Tehnocraţi cu iz neo-liberal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
guvern rectificare

„Când eşti tentat să te simţi frustrat din cauza inepţiilor altora, în primul rând stai jos şi numără-ţi-le pe ale tale. După aceea decide dacă poţi trece ceva cu vederea. Dacă ceva trebuie să fie menţionat, caută metode constructive de a aborda problema”.

Cam asta a scris pe calendarul meu motivaţional în dreptul zilei de 29 august. Cum cred că unul dintre amicii mei, actual ministru, a spus o inepţie peste care nu prea pot să trec, sper că în cele ce urmează să pot să abordez problema într-un mod cât se poate de constructiv.

Îl cunosc pe Dragoş Pâslaru de câţiva ani şi am avut plăcerea să lucrăm împreună în diverse contracte. Îl consider un tip foarte mişto, care lucrează în echipă şi care are, peste toate, un bun simţ fantastic. Acest text îi este adresat în calitatea sa de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Citesc interviul acordat de el publicat pe Republica. Acela cu fraza devenită deja celebră: „Deci eu, ca stat, îi dau venitul minim garantat, iar omul stă acasă frumos şi are Mercedes”. Am zis să citesc interviul ad integrum pentru a verifica dacă nu cumva omul a vrut să spună altceva însă presa ticăloasă a denaturat, însă nu, constat că ministrului i-a ieşit o gogoriţă sau mai bine spus, mai multe.

De multe ori, afirmaţiile lor arată că ei, tehnocraţii, pot cădea în păcatul populismului şi ne face să ne întrebăm dacă oamenii chiar sunt familiarizaţi cu politicile publice pe care trebuie să le aplice/ dezvolte.

Senzaţia mea este că unii miniştri ai guvernului tehnocrat sunt în campanie, altfel nu-mi pot explica tona de chestiuni lansate de ei care antagonizează populaţia. Unii se ceartă, în public, cu un mare mogul de presă acuzându-l de faptul că a beneficiat de contracte grase cu statul, trecând în secundar faptul că în acest moment, programul informatic fără de care nu se pot opera fondurile pentru care este principalul responsabil este o necunoscută chiar şi pentru oamenii din propriul sistem. Altul, ajuns celebru pentru faptul că gestiona o reţea informală de cărăuşi de citostatice care suplinea ineficienţa statului, constată acum cu tristeţe că în calitate de ministru nu poate face nimic taman pentru a rezolva chestiunea care l-a făcut celebru. Un altul ne spunea acum o lună de faptul că în centrele de plasament există adevărate reţele de prostituţie în care sunt implicate minore aflate sub protecţia statului, însă până acum nu s-a prezentat nici o dovadă care să îi susţină afirmaţia. Mai toţi ies în public şi atacă „greaua moştenire” lăsată de predecesori (numiţi politic, evident), îşi cataloghează subordonaţii ca fiind „ineficienţi”, „politruci”, „corupţi” etc., însă nu operează nici o modificare de structură de personal sau mai rău, numesc oameni în jurul lor pe criterii care par mai degrabă că au legătură cu „apartenenţa la grup” decât cu meritocraţia. Pe lângă toate acestea, de multe ori, afirmaţiile lor arată că ei, tehnocraţii, pot cădea în păcatul populismului şi ne face să ne întrebăm dacă oamenii chiar sunt familiarizaţi cu politicile publice pe care trebuie să le aplice/ dezvolte.

Având în vedere cele mai sus exprimate şi urmând sfatul oferit de citatul din calendarul meu, o să încerc să fiu constructiv şi să explic, pe scurt şi sper cât mai simplu, de ce ministrul Pâslaru greşeşte:

Peste tot în lume, există cazuri de oameni care au Mercedes-uri şi beneficiază de ajutor social din partea statului, fraudându-l. Nicăieri nu o să vedeţi vreun ministru care să iasă în spaţiul public şi să vorbească despre acest lucru în modul în care al nostru ministru a făcut-o pentru simplul motiv că o politică publică nu se evaluează după excepţii şi nici după cei care abuzează de ea. Oricât de populist ar putea să sune, datoria unui ministru este să-şi servească concetăţenii (a nu se uita sensul cuvântului minister = a servi) oferind un cadru legal care să răspundă nevoilor care există şi să creeze sisteme în care astfel de abuzuri să fie cât mai puţine. Acest deziderat se realizează prin întărirea modului de aplicare a legii, prin dezvoltarea mecanismelor de avertizare timpurie a abuzurilor, prin dezvoltarea profesională a specialiştilor din sistem (astfel încât aceştia să poată depista astfel de practici) şi prin dezvoltarea parteneriatelor public-privat. Nici o vorbă despre abuzurile comise de funcţionarii din sistem, nici o vorbă despre modul în care legislaţia din domeniul social încurajează dependenţa, nici o vorbă despre stufărişul legislativ din domeniu şi tăcerea totală asupra modului în care legislaţia din domeniu este folosită, în şantajul electoral al beneficiarilor, în perioada alegerilor. Şi parcă de la un tehnocrat, aşteptările sunt mult mai mari să aibă o privire de ansamblu …

Nu în ultimul rând, mesaje care pot fi uşor înţelese ca un alt fel de a spune „la naiba cu asistaţii ăştia sociali”, intră în profundă contradicţie cu realitatea exprimată de faptul că solidaritatea socială este un concept pe care Europa l-a creat şi pe care şi l-a asumat ca una dintre valorile de la care nu face rabat încă din secolul XIX şi se apropie, mai degrabă, de discursul creator de clivaje promovat de politicienii catalogaţi ca fiind extremişti-naţionalişti! Nici aici nu vorbim de faptul că suntem ţara cu cei mai mulţi oameni care trăiesc în sărăcie extremă din Uniunea Europeană, că tinerii între 16-24 de ani sunt cea mai săracă categorie de cetăţeni (pensionarii o duc mult mai bine decât ei), nici o vorbă despre faptul că măsurile de activare a categoriei de mai sus menţionate lipsesc aproape cu desăvârşire, că sistemul de reconversie profesională e o glumă proastă, că măsurile active din domeniul ocupării trebuie ajustate etc.

