Soluţia simplă a actualei situaţii politice: o nouă propunere de premier a alianţei PSD-ALDE

Intenţionat nu folosesc caracterizarea „criză”. Românii nu sunt obişnuiţi cu jocurile de la formarea guvernelor. Cum sunt italienii. În Italia, cădeau guvernele precum popicele, şi de două ori pe an. Belgia a stat fără guvern 18 luni, şi n-a mai murit nimeni. E timpul să ne obişnuim şi noi.

De fapt, despre ce este vorba?

Doar de respingerea de către preşedintele Iohannis a primei propuneri de candidat la funcţia de premier din partea coaliţiei câştigătoare. Avea tot dreptul să respingă o propunere, şi chiar mai multe.

Analiza semnatică a art. 103 din Constituţie

ARTICOLUL 103

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

În art 103 se spune că preşedintele va desemna „UN” candidat, nu „CANDIDATUL” şi după „CONSULTĂRI”. Nu ORICE CANDIDAT şi NU fără consultări, automat. Dacă părinţii Constituţiei doreau ce spune acum PSD, ar fi scris: „preşedintele desemnează CANDIDATUL propus de partidul sau coaliţia câştigătoare” şi punct.

Preşedintele Iohannis n-a spus niciodată că nu va desemna un candidat de la partidul sau coaliţia câştigătoare. Dar nu orice persoană. E dreptul său dat de Constituţie. Chiar şi Augustin Zegrean, fostul şef al CCR, recunoaşte că nu este rolul CCR să arbitreze în nominalizarea premierului.

Acuza că preşedintele Iohannis nu a explicat motivele respingerii primei propuneri nu stă în picioare. Dacă aceste motive ţineau de securitatea naţională, este clar că nu pot fi expuse public.

Reacţia publică la propunerea PSD-ALDE a fost mai degrabă negativă, ceea ce l-a şi îndreptăţit pe Iohannis să ţină cont de opinia românilor.

Greşeala lui Dragnea

Câştigarea alegerilor, la un scor considerabil, l-a făcut pe Dragnea să-şi piardă luciditatea. Altfel nu se explică de ce a adoptat o poziţie arogantă, de tipul „este singura propunere pe care o fac”, „dacă nu este aprobată ne vedem în altă parte”.

Toate ameninţările acestea n-au făcut decât să-l oblige pe Iohannis să-l pună la punct pe Dragnea. Ceea ce tocmai a făcut.

Altă greşeală a lui Dragnea rezultă din faptul că din tot PSD-ul n-a găsit o propunere acceptabilă, un politician care să nu fie doar simplu funcţionar, ci şi echipat cu toată experienţa politică necesară conducerii unei ţări. Cu funcţie de conducere în PSD, pentru a-şi asigura susţinerea partidului. Fără probleme legate de soţ şi familia acestuia.

Poziţia lui Dragnea nu are nici o explicaţie şi nici o scuză. Dacă ar fi discutat cu Iohannis propunerea, înainte de a o face, dacă îi oferea timpul necesar s-o evalueze, nu ajungea în poziţia ingrată de a fi refuzat.

Dar nu. Puterea i s-a urcat la cap şi l-a împiedicat să judece corect situaţia în care era pus. Acum plăteşte cu vârf şi îndesat pentru că afrontul primit îi şubrezeşte teribil poziţia din PSD.

Suspendarea preşedintelui este improbabilă

În ciuda ameninţărilor, menite mai degrabă a salva demnitatea lui Dragnea în ochii PSD-iştilor şi a votanţilor săi, suspendarea preşedintelui nu este o soluţie.

Nu neg că soluţia acesta ar conveni teribil coaliţiei PSD-ALDE, mai ales la trecerea unor legi antijustitie, eventual o amnistie generală. Pentru că Tariceanu, înlocuitorul lui Iohannis la Cotroceni,  n-ar ezita să le promulge şi să le trimită la Monitorul Oficial. Numai că România nu este singură pe lume. Este membră UE şi NATO, şi e obligată să respecte tratatele pe care le-a semnat.

În primul rând, nu există motive pentru acuzarea preşedintelui. Iohannis a spus că aşteaptă o altă propunere de la PSD-ALDE, nu că respinge votul popular. Lucru pe care i-l permite Constituţia, şi pe care Dragnea nu l-a luat în considerare, ameţit de beţia puterii. Mai este apoi şi CCR, care poate fi sesizată şi de opoziţie, şi a cărei poziţie nu este clară apriori.

Ne amintim ce a păţit Victor Ponta la Bruxelles, când Barosso i-a dat o listă de acţiuni pe care să le pună în operă. Drept consecinţă, referendumul de suspendare a preşedintelui Băsescu nu a trecut.

Să renunţe România la UE şi NATO este total exclus, pentru prea multe motive ca să le discutăm aici. În primul rând economice.

Să adăugăm şi haosul politic, economic, social, în care s-ar desfăşura operaţiunea de suspendare şi demitere, fără rezultat previzibil al referendumului de demitere, precum şi reacţia imprevizibilă a populaţiei care şi-ar putea exprima dezacordul în stradă.

Dragnea nu poate susţine că votul popular a fost pentru Sevil Shhaideh. Şi nici că toată ţara a votat PSD, pentru că doar 18% dintre alegători au pus ştampila pe PSD.

Şi Kelemen Hunor, şeful UDMR, recunoaşte ca nu există motive de suspendare a preşedintelui, pentru că acesta nu a încălcat Constituţia.

Şi atunci, soluţia este o nouă propunere

Oricât de şifonat şi opărit părea Dragnea la declaraţiile de marţi, are în faţă o singură opţiune. O nouă propunere de candidat adresată preşedintelui Iohannis. Oricât de umilitor i se pare, dar situaţia aceasta el a creat-o. Nu are decât să discute în prealabil cu Iohannis propunerea pe care doreşte s-o facă, să-i dea timp s-o evalueze, apoi să facă propunerea şi publică.

În Constituţie nu scrie nici cât timp are la dispoziţie preşedintele pentru a se pronunţa, nici câte propuneri poate evalua. Doar în mintea înfierbântată a lui Dragnea preşedintele este executantul docil al câştigătorilor alegerilor.

Iar noi, românii, trebuie să ne obişnuim cu astfel de procese democratice, precum nominalizările de premier, să le privim ca pe ceva normal într-un stat de drept şi să le tratăm fără istericale şi nevricale.