Tăriceanu, o nouă săgeată către Dragnea: În condiţiile războiului politic total, România nu e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE
0Acordul pe justiţie propus de ALDE este un apel la responsabilitate şi reprezintă poate ultimul „tren” în ceea ce priveşte exercitarea cu succes a preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, susţine liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Încă parteneri de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea au avut mesaje total diferite după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.
„Mulţi au spus că solicitarea ALDE de a găsi un consens ar echivala cu un pas în spate în efortul de a stopa abuzurile. Nimic mai fals. Înainte de toate, faptul că astăzi oficialii europeni încep să admită că în România există o gravă problemă reprezentată de protocoale, faptul că astăzi se vorbeşte despre reglementarea ascultărilor abuzive ale telefoanelor sunt şi rezultatul eforturilor ALDE. Eforturi însă realizate cu pragmatism, consecvenţă, folosind atât armele discursului politic, cât şi pe cele ale diplomaţiei”, a scris joi Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
El admite că din cauza războiului politic intern, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, iar liderii europeni nu vor fi înţelegători având în vedere că acest război există chiar în an electoral.
„Trebuie spus că în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special Preşedintelui României şi liderilor partidelor parlamentare din opoziţie. Cine crede că liderii europeni vor fi înţelegători când în an electoral, oamenii politici de la Bucureşti se vor război se înşeală. România deja pierde teren şi va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgenţă”, mai spune Tăriceanu.
Liderul ALDE vorbeşte şi despre abuzurile din justiţie şi protocoalele nelegale, spunând că România va rata şansa de a se impune la nivelul UE dacă preşedintele Iohannis şi partidele din opoziţie vor continua să nege existenţa acestora.
„Vom continua să fim trimişi la colţ de către liderii europeni care înţeleg mult mai bine jocurile politice şi diplomatice şi acţionează în interesul propriilor ţări”, subliniază Tăriceanu.
El atrage atenţia că acordul dintre partide pe care l-a propus ALDE reprezintă unul dintre ultimele trenuri în ceea ce priveşte preluarea preşedinţiei Consiliului UE şi este un apel deschis la responsabilitate şi la asumarea, de către clasa politică, a unor principii fundamentale.
„Acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a preşedinţiei Uniunii Europene. Este un apel deschis la responsabilitate. Un apel la asumarea de către clasa politică din România a unor principii fundamentale care să asigure că abuzurile şi practica protocoalelor nelegale nu se vor mai repeta, iar românii îşi vor avea asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale. Asumarea acestor principii în locul unor conflicte politice interminabile este necesară pentru a merge înainte. Dacă nu, politicienii se vor război în continuare iar România va pierde”, mai scrie liderul ALDE.
Tăriceanu descrie România ca fiind o ţară ruptă în două din cauza conflictelor politice şi spune că vede o fractură majoră în societatea românească. El se întreabă cum a ajuns România să fie atât de dezbinată chiar în anul în care celebrează 100 de ani de la Unire.
„În al doilea rând, este nevoie de un consens într-o ţară ruptă în două de conflict, din păcate alimentat cu cinism de reprezentanţii instituţiilor de forţă. Cine crede că bătălia politică s-a oprit la holurile Parlamentului sau la platourile de televiziune se înşeală. De fiecare dată când merg în ţară văd fractura majoră care are loc în societatea românească. Trebuie să oprim această fractură, să reparăm ce trebuie reparat şi să redeschidem dialogul la nivelul întregii societăţi. Nu sunt cuvinte mari, ci sunt realităţi pe care românii le simt pe propria piele. Este un mare semn de întrebare cum am ajuns ca în anul care celebrăm 100 ani de la Unire societatea românească să fie mai dezbinată ca niciodată”, explică liderul ALDE.
De asemenea, spune Tăriceanu, propunerile făcute de ALDE, precum un ministru al Justiţiei tehnocrat şi restrângerea puterilor preşedintelui, sunt doar nişte principii de bun-simţ şi nu urmăresc eliminarea adversarilor politici.
„Principiile pe care ALDE le propune urmăresc să restabilim un echilibru, în care românii indiferent de tabără să recâştige încrederea în Justiţie şi convingerea că aceasta nu este folosită ca instrument de eliminare a adversarilor politici incomozi. (...) Sunt principii fundamentale, de bun-simţ şi importante pentru viitorul României. Sper că se va găsi suficientă înţelepciune pentru a înţelege importanţa acestui moment prin care trecem. Da, vreau o Românie fără abuzuri, fără protocoale, fără intervenţia nedemocratică a serviciilor! Şi sunt convins că acest acord este cea mai bună şansă pentru a atinge acest deziderat!”, conchide Tăriceanu.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că este nevoie de consens la nivelul partidelor parlamentare asupra modificărilor la legile justiţiei, dar care trebuie să înceapă de la definiţia statului de drept. Tăriceanu a mai spus că trebuie acceptat un ministru tehnocrat la Justiţie.
”Cred că e necesară o discuţie între partidele din Parlament pentru a ajunge la un consens asupra modificărilor”, a afirmat Tăriceanu, adăugând că trebuie pornit de la câteva principii. El a spus că, în primul rând, trebuie să pornească de la discuţie privind definiţia statului de drept.