Oricât de populist ar putea să sune, datoria unui ministru este să-şi servească concetăţenii (a nu se uita sensul cuvântului minister = a servi) oferind un cadru legal care să răspundă nevoilor care există şi să creeze sisteme în care astfel de abuzuri să fie cât mai puţine.

Aceleaşi hibe de discurs trebuie subliniate şi atunci când vorbim despre menţionarea abuzurilor în acordarea diverselor forme de sprijin (inclusiv accesarea sistemului de pensie) pentru persoanele cu dizabilităţi. Încă din 2009, atunci când făceam parte din echipa de specialişti care a pus bazele celui mai amplu raport realizat în ultimii 25 de ani privind riscurile sociale la care România trebuia să facă faţă, atrăgeam atenţia asupra faptului că nu există nici o explicaţie oficială pentru faptul că, brusc, numărul de pensionari pe caz de boală a crescut într-un judeţ cu 300% faţă de media naţională. Propuneam atunci realizarea unui sistem serios de avertizare timpurie, dezvoltarea capacităţii structurilor relevante, inclusiv prin angajarea de personal şi aplicare a legii. Pentru cazuri de abuz dovedite în UK şi Germania, instanţele au decis, pentru toţi cei care au abuzat de funcţia lor publică şi au cedat actului de corupţie, închisoare cu executare. Din păcate, trebuie să constatăm că şi actualul ministru continuă linia predecesorilor săi şi arată cu degetul, fără nici o distincţie, beneficiarul, fără să pună în practică un embrion de soluţie reală care să conducă la minimalizarea abuzurilor. În plus, a nu menţiona faptul că foarte multe persoane beneficiare ale unei astfel de măsuri trebuie să dovedească că nu le-a crescut membrul amputat sau că nu s-au vindecat de boala incurabilă de care suferă poate fi confundat uşor cu un mesaj de genul „la naiba şi cu pensionarii ăştia pe caz de boală”. Şi acest lucru poate fi uşor confundat cu populismul.

Centrele comunitare propuse ca soluţie pentru toate problemele sistemului de asistenţă socială centrată pe nevoile clientului sper că sunt o glumă. Marea majoritate a autorităţilor publice locale din România nu au Servicii Publice şi Asistenţă Socială (SPAS) şi chiar şi multe dintre cele care au nu beneficiază de serviciile unui asistent social profesionist. Ideea extinderii profesiei de mediator social la nivelul tuturor comunităţilor este ca şi cum ai accepta că ai nevoie, în permanenţă, de cineva care să faciliteze relaţia dintre tine şi partenerul tău de viaţă, voi fiind în imposibilitatea dezvoltării unei relaţii normale şi sănătoase. Accentul trebuie să cadă şi în acest caz, pe însănătoşirea sistemului actual şi nicidecum pe crearea unuia paralel, prin introducerea panaceului numit „mediator”. În condiţiile în care există instituţia referirii unui caz de la un expert către altul, în funcţie de nevoile identificate la nivelul beneficiarului, instituţie care trebuie să recunoaştem că nu prea funcţionează, în condiţiile în care la nivel local principala activitate a asistentului social este să facă dosare de venit minim garantat şi nicidecum să susţină o abordare individualizată centrată pe nevoia de transformare a persoanei dependente în persoana activ-contribuitoare în cel mai scurt timp posibil, în condiţiile în care instrumentele de asistenţă şi securitate socială sunt folosite, de mult prea multe ori, ca instrumente electorale aflate în mâna edililor, nu înţeleg care poate fi valoarea adăugată adusă de aceste Centre. Şi, colac peste pupăză, în conformitate cu prevederile Art. 19 din Legea Descentralizării (Legea 195/2006), parte din domeniul asistenţei sociale cade în sarcina exclusivă a Autorităţilor Publice Locale, ceea ce face ca funcţionarea Centrului menţionat de Ministrul Muncii să aibă nevoie de susţinerea, inclusiv financiară, a Consiliului Local. De ce ar angaja primarul patru oameni într-un centru nou când el nu are asistent social în primărie? Cu ce bani va susţine centrul, în condiţiile în care 70% din Consiliile Locale nu au bani pentru a susţine costurile actuale? Cu ce ar ajuta activitatea Centrului la buna funcţionare a instituţiilor deja existente şi care ar fi valoarea adăugată pe care activitatea acestui centru ar provoca-o? Sunt doar câteva întrebări la care nu primim răspunsuri care să conducă la soluţii, ci doar info-grafice colorate şi declaraţii auto-suficiente.

Şi eu spun o mulţime de inepţii. Atrag însă atenţia amicului meu aflat vremelnic în funcţie de înalt demnitar că astfel de declaraţii, chiar dacă atacă probleme reale, prezentate în felul în care au fost făcute, pot părea doar nişte declaraţii populist neo-liberale şi nicidecum o identificare a unor hibe de sistem pentru care se caută soluţii. Şi acest lucru nu îl caracterizează deloc!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite