conducem în veci, noi şi ai noştri. Şi să nu ne tulbure nimeni. În acest spaţiu al tuturor posibilităţilor, nu trebuie nimic lăsat la întâmplare. Securizarea furtului şi a corupţiei reprezintă cuvântul de ordine. Dar să nu vă faceţi iluzii. Blocajul executat de preşedinte nu are la bază o idee democratică. Dimpotrivă, principiul e „scoală-te tu, să stau eu!“ Dar, în economia generală a acestei ţări nenorocite, orice împotrivire e bună. După cum aţi văzut, sacul cu şoricei se agită, iar caşcavalul scapă nemâncat măcar pe jumătate.

Din clipa în care USL va avea toate pârghiile în stat, nimic – repet, nimic – nu îi va opri pe puternicii zilei să se înstăpânească peste România. Noul preşedinte se va plimba pe sub bolţile palatului, numărând zilele până la pensie. De aceea, oricât aş râde de MRU, oricât aş scrâşni la Elena Udrea, oricât m-ar plictisi sâsâiala lui Predoiu, sunt hotărât să votez opoziţia la prezidenţiale!