Teodor Meleşcanu: La Consiliul European poate merge şi preşedintele, şi premierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Meleşcanu a explicat că atât premierul, cât şi preşedintele pot merge la Consiliul European, însă ar fi un caz atipic ca acesta din urmă să participe, deoarece sunt doar doi sau trei şefi de state care vin la reuniuni, în rest ţările fiind reprezentate de prim-miniştri.

Întrebat fiind, duminică seară, la Digi 24, cine ar trebui să reprezinte România la Consiliul European, ministrul de Externe a răspuns:

„Răspunsul tehnic este dat de două decizii ale Curţii Constituţionale, de pe vremea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora la Consiliul European merge preşedintele României. În cazul în care sunt probleme de tip economic şi financiar poate să meargă primul-ministru. În ambele cazuri însă este nevoie să existe un mandat din partea Parlamentului, atunci când se vine cu propuneri sau cu poziţii noi din politica externă a României”.

 „Este o situaţie atipică, pentru că la ora actuală, la nivelul UE, există doi sau trei şefi de state care vin la Consiliul European. Restul toţi care participă sunt prim-miniştri. Decizia Curţii trebuie respectată, dar va trebui să vedem cum evoluează lucrurile. Instituţia care cu adevărat angajează România în materie de politică externă este Parlamentul României, unde prin prezentarea programului de guvernare se adoptă în mod legitim propunerile şi direcţiile de acţiune ale României în relaţiile cu UE”, a adăugat Meleşcanu, potrivit Mediafax.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite