RO Cruciuliţă sau împreună, tot blocul

România Împreună are şanse egale cu toate celelalte iniţiative de relansare a politicii româneşti pe un făgaş nou. În ce măsură va reuşi, însă, rămâne de văzut - iar istoria recentă arată mai degrabă a cimitir, decât a relansare democratică.

O ştire recentă arată că în jur de 30.000 de oameni s-au înscris pe site-ul viitoarei formaţiuni politice RO+, altfel cunoscută drept Mişcarea România Împreună, evoluată din platforma România 100, lansată şi relansată de Dacian Cioloş de vreo câteva ori în ultimii doi ani. Aproximativ 17.000, conform aceleiaşi ştiri, şi-ar fi manifestat dorinţa de a se înscrie ca membri, iar 11.000 ar face voluntariat pentru noul partid. 

Internetul aduce trafic, dar nu uneşte. Este important de menţionat faptul că orice site - pentru că, deocamdată, despre asta vorbim, de un site web - poate fi construit şi pus în funcţiune relativ uşor, în ziua de astăzi. Pentru o cauză, chiar şi politică, găseşti susţinători, chiar şi donaţii, dar totul ţine de o ştiinţă prin care omul este motivat să rămână acolo. 

Peste jumătate din traficul oricărui site se duce în neant, de obicei, în primele câteva secunde: au apăsat greşit, nu-s interesaţi, îşi fac o opinie rapidă şi pleacă etc. Dintre cei rămaşi, puţini rămân să mai viziteze încă o pagină a site-ului, să „scroleze” niţel. Şi mai puţini se abonează prin email sau cu un cont. Şi mai puţini donează bani. 

Practic, o conversie bună este dacă, din 1000 de vizite, 20-30 îţi donează câţiva euro pe lună. 

Din această perspectivă, interesul pentru partidul domnului Cioloş este destul de mare. Dacă s-au înscris 30.000 de oameni pe site, adică au răspuns la un chestionar şi şi-au lăsat datele personale, asta înseamnă că au intrat cel puţin câteva sute de mii de curioşi. E surprinzător, având în vedere interesul slab în politica actuală, chiar şi cu aura eurocratului domn Cioloş. 

Deduc, din toate acestea, că s-au turnat destul de mulţi bani în lansarea site-ului - chiar dacă detaliul nu prea contează, e tot o măsură a succesului. Ceea ce contează este fidelizarea curioşilor în membri, în activişti de partid, în oameni care vin la întâlniri, care înfiinţează filiale şi care plătesc şi donează pentru binele comun. 

Altfel, vorbim despre cel mai popular newsletter din România şi cam atât. 

Sincer, nu cred că s-a gândit nimeni atât de departe, cel puţin nu în baza unei strategii foarte clare, cu rezultate cuantificabile şi ceva predictibilitate. Mi se pare, mai degrabă, un mecanism pentru ambiţii politice - care se întâmplă să aibă şi susţinători. 

Fără să fiu răutăcios, pornind de la accesul la internet, la Facebook, numărul de votanţi potenţiali ai partidului, cu anumite date sociologice, dezinteresul general în politică şamd, aş pune realitatea celor care sunt interesaţi în proiect şi care s-ar implica mai departe (din cei 30.000) undeva la 1.000 de oameni, incluzând aici o ceată, două de prin USR şi ceva alţi susţinători nemulţumiţi ai actualelor partide.

Bref, nu doar din aceste motive, RO+ este încă un efort de pornire a unui partid, de sus în jos, dar cu pretenţii de comunicare „profi”. Şi nu este singurul, ba chiar nu greşeşte cu nimic, chiar dacă a durat doi ani să fie pus pe picioare. 

Au tot fost înfiinţate partide în România, alternative la ceea ce există deja. Chiar şi USR, ca exemplu cvasi-funcţional, a avut momentul său de glorie, ca apoi să se trezească doar cu câteva mii de membri şi slabe şanse de a se păstra relevant, în gâlceava internă continuă. 

Problema este că aceste partide noi nu prind cheag, tocmai pentru că devin vehicule de purtat lideri şi nu iniţiative democratice la firul ierbii. 

De altfel, dintr-un potenţial maximal de 2-3 milioane de voturi, rămâne de văzut cum se vor împărţi toate aceste iniţiative, mai ales într-o perioadă în care mişcări politice pan-europene, precum Volt Europa, DiEM25 sau Young European Federalists intră pe scena mare. Nu că n-ar fi loc, în politica naţională de partide noi - dar scena se schimbă în favoarea transnaţionalului, a provocărilor pe care statele nu le pot înfrunta singure.

În 10-15 ani, partidul din care faci parte va fi format şi din nemţi, italieni şi greci, iar politicile naţionale vor fi aproape inutile, în contrastul finanţării unor iniţiative, la nivel european. PSD-ul va fi o ceată de interese regionale, iar USR-ul o foarte serioasă preşedinţie de bloc. Şi nu bat darabana în favoarea Volt (Full Disclosure: sunt membru al mişcării Volt Europa) sau a unor mişcări similare, dar când mă uit la România şi văd că 10 ani de integrare europeană n-a revitalizat cu nimic politica naţională, nu prea văd alte soluţii decât partidele transnaţionale. 

Cu alternativa transnaţională, corupţia actuală nu ar mai avea şanse, în România. 

Vestea bună este, însă, că aceste iniţiative, inclusiv la nivel naţional există, chiar dacă urmează aceeaşi funcţie, de la intrarea pe un site la ieşirea în ridicol - adică din 10 partide pornite pe genunchi, hai că rămâne unul! Domnul Cioloş merită să încerce şi poate să gafeze cu această mişcare politică, la fel ca mulţi alţii înaintea sa. Faptul că încearcă, faptul că există alternative politice reprezintă primul pas, chiar dacă viaţa unei astfel de mişcări poate fi scurtă.

Îmi rămâne un mister de ce nu apar şi mişcări politice de stânga în România, care să fure din electoratul pesedist, toată lumea se buluceşte pe acelaşi electorat de dreapta, obosit şi dezamăgit profund. Adică, un site putem construi toţi, dar să începi cu satul românesc şi să faci ceva de acolo, sans Facebook, nimic!