Puterea unui simbol mort pe motocicleta aroganţei

„Bogdan Gigina, strivit într-o groapă a ignoranţei şi aroganţei, a devenit simbolul care va mai dărâma o statuie de carton din politică, gen. dr. UNPR Gabriel Oprea“

Sunt motocicist de câteva zeci de mii bune de kilometri. Am prins arşiţă, am prins vânt, am mers prin ploaie, am mers prin noapte; m-am chinuit pe ceaţă, am îngheţat la minus patru grade. Niciodată nu aş fi mers pe ploaie, noaptea şi pe frig, toate deodată. Pentru nimic în lume.

Poate cu excepţia unui ordin direct dat de un eventual superior ierarhic într-o structură militarizată. Poate chiar şi atunci aş fi ales riscul unei demiteri.

Să ne înţelegem din start: singurul salut al motocicliştilor din lumea asta este „Asfalt uscat!” şi asta pentru o varietate bogată de motive care, ignorate, te pot omorî! Este atât de simplu: cazi de pe motor, poţi să mori. Fără să insist mai mult pe raţiunile tehnice, vă invit să vă imaginaţi că vă suiţi noaptea pe un tren in viteză, pe ploaie şi trebuie să faceţi noduri pe o frânghie cu mânile murate în mănuşi groase şi incomode, în timp ce trebuie să vă ţineţi echilibrul pe o bîrnă mai goasă. Pe cap aveţi o cască de două kilograme, iar viziera este pe o parte aburită, iar pe cealaltă plină de stropi de ploaie. Sute de faruri se refractă în picăturile de ploaie de pe vizieră. Cea mai mică greşeală în sarcinile astea sau în păstrarea echilibrului va conduce la a cădea de pe tren (care merge cu 100 kilometri pe oră) pe asfalt sau pietriş. Nici nu mai contează. Ce v-ar convinge să faceţi aşa o nebunie? Banii (cam câţi oare?), faima? Poate un ordin direct de la superior?

Sunt suficienţi comentatori care vor specula sau chiar afla răspunsuri la întrebările „ce căuta în acele condiţii un motociclist într-o coloană oficială”, „era legală coloana cu antemergător?”, „ce treabă avea ministrul Oprea atât de urgentă?”. Ceea ce este important este că, până la urmă, justiţia va trebui să răspundă la aceste întrebări. Şi sunt din ce în ce mai convins că o va face. Chiar în pofida tendinţelor de muşamalizare.

Apropo de tentativa de îngropare birocratică a accidentului. Condamnabilă public şi juridic, o pot înţelege din punct de vedere psihologic. Un carierist fiind responsabil într-o structură militarizată ierarhic şi ştiind că situaţia în care îşi pune subordonaţii prin ordin direct este la limita legală (dacă nu peste!), tendinţa naturală este de a face un minim „damage control”. Pe lângă pielea proprie care ar fi bine să fie salvată, poate justifica tentativa de acoperire prin „protejarea instituţiei” în numele, de ce nu, a unui „interes naţional” semnificativ.

El (Oprea – n.r.) pricepe, ca toţi ceilalţi, că „învârteala”, „cunoştinţa”, „banii” şi oportunismul circumstanţial sunt arme imbatabile de penetrare la vârful politicii.

Totuşi, de câţiva ani observ că până şi în România începe să devină din ce în ce mai dificil de a face muşamalizări nesimţite, pe faţă, în dispreţul grămezii de „civili” care nu înţeleg „interesul naţional” (acelaşi sau poate altul). Este tot mai greu pe de o parte fiindcă prin canalele de social media (reţele de socializare, bloguri, forumuri) informaţia circulă extrem de repede. În plus, numărul mare de utilizatori şi chiar de canale de comunicare face extrem de dificilă acoperirea unor informaţii. Pe de altă parte, Darwin îşi spune cuvântul, iar generaţiile vechi, mai obişnuite cu sistemele concentraţionare se retrag încet, dar sigur, din faţa tinerilor. Aceştia sunt prin definiţie mai răzvrătiţi şi mai de nestăpânit, ca să nu mai spunem că maturii tineri de astăzi sunt cei născuţi după Revoluţia din 89. Pentru ei „Să trăiţi!” reprezintă doar o formă de ironie venită din istorie şi nu fiorul celor vârstnici pe care îl trăiau în faţa organelor de represiune. Nu în ultimul rând, vântul schimbării din România conduce către tendinţa indivizilor din instituţii să pună corectitudinea şi salvarea propriei piei mai presus decât o favoare-muşamalizare pentru un şef care, din ce în ce mai mult, devine vremelnic.

Adunând toate cele de mai sus, ajungem şi la simbol. Oprea, cu nimic mai diferit de marea masă a politicienilor de carton care încă mai supraveţuiesc propriilor mânării penale financiare, nu înţelege puterea simbolului. El pricepe, ca toţi ceilalţi, că „învârteala”, „cunoştinţa”, „banii” şi oportunismul circumstanţial sunt arme imbatabile de penetrare la vârful politicii. Băsescu nu a înţeles simbolul Arafat şi a căzut în ignoranţă împreună cu guvernul Ungureanu. Victor Ponta nu a înţeles că, pe lângă retorica viscerală, simbolul bate stomacul. Iohannis a fost un simbol al corectitudinii şi ordinii, iar Ponta a pierdut ţara prin aroganţa ignorării simbolului. Iohannis, la rândul său, pare că nu a înţeles puterea simbolului care era imaginea lui şi se bălăceşte într-o mediocritate prezidenţială.

Pe val, Oprea se credea singurul as de pe masa de joc, dorit şi curtat de toţi. Cine să rişte să îl supere pe „general” fără de care nu se poate guvernare? Ironia tragediei şi puterea simbolului îl vor doborî cum nu şi-a imaginat vreodată. Căci Bogdan Gigina, strivit într-o groapă a ignoranţei şi aroganţei, a devenit simbolul care va mai dărâma o statuie de carton din politică, gen. dr. UNPR Gabriel Oprea.

Priviţi un pic în trafic la motociclişti (să excludem din acest termen teribiliştii mârlani vitezomani care se infing din propria prostie în copaci sau tiruri) şi veţi vedea că, fără excepţie, se salută în trafic. Este un gest de respect şi de comunitate între oameni care se află în aceeaşi situaţie fragilă: motociclist. Cei care bântuie zâmbind pe două roţi sunt extrem de uniţi, dovada o vom putea vedea sâmbătă, 24 octombrie, ora 19 pe bulevardul Ştirbei Vodă, la locul (astupat) al accidentului. Acei motorişti au interese diferite, vârste de toate felurile, meserii şi profesii variate. Furia lor faţă de aroganţa coloanelor oficiale (potenţial ilegale) se va disemina extrem de mult şi de repede în mediile din care provin ei. Şi, simbolic, furia lor tristă va mai adăuga o lovitură zidului de impertinenţă politică. Zidurile nu sunt veşnice. Doar simbolurile.