Se înnoieşte clasa politică la parlamentare?

De ani de zile, discutăm despre înnoirea clasei politice. Şi tot de ani de zile, partidele politice promit să se reformeze, pentru ca apoi să îşi piardă treptat din entuziasm şi să promoveze în linia întâi aceleaşi figuri politice blazate.

Această încremenire în proiectul reformării clasei politice a contribuit în mod substanţial la deteriorarea continuă a imaginii instituţiilor publice reprezentative. Indiferent dacă ne uităm la barometrele INSCOP sau la alte cercetări sociologice, vom constata că Parlamentul sau partidele politice au de ceva vreme încoace un capital tot mai redus de încredere publică, situându-se din acest punct de vedere pe ultimele locuri ale clasamentelor  de profil.

Situaţia a părut că s-ar putea schimba în sfârşit la finalul anului trecut. Atunci, pe fondul tragediei de la Colectiv, sondajele de opinie înregistrau dorinţa românilor de a asista la o reformare de substanţă a clasei politice şi sugerau că rezultatul de la urne ar putea fi influenţat în mod definitoriu de acest deziderat.

Spre exemplu, sondajul efectuat de INSCOP în luna martie indica existenţa unui segment semnificativ din populaţie dispus să acorde votul unei formaţiuni noi sau unui candidat independent. Astfel, mai bine de o treime dintre români (39,7%) afirmau că ar fi dispuşi ca la alegerile locale să acorde votul unui candidat independent, fără legături cu partidele politice actuale, în timp ce peste un sfert (27,2%) se declarau dispuşi să voteze candidaţii unui partid nou înfiinţat. Mai mult, întrebaţi dacă ar vota pentru funcţia de primar al localităţii o persoană care este cercetată sau judecată pentru fapte de corupţie, dar care nu este condamnată definitiv, 82,6% dintre românii răspundeau negativ. Doar 8,4% afirmau că ar vota un astfel de candidat. Deşi, cu siguranţă, răspunsurile la această ultimă întrebare sunt susceptibile de a fi fost afectate de binecunoscutul efect de „dezirabilitate socială”, acestea indicau, cel puţin la nivel de principiu, o dezaprobare a corupţiei din mediul politic.

Înnoirea clasei politice, amânată

Rezultatele alegerilor din 5 iunie au infirmat însă ceea ce se anunţa a fi o atitudine predominant intransigentă a populaţiei faţă de corupţie şi o disponibilitate a unui segment semnificativ al electoratului de a acorda votul unei formaţiuni noi sau unui candidat neînregimentat politic. Din varii motive, alegerile din 5 iunie nu au adus mult aşteptata înnoire a clasei politice la nivelul autorităţilor locale. Doar 53 de candidaţi independenţi au câştigat funcţii de primar, ceea ce reprezintă 1,66% din totalul primăriilor. Avantajaţi de desfăşurarea scrutinului într-un singur tur, mulţi primari aflaţi deja în funcţie au reuşit să obţină cu uşurinţă un nou mandat. În 19 din cele 40 de oraşe mari, primăria a fost câştigată de edilii în funcţie cu scoruri confortabile, iar în 25 de reşedinte de judeţ a câştigat acelaşi partid ca în 2012. Mai mult, numeroşi candidaţi cu probleme penale au fost  re-/aleşi în funcţia de primar în mai multe mari oraşe ale ţării.

Prin prisma acestor rezultate şi ţinând cont că votul proporţional pe liste nu este cel mai propice mediu pentru înnoirea clasei politice, am putea trage concluzia că tema este moartă şi îngropată în perspectiva parlamentarelor. Şi totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa.

Pe măsură ce se apropie momentul când românii vor fi chemaţi din nou la urne, partidele încep să îşi facă diverse calcule şi să construiască strategii care să le maximizeze şansele electorale. Or, în condiţiile în care localele s-au desfăşurat pe fondul unui absenteism ridicat, pus inclusiv pe seama ofertei umane cu o atractivitate redusă, strategii politici nu pot să nu ia în considerare importanţa pe care o poate juca în toamnă împrospătarea garniturii de candidaţi cu care fiecare partid se va prezenta la urne. Ţinând cont de relativul echilibru pe care sondajele îl arată la ora actuală între opţiunile de vot pentru PSD şi PNL, atragerea unei părţi cât mai importante din electoratul nehotărât sau nemulţumit de clasa politică poate face diferenţa între opoziţie şi intrarea la guvernare.

USR, presiune sporită pe competitori

În plus, în unele cazuri, cum este cel al USR, promovarea unor figuri din afara cercului tradiţional al politicii româneşti este o parte esenţială a profilului public, fără de care formaţiunea lui Nicuşor Dan nu are cum să îşi justifice existenţa ca alternativă la partidele dominante. Obiectivul este cu siguranţă destul de ambiţios, mai ales că discutăm despre o formaţiune politică aflată încă în stadiul de formare. Avantajul este însă că partidul lui Nicuşor Dan generează astfel o presiune sporită asupra competitorilor politici, şi în mod special, asupra celor direcţi, precum PNL.

Atunci când vine vorba însă despre partidele mari, precum PNL sau PSD, tema înnoirii clasei politice nu are doar o relevanţă legată strict de bătălia electorală, ci şi una care ţine de luptele intestine pentru putere. Sub stindardul reformei, diversele grupuri sau grupuleţe schimbă pumni şi injurii scrâşnite, în speranţa că vor reuşi să se impună, fie şi cu preţul sacrificării câtorva dintre numele consacrate pe altarul înnoirii clasei politice.

Indiferent de contextul de reactualizare, apropierea parlamentarelor aduce aşadar cu sine o revenire în prim-plan a temei înnoirii clasei politice. Cât despre efectele concrete, există cu certitudine atât motive de optimism, cât şi de pesimism. O evaluare va putea fi făcută însă de-abia după ce urnele se vor închide şi numărătoarea voturilor se va încheia. Până atunci, să nu uităm că speranţa moare ultima...