Referendumul iniţiat de Iohannis va avea loc, va fi validat şi va produce efecte pe termen lung în privinţa aplicării principiilor statului de drept

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să declanşeze procedura referendumului pe tema amnistiei şi graţierii, mai întâi printr-un discurs oficial, apoi prin trimiterea unei solicitări în acest sens preşedinţilor celor două Camere.

Probabil că această decizie nu ar fi fost luată dacă manifestaţiile împotriva celor două ordonanţe de urgenţă pe care Guvernul intenţionează să le adopte nu s-ar fi bucurat de o atât de largă participare. A doua zi după aceste manifestaţii şi după reacţia lui Liviu Dragnea, precum şi a ministrului Justiţiei, care au confirmat că vor să ducă la capăt adoptarea ordonanţelor, Iohannis a realizat amploarea clivajului între guvern şi cetăţeni pe această temă şi a decis să convoace un referendum. Orice referendum care nu se bazează pe un clivaj social profund nu are deplina legitimitate pentru a fi organizat.

Întrebarea principală în acest moment este în ce condiţii poate fi validat un asemenea referendum şi ce efecte ar avea. Este nevoie de participarea a 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, iar dintre aceştia 25% trebuie să exprime un vot valabil. Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie de 50%+1 din numărul celor care participă. Aşadar, ţinând cont că numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale este de 18.403.044. Numărul minim de voturi valabil exprimate ar fi aşadar de 4.600.761, dintre care ar trebui să voteze favorabil 2.300.381 de cetăţeni. Condiţia este foarte uşor de atins şi, chiar dacă partidele parte a coaliţiei de guvernare ar îndemna propriul electorat la boicot, pragul minim de validare poate fi uşor atins. Boicotul participării la referendum din 2012 a avut rezultate în condiţiile în care pragul de validare era mult mai ridicat. Desigur, este foarte posibil ca dintre cei care se prezintă la vot majoritatea să voteze negativ la întrebarea din buletinul de vot, dar depinde cum va fi formulată această întrebare.

Ce se va întâmpla ulterior, după validarea acestui referendum?

În primul rând, nimic nu va opri Guvernul să adopte aceste ordonanţe. Ele vor produce efecte din momentul adoptării, dar vor putea ulterior foarte uşor să fie contestate la Curtea Constituţională. Un referendum validat ar oferi indicaţii despre direcţiile în care va trebui să se manifeste viitoarea politică penală şi va aduce prejudicii celor care au susţinut adoptarea lor, precum şi un câştig de imagine pentru cel care a iniţiat acest referendum. CCR a avut ocazia să se pronunţe legat de efectele unui referendum validat prin Decizia nr. 682/2012:

„Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale –, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral”.

Astfel, un referendum validat ar trebui să producă efecte în direcţia redactării legislaţiei pe baza orientărilor generale oferite de electorat.

FOTO Dragoş Savu/Mediafax

Care ar putea fi impedimentele ce ar putea fi invocate cu succes pentru a bloca organizarea acestui referendum?

Din punct de vedere legal şi constituţional, niciunul. Analizăm două situaţii despre care s-ar putea spune că ar putea opri parcursul consultării populare.

Avizul Parlamentului este consultativ. Chiar dacă Parlamentul ar da un aviz negativ sau nu ar da niciun aviz, organizarea referendumului şi-ar urma parcursul. Procedura este descrisă de art. 11 al Legii nr. 3/2000:

(1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

(4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Aşadar, în maxim 20 de zile de la data transmiterii solicitării preşedinţilor celor două Camere, Preşedintele României poate da un decret care să stabilească întrebarea şi data la care se va organiza referendumul.

Parlamentul, Guvernul sau vreun partid politic nu pot opri mecanismul desfăşurării referendumului odată ce acesta a fost pornit.

Guvernul sau un partid politic nu pot iniţia un alt referendum cu o altă întrebare. Atribuţia declanşării referendumului îi aparţine exclusiv Preşedintelui României. Parlamentul poate interveni doar în cazul în care ar considera că prin întrebarea ce se intenţionează a fi pusă s-ar încălca limitele revizuirii Constituţiei. Însă, chiar şi într-o astfel de situaţie limită, Preşedintele poate emite decret pentru organizarea referendumului, iar acest decret să nu poată fi cenzurat de instanţele judecătoreşti sau prin intervenţia CCR.

