Tăriceanu s-a cerut în comisia de revizuire a Constituţiei. Crin Antonescu l-a ignorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a explicat că ar fi dorit să facă parte din comisia de revizuire a Constituţiei din partea liberalilor. Cererea lui Tăriceanu a fost însă ignorată de liderul PNL Crin Antonescu, care a preferat să numească alţi liberali din partea partidului.

„Până în acest moment nu s-a făcut o discuţie referitoare la componenţa comisiei din partea PNL, aştept ca această discuţie să se facă cel mai probabil la nivelul grupului parlamentar PNL. Părerea mea este că ar fi nevoie de o comisie care să fie în primul rând credibilă şi formată din oameni cu experienţă politică îndelungată.

Eu am o experienţă trăită a relaţiei instituţionale premier-preşedinte, care a fost presărată din păcate cu nenumărate conflicte declanşate de preşedinte şi cu nenumărate atacuri care vizau subminarea autorităţii Executivului. Am avut conflicte care au trebuit să ajungă la Curtea Constituţională, dar şi conflicte politice care au tensionat în nenumărate momente viaţa politică", a declarat Tăriceanu, înainte ca Antonescu să anunţe componenţa comisiilor.

Din partea liberalilor, comisia de revizuire a Constituţiei îl va avea pe Crin Antonescu drept preşedinte. În afara acestuia PNL avându-i ca membri pe senatorii Tudor Chiuariu şi Petre Roman şi pe deputaţii Dan Motreanu, George Scutaru şi Alina Gorghiu.

În total, PNL va avea 6 din cei 23 de membri ai comisiei, plus conducerea comisiei care i-a fost atribuită lui Crin Antonescu.

Călin Popescu Tăriceanu a fost unul dintre liberalii care au venit şi cu propuneri concrete în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei.

„Este important ca această discuţie să nu plece de la persoane ci de la serie de principii. Trebuie deci să hotărâm ce arhitectură constituţională vrem. Prima Constituţie trebuia să ţină cont de personajul Ion Iliescu, dar putem trage nişte învăţături că avem o Constituţie hibrid care are sădiţi în ea germenii conflictului care ies la suprafaţă când la cârma ţării apare un persnaj conflictual cum e Traian Băsescu.

Un exemplu foarte la îndemână este cel legat de desemnarea miniştrilor care urmau după vacamtarea unui post. Constituţia spune că premierul propune şi preşedintele semnează actul, deci responsabilitatea miniştrilor îi revine premierului. Preşedintele legalizează cumva aceste acte. Eu şi Băsescu am avut mereu probleme în această privinţă pentru că îmi spunea că nu e notar. M-am trezit o dată că nu mi-a acceptat numirea unui ministru, şi Curtea Constituţională mi-a spus că am dreptate. A doua oară, aceeaşi CC mi-a spus că preşedintele are voie să respingă o singură numire", a explicat Tăriceanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite