În România, un partid de stânga nu poate câştiga singur alegerile prezidenţiale, nu poate face singur 50% + 1.

Aşa sună una dintre aşa-zisele axiome de dată recentă ale politicii româneşti pe care eu aş numi-o, mai pe româneşte, o prostie. Una mare şi deci credibilă. Tocmai de aceea, sunt unii care cred că pentru a câştiga alegerile prezidenţiale este nevoie să aduni voturi şi de la oamenii de centru-dreapta, să dai mesaje şi pentru ăia. Doar aşa îmi pot explica două dintre iniţiativele recente care m-au surprins neplăcut în ultimele zile.

Prima iniţiativă, care reglementează intonarea imnului naţional în şcoli, are un iz naţionalist clar şi ne trage discret înapoi spre epoca defilărilor patriotice. Cea de-a doua, legată de parteneriatul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul Educaţiei, este o măsura foarte conservatoare, dublată de un interes electoral şi care calcă în picioare drepturile angajaţilor din educaţie. A mai apărut ieri şi o a treia iniţiativă, deloc surprinzătoare, a deputatului Bogdan Diaconu, însă pe aceasta nu o pot defini politic, n-am specializarea medicală necesară. Sociologii i-ar spune xenofobie însa eu cred că acest diagnostic este mult prea blând.

Nu se ştie dacă se aduc voturi de la dreapta cu aceste demersuri, aşa cum nu se ştie câte se pierd de la stânga.

La acest gen de mesaje / iniţiative trebuie să vibreze (în teorie) o parte din electoratul de dreapta - am numărat aici sutele de mii de votanţi PNL, PDL şi PMP care sunt (în practică) asistaţi sociali, şomeri, agricultori de subzistenţă şi muncitori pe salariul minim din satele şi oraşele României. De fapt, oamenii aceştia, pe care stânga îi numără la dreapta şi dreapta îi numără la stânga, se numără indiferent de regim, numai printre pierzători. Pentru că în tot acest vacarm al dreptei conservatoare, de la refacerea Alianţei D.A. şi până la iniţiativele anti-minorităţi, imnul naţional din şcoala primară trebuie să ţină loc de alocaţii pentru copii, B.O.R. pare să devină noul F.M.I., cota unică rămâne tot unică şamd.

De-aia nu face stânga destule voturi în România asta care suferă de inegalităţi şi sărăcie, care pune businessul înaintea omului şi armata înaintea educaţiei - pentru că nu e suficient de stânga.

În fine, în aceste vremuri în care preşedintele liberalilor citează din Lenin, iar preşedintele socialiştilor citează din Blair, în care stânga alunecă spre dreapta, iar dreapta alunecă şi mai la dreapta, aflu despre mine că am prea puţini PSD-işti la stânga mea, că sunt de stânga radicală. Noroc cu Vasile Ernu, că el o să fie mereu mai la stânga decât mine, şi aici pe bloguri, şi-n viaţă, şi-n vecii vecilor.