Preşedintele are, într-adevăr, o putere discreţionară în materia referendumului, iar un eventual abuz poate fi sancţionat doar prin suspendarea din funcţie decisă de Parlament.

Decretele emise de Preşedinte pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ doar atunci când nu sunt normative, ci individuale - de exemplu, decretele emise de Preşedinte pentru numirea în funcţii publice în condiţiile art. 94, lit. c). Acesta este punctul de vedere al doctrinei, împărtăşit printre alţii de Tudor Drăganu, Antonie Iorgovan etc. Mai mult, această concluzie se desprinde si din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - vezi Decizia nr. 1840 din 21 martie 2005 si Decizia nr. 3585 din 25 octombrie 2006.

Să ne aducem aminte că acţiunea de contestare a decretului de organizare a referendumului din 2009 a fost respinsă de CAB, pe motive de inadmisibilitate.

Un decret al Preşedintelui României prin care se stabileşte tema şi data referendumului nu poate fi contestat nici în faţa Curţii Constituţionale, aşa cum aceasta a decis prin Hotărârea nr. 7/2007. Tot în această Hotărâre, CCR a declarat:

„Articolul 90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui României în materia referendumului cu privire la probleme de interes naţional, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie, în sensul că ea trebuie realizată, dar Preşedintele are libertatea deciziei. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema ce constituie obiectul referendumului şi data desfăşurării acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art.11 alin.(1) şi (2) şi art.15 alin.(1) lit.c) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”.

Un alt impediment ce poate fi şi a fost deja invoca se referă la art. 74, alin. 2 din Constituţie „Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”.

Art. 73, alin. 1, lit. h), respectiv i) prevede că infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora, respectiv acordarea amnistiei sau a graţierii colective fac obiectul legii organice. Acesta este şi motivul pentru care ordonanţele de urgenţă iniţiate de Guvern sunt considerate - pe bună dreptate - neconstituţionale. Doar Parlamentul poate iniţia legislaţie în aceste domenii.

Evident, declanşarea unui referendum care să aibă ca obiect aspecte de politică penală nu înseamnă iniţierea unei legislaţii care să aibă acest obiect, deoarece referendumul este consultativ şi are un efect indirect în materia legislaţiei, aşa cum de altfel a afirmat şi Curtea Constituţională.

Prin urmare, nu există impedimente din punct de vedere legal şi constituţional care să oprească desfăşurarea acestui referendum şi nici nu există riscul organizării unor alte referendumuri cu alte teme care să se suprapună.

FOTO Mediafax

Care ar trebui să fie întrebarea la care cetăţenii să fie chemaţi să răspundă?

Acesta este atributul suveran al Preşedintelui, dar formularea întrebării contribuie decisiv la mobilizarea electoratului, pro sau contra, ori la neparticipare. O anumită formulare a întrebării ar corespunde deopotrivă cerinţelor de respectare a Constituţiei şi de claritate pentru electorat:

„Sunteţi de acord ca legislaţia penală, în sensul unui nou regim pentru amnistia şi graţierea unor infracţiuni, precum şi asigurarea condiţiilor de integritate pentru funcţia publică, să fie stabilită doar de către Parlament, la iniţiativa Guvernului şi cu consultarea prealabilă a celor implicaţi în realizarea actului de justiţie?”.

Dacă un referendum cu o asemenea temă va fi validat, ar însemna ca legislaţia în aceste domenii sensibile să fie realizată doar de către Parlament, prin excluderea măsurilor guvernamentale care intră imediat în vigoare fără o consultare adecvată şi cu implicarea actorilor care contribuie la realizarea justiţiei (CSM, ICCJ, DNA, DIICOT, asociaţii profesionale ale avocaţilor etc.).

Referendumul este binevenit şi există şansa de a decide câteva principii aplicabile în materia politicii penale perfect compatibile cu principiile statului de drept pentru câteva decenii de acum înainte.