Putem să ne plângem că politica nu s-a liberalizat în ultimii 20 de ani în România? Nu cred că putem. Avem furnizorul monopolist de circ, scandal şi caterincă, PSD. Şi avem avem consumatorul de circ, populaţia depresivă, care nu numai că are un apetit aparte pentru băşcălie, dar e şi un consumator atipic, vorace chiar. Nu se satură prea uşor. E un fel de „dacă dragoste nu e, măcar circ să fie“.

Prietena mea maghiară consideră că fac circ chiar şi când eu mă consider foarte decent. Adică, probabil, noi, românii avem un element cultural al ţărăniei şi superficialităţii, al ostentativităţii şi al ieftinului. Sau maghiarii sunt foarte serioşi, dar dacă ar fi, ar fi avut o economie mult mai bună. Oameni buni, în afara României acest comic, acest circ pesedist nu mai are valoare. Poate doar prin Kazkhstan. Nu este gustat de nimeni mai la vest de Oradea. Ori trăind într-o lume globalizată şi interdependentă, în care e probabil să ai mai multe în comun cu o persoană apropiată de vârstă din altă ţară decât cu vecinul de bloc, direcţia în care ne duc liderii şi elitele din spatele lor este greşită. Trebuie să ne cunoaştem vecinii, trebuie să mai scăpām de tradiţiile şi de proverbele şi zicătorile din bătrâni care nu fac decât să ne întărească prejudecăţile. Trebuie să eliminăm circul şi lipsa de educaţie.

Decât să pierdem la buzunar, mai bine pierdem puţin la băşcălie.

Nu va câştiga nimeni din taxarea circului, dar e singura metodă de a-l reduce. Producătorii şi consumatorii de circ vor avea de pierdut. Profitul primilor va scădea, ceilalţi vor plăti mai mult ca să consume circ. Bineînţeles că sunt parte a problemei Măruţă şi Capatos, cu piţipoancele şi cocalarii aferenţi, şi toţi cei care îi urmăresc. Cine plăteşte 80 lei să meargă la Salam la concert e iar parte a problemei. Acest concert nu ar trebui să coste mai mult de 10 lei şi să aibă anvergura mai mare de un concert de cartier. Mai mult, festivalurile de muzică electronică cu zeci de mii de participanţi sunt iar parte a problemei. Dacă eu vreau să fac un concert de fagot, în parc, pe muzica lui Mozart, nu strâng mai mult de 20 de consumatori, iar aia e cultură adevărată. Chiar şi comparată cu muzica rock, cea electronică pare o copilărie şi o pierdere de vreme.

Bineînţeles că va fi o rezistenţă generală ca urmare a taxării circului. Dar, vă spun pe cuvânt, decât să pierdem la buzunar, mai bine pierdem puţin la băşcălie. Nu a murit nimeni dacă a râs mai puţin, dar se moare pe capete în ţară din cauza sărăciei. Şi ca externalitate, vom fi şi mai europeni.