Surse: Fina lui Dragnea, în cărţi pentru şefia Ministerului Dezvoltării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru al Dezvoltării va fi ales între ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi Sevil Shhaileh, fina lui Liviu Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu, care, în prezent, este secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit unor surse politice.

Cele mai mari şanse pentru a prelua portofoliul Dezvoltării Regionale le are Sevil Shhaideh. Fost director al Direcţiei Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa, Sevil Shhaideh a devenit secretar de stat imediat după ce, în 2012, Liviu Dragnea a fost numit ministru la Dezvoltare. Surse din PSD auy declarat pentru „Adevărul“ că Sevil Shhaideh este fina lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi a lui Liviu Dragnea, fostul său şef.  În perioada 2007-2012, Sevil Shhaideh a fost director general la Direcţia Generală de Proiecte in CJ Constanţa si coordonator al UNCJR. Între 1993 si 2007 a fost Director Sisteme Informatice la CJ Constanta.

A doua variantă pentru ministerul Dezvoltării este Rovana Plumb, actualul ministru al Muncii. Rovana Plumb este unul dintre cei mai influenţi oameni din PSD, în plus, are o relaţie foarte bună cu Corina Creţu şi cu Daciana Sârbu, din vrema în care era europarlamentar. "Susţin pe cineva. Am vorbit şi cu Corina Creţu şi are susţinerea mea şi a Corinei Creţu", a spus Liviu Dragnea dspre succesorul său în fruntea ministerului. 

Premierul Victor Ponta a discutat astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema noului ministru al Dezvoltării. "Întâlnire instituţională cu Preşedintele Iohannis/ mâine vom avea numit noul ministru la MDRAP", a scris Ponta pe Twitter. Ponta a anunţat săptămâna trecută că persoana care va ocupa postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, rămas vacant după demisia lui Liviu Dragnea, va fi nominalizată după discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite