Reforma Administraţiei Publice prin shut down*

Axioma administraţiei româneşti: „fiecare functionar public ştie că fiecare demnitar va pleca suficient de repede.“

Descarcărea unplugged de weekend, fără intenţii ofensive, a generat instant pe Facebook câteva reacţii ce depăşesc teritoriul aforismului şi care merită un cadru de dezbatere:

Practic, la o evaluare atentă am putea pune borna unei schimbări de accent în abordarea modernizării statului, obiectiv peren: de la atacul concertat şi concentrat asupra clasei politice şi a câtorva instituţii fundamentale ale democraţiei (vital şi corect până la un punct când efectele secundare tind să anuleze valoarea terapeutică!), la o canalizare a energiilor şi vocaţiei instituţiilor care deţin expertiza de deparazitare către reforma funcţiei publice, a directocraţiei guvernamentale „uitată“ în sertarul cu lucrări de importanţă secundară.

În ordinea operaţiilor de asanare a sistemului cred că, deşi nespectaculoasă pentru opinia publică, eliminarea acestui virus paralizant fără chip şi cu acţiune insidioasă, ce palpită sub eşalonul „politic“, trebuie să intre decisiv pe agendă (a se analiza exerciţiile de transparenţă şi exigenţă ale unui Cristi Ghinea, Cătălin Drulă şi Vasile Dâncu în raport cu obiectul definit. Aceste semnale, cuplate cu mici victorii capătă sens doar schimbând matricea -mamă).

Fără acest demers pe zona epsilon a numerelor mici, Marea reformare a sistemului riscă să rămână doar un predicat al iluziei, un tagline steril.

Şi nu este vorba despre o încercare de  conflictualizare între actualii resortisanţi tehnocraţi ai palatelor puterii şi politicul legitim prin alegeri, ci iau sub inventar strict jocul secund al deciziei şi malformarea acelei decizii în labirintul birocratic ostil, la imposibilitatea aplicării, în actuala arhitectură de legi şi instituţii, a vreunui proiect mai lung ca vârful nasului. Mă refer la directocraţia guvernamentală încremenită în autosuficienţă care vorbeşte cu unsuroasă slugărnicie, priveşte cu vicleană compasiune şi acţionează cu difuză, eficientă ostilitate.

Există o idee centrală în jurul căreia aş vrea să construim: în actualul ambient legislativ şi „antropic“ o reformă instituţională pare imposibilă. Funcţia politică se schimbă cu o viteză de proporţie geometrică în timp ce directocraţia guvernamentală are o mişcare cvasistatică. Acest decalaj de variaţie împiedică coagularea unei identităţi de viziune asupra proiectelor, blochează sinergia şi apariţia unei mase critice de voinţă.

Chiar dacă schimbăm mecanismul legal de selecţie, înţelegând prin aceasta statutul funcţionarului public,  efectele se vor produce abia în 8-10 ani în actuala arhitectură instituţională. Eu văd mai degrabă o soluţie de tip shut down: creăm noi instituţii, schimbăm criteriile de selecţie ale resursei umane, le atribuim iniţial proiecte-pilot pentru coeziunea echipei şi în etapa finală transferăm funcţiile vitale ale actualelor structuri către cele noi.

La capătul a 25 de ani de distilare a experienţelor şi analiză critică a numeroaselor proiecte de reformă, înteleg şi riscurile invocate cu bună-credinţă: de a crea noi creuzeturi, noi artificii şi fantoşe instituţionale pentru debuşeele politicului, de a periclita stabilitatea sistemului (nu a Sistemului!) prin corodarea bazei simultan cu decapitarea vârfului piramidei (baza ca mecanism suport in faţa inconsecvenţei politice), de a creşte pe un timp cheltuielile bugetare, de a găsi resursa umană calificată şi psihologic pregătită pentru a înfrunta oprobiul publicului educat, în sfârsit, de a nu putea oferi o remuneraţie atractivă. Sunt tot atâtea capitole de discuţie deschisă, la nivelul societăţii în ansamblu.

Teza conform căreia s-ar intra in contradicţie cu principiul european al autonomiei şi neutralitaţii rezistă doar criticii literei şi nu spiritului: mă tem că la „momentul 0“ al introducerii statutului de funcţionar public, acesta a fost obţinut fără nicio condiţie serioasă de multe personaje ajunse în administraţie „din greşeală“, prin depuneri aluvionar-politice succesive, calitativ precare. În timp, aceste grupuri s-au consolidat şi se prevalează de statut pentru a frâna procese, pentru a bloca iniţiative. Din această perspectivă, reforma funcţiei publice prin shut down ar constitui doar o reparaţie a erorii, a „păcatului originar“.

Desigur că, în noile nuclee, concepute iniţial ca „unitaţi de management de proiect“ vor trebui să functioneze toţi itemii 2.0: transparenţă şi rigoare în selecţie, indicatori de performanţă, targeturi clare şi timpi de implementare, în esenţă un nou tip de gestiune organizaţională de tip matriceal care să atingă si responsabilizarea/evaluarea rezultatelor concrete pe proiect şi cooperarea interinstituţională care lipseşte.

O cheie fundamentală de construcţie rezidă in acceptarea pe scară largă a „teoriei uşii rotative“ (D.Rotkopf) care să permită transferul de cadre între sectorul public şi privat şi în perspectiva din ce in ce mai avansată de futurologii marilor think-tank-uri de diluare a graniţelor dintre cele două sectoare. Câţi directori din sistemul public au cont profesional pe Linkedin? Câţi au lucrat în companii private? Câţi înţeleg utilitatea profesională a „reţelelor sociale“ Twitter sau Facebook pe care le numesc „de socializare“ şi le consideră „duşmănoase“ sau infantile.Pe fondul inevitabilei digitalizări, profilele nealfabetizate în reţele se vor destrăma pe termen mediu prin decuplarea de la informaţia rapid acţionabilă.

Desigur, am construit o antiteză între „demnitar“ şi „funcţionarul public“  pentru a putea dezvolta subiectul. Nu absolutizez nimic. „Clasa politică“ rămâne în continuare departe de optim. Dar „reforma clasei politice“ eludează sau, mai limpede spus, acoperă aspectul sine qua non al „performantizării“ administraţiei: schimbarea din temelii a paradigmei funcţionarului public şi concret a resursei existente. O ţine in loc în maniera în care, în practica juridică, penalul ţine în loc civilul. Şi cum nu pot fi declanşate epurări în masă, cred că ideea instituţiilor noi ar fi o soluţie într-un mix. Văd deja mai multe iniţiative în societatea civilă (şi nu numai) care au ca scop facilitarea identificării şi promovării unor profesionişti cu apetit pentru management public! A bon entendeur salut!

________

*le mulţumesc pentru observaţiile online de pe Facebook lui Bogdan Gavrilă, Clarei Volintiru, Codrin Scutaru,Teodor Baconschi, Mirel Palada, întru acord şi dezacord. Lui Gregor Teodorescu pentru citatul de autoritate