Băi posibil cel mai mare odios născut de poporul român, cum îţi permiţi să afirmi că urmărirea unor hoţi la drumul mare este la fel ca persecutarea de un regim criminal, dictatorial a clasei sociale învinse? Dacă, în trecut, hoţii şi criminalii înlocuiau monarhia cu dictatura, acum acelaşi tip de hoţi şi de criminali vor să îi vină de hac şi democraţiei.

Prin această comparaţie ai întinat memoria tuturor victimelor Partidului Comunist. Marea burghezie şi moşierime română, cu toate problemele lor, nu au nicio legătură cu hoţii şi criminalii regimului post decembrist.

Burghezia română a lăsat în spate o industrie pe care predecesorii tăi în mârlănie şi abuz au prăduit-o. Voi nici nu aţi prăsit, nici nu aţi construit. Singura voastră specialitate a fost privatizarea activelor statului şi delapidarea.

Prin ce logică de birt aţi ajuns, mă, să vă comparaţi existenţa mizeră cu dramele îndurate de cei care au fost pionierii antreprenoriatului în România? Cum să crezi, mă, că tu, un dealer în delir, stai pe acelaşi nivel cu cei ca Malaxa, chiar şi într-o comparaţie odioasă?

Atunci, statul criminal, în numele luptei de clasă, confisca averile tuturor romanilor promotori ai progresului.

Acum, statul de drept şi democraţia sunt periclitate de toţi cei de teapa ta, emanaţiile puturoase ale unei clase politice aproape în întregime întemeiată pe prostie şi hoţie.

Culmea, după mai bine de 70 de ani, marea majoritate a averilor burgheziei şi moşierimii române tot pe mâna voastră a ajuns.

Cei ca Tăriceanu atacă cu vehemenţă regimul fragil democratic din România sperând, pe de-o parte, că vor scăpa de consecinţele tuturor fărădelegilor comise probabil după 1989 şi, pe de altă parte, că distanţându-se de Europa şi lumea democratică îşi vor putea perpetua modul de lucru stalinisto-securist şi prăduiala naţională, nestingheriţi de nimeni şi de nimic.

Romani, câtă vreme veţi mai accepta ca securiştii şi urmaşii criminalilor socialişti să vă ţină prizonieri şi să vă batjocorească atât trecutul, prezentul, cât şi viitorul?