Somn în Parlament. Ce spune senatorul Mihai Goţiu după ce a fost surprins dormind

Somn în Parlament. Ce spune senatorul Mihai Goţiu după ce a fost surprins dormind

Senatorul Mihai Goţiu

Senatorul Mihai Goţiu, unul dintre parlamentarii  USR, a fost filmat în timp ce dormea în plenul Parlamentului, în timp ce se discuta bugetul României pentru anul 2017. Acesta a declarat că a fost obosit de procedura bugetului care ar fi „o cacealma”.

„Mă oboseşte această procedură a bugetului care e o cacealma. Am zis că e mai bine să mă odihnesc un pic. Am zis să mă odihnesc un pic până când trece partea asta. E dreptul lor să doarmă în plen, fiecare face ce doreşte. Dacă o să mi se mai facă somn, o să mai dorm. Prefer să fiu atent la momentele care contează. Am colegi care mă atenţionează“, a declarat Mihai Goţiu pentru Antena 3. 
 
Acesta a precizat că speră că alegătorii USR au simţul umorului şi nu-l vor taxa pentru faptul că a adormit în plen. „Sunt convins că am alegători cu foarte mult simţ al umorului şi sigur ne vom distra împreună. Nu ştiu ce salariu am, dar nu ştiu ce reprezintă toate sumele din salariu. Liviu Dragnea ştie mai bine. Nu am venit în Parlament pentru salariu.”, a mai spus Goţiu. 
 
Un coleg din Parlament al lui Goţiu a mers la acesta să vadă ce se întâmplă în momentul în care a observat că senatorul avea ochii închişi. În momentul în care l-a apucat de mână, Goţiu a reacţionat şi a arătat că e în regulă. 

Ulterior, Goţiu a venit pe Facebook cu explicaţii referitoarea la momentul din parlament. „După ce am stat cinci zile şi nopţi treji ca să ne asigurăm că PSD nu face vreo măgărie şi în Parlament, un pesedist m-a surprins azi când am închis ochii, pentru câteva clipe, în Senat. Suntem vânaţi de pesedişti pentru orice, o bâlbă, o clipire, o neatenţie, ăsta e costul unei opoziţii pe bune. Dacă ăsta este preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru zecile de ore de veghe, îmi asum să facă Gâdea şi Badea (şi cei ca ei) mişto de mine, accept“, a scris pe Facebook, Mihai Goţiu.  
 
citeste totul despre: