PSD se întruneşte la ceas de seară, la Orăştie, să discute despre candidatul la prezidenţiale şi despre pregătirea campaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PSD Victor Ponta şi Dan Şova FOTO Mediafax
Liderii PSD Victor Ponta şi Dan Şova FOTO Mediafax

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte, duminică seară, într-o şedinţă informală, convocată la Orăştie, pentru a discuta despre procedurile de desemnare a candidatului PSD la prezidenţiale, precum şi despre pregătirea partidului pentru campania electorală.

Şedinţa are loc într-o fostă bază militară şi fabrică de armament din Orăştie, devenită între timp un complex turistic, cu specific militar, numit sugestiv Arsenal Park.

Reuniunea social-democraţilor debutează duminică seară, urmând ca lucrările să fie continuate şi luni pe tot parcursul zilei.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a venit la Orăştie încă de sămbătă, el urmând să poarte discuţii individuale cu fiecare lider de filială judeţeană despre campania electoală prezidenţială.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va ajunge la Orăştie luni dimineaţă.

Social-democraţii vor trebui să decidă asupra desemnării candidatului la prezidenţiale. Până la acest moment, în discuţie se afla organizarea unor alegeri interne în partid, în cazul în care ar fi existat mai multe candidaturi interne.

Mircea Geoană, cel care şi-a exprimat intenţia de a candida în aceste alegeri interne, a precizat, anterior, că nu îl va contracandida pe Victor Ponta, dacă premierul intenţionează să intre în cursa pentru prezidenţiale.

Surse din PSD au menţionat că varianta organizării unor alegeri interne este puţin probabilă, având în vedere timpul relativ scurt până la alegeri şi mişcările politice în zona dreptei.

Potrivit acestor surse, Victor Ponta ar trebui să decidă rapid asupra asumării clare a unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, astfel încât partidul să poată intra rapid în logică de campanie.

Astfel, la acest CExN ar urma să se stabilească, în afară de o decizie clară privind candidatul susţinut de partid, şi modul în care se va face anunţul efectiv al candidaturii, dar şi cum vor fi organizate celelalte reuniuni convocate deja - Consiliul Naţional din 1 august şi Congresul din 6-7 septembrie.

Tot la acest CExN se va discuta şi despre raportarea partidului la zona guvernamentală, discuţiile putând viza şi alţi miniştri care ar putea fi remaniaţi.

Şedinţa CExN , fiind una informală, se desfăşoară fără accesul presei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite