Preşedintele României, în vizită oficială în Peru, la 40 de ani după „hermano presidente“ Nicolae Ceauşescu

Preşedintele
României, în vizită oficială în Peru, la 40 de ani după „hermano
presidente“ Nicolae Ceauşescu

Preşedintele Traian Băsescu (dreapta) a ajuns luni în Peru, fiind întâmpinat pe Aeroportul din Lima de ministrul peruan al Apărării. FOTO: Reuters

După întoarcerea în ţară, Traian Băsescu va efectua, vineri, o vizită în Republica Moldova. Ultimii ani de mandat ai preşedintelui se pare că vor sta sub acest semn al călătoriilor peste hotare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Băsescu a efectuat luni şi marţi o vizită oficială în Peru, la invitaţia preşedintelui peruan Ollanta Moises Humala Tasso, ales la 5 iunie 2011, într-un al doilea tur, cu 51.5 la sută din voturi, candidat din partea Alianţei de stânga „Gana Peru“ (din care face parte şi Partidul Comunist Peruan).

Şeful statului din Anzi l-a întâmpinat pe preşedintele nostru la splendidul edificiu „Palacio del Gobierno“, însă întâlnirea a avut loc cu o oră întârziere faţă de cum era stabilit în program. În timpul intonării imnului, preşedintele peruan a ţinut mâna în dreptul inimii şi a murmurat versurile cântecului solemn. În acest timp, la o televiziune de ştiri, Isaac Humala, tatăl septuagenar al liderului sud-american, vorbea despre situaţia economică din Peru.

Ollanta Humala a apreciat cu atât mai mult eforturile lui Traian Băsescu de a vizita Lima, cu cât duminică s-a încheiat Summitul UE-CELAC, la Santiago de Chile. Preşedintele nostru, ca toţi membrii delegaţiei române, era destul de obosit şi părea mai degrabă învins în lupta cumplită cu fusul orar. „E o dovadă a voinţei politice de a înfrăţi cele doua popoare", a spus liderul peruan.

„România dispune de tehnologii avansate în multe domenii“, a susţinut preşedintele Băsescu în faţa asistenţei, după care a tras nădejde că se vor înfiinţa companii mixte romano-peruane care să producă vagoane de tren şi să construiască aici  microhidrocentrale. "Noi avem salbe de microhidrocentrale", a punctat preşedintele. România, a mai spus Băsescu, are, „ca element mai exotic“, capacitatea de a construi locuinţe ieftine din lemn, pe care le şi exportă. „Dorim un parteneriat sincer cu Peru“, a întărit preşedintele.

Liderul român a declarat, într-o intervenţie cu peruanii, la postul lor public de televiziune, că România are voinţa politică de a susţine Peru într-o colaborare militară, referindu-se la navele maritime. S-a abordat apoi chestiunea Cubei, revalorificată, în weekendul trecut, la Summitul UE-CELAC, pe harta politico-economică a lumii. „Nu cred că ar trebui să excludem Cuba din viitorul nostru comun. Aceasta este poziţia noastră“, a spus peruanul. „România nu a întrerupt niciodată relaţiile cu Cuba. Avem ambasadă la Havana“, a replicat românul.

De asemenea, Traian Băsescu a răspuns, cu privire la provocările din regiune, că doar în ultimii zece ani, UE a investit în America Latină peste 385 de miliarde de euro, mai mult decât în Federaţia Rusă, China şi India la un loc.

După un dejun oficial, Traian Băsescu s-a deplasat la Primăria din Lima, pentru a o întâlni pe doamna Susana Villaran del Puente, primarul oraşului. Preşedintele a vizitat Congresul din Peru şi s-a întâlnit cu preşedintele Congresului, Victor Isla Rojas. Delegaţia oficială a României urma să decoleze ieri la ora 17.00 (miezul nopţii în România) spre casă.

Ca dorobanţii


Luni, la primire, am zăbovit în aeroport şi i-am văzut pe blânzii militari peruani, în uniformele lor ca ale dorobanţilor de la 1877, urcând în camioane vintage râzând în hohote la propriile glume. Am serioase îndoieli că Peru va câştiga vreodată vreun razboi cu ei. Deie Domnul să nu fie cazul – erau atât de vii! Ultimul preşedinte român care a vizitat Peru a fost Nicolae Ceauşescu. Peruanii i-au spus „hermano presidente“ şi i-au făcut program frumos.

Culorile oraşului. Cum trăiesc bogaţii


Între timp, la Lima, soarele a fost mai relaxat decât în Chile, iar oamenii, ei bine, oamenii sunt altfel - mai români, să zicem. Lima seamănă mult la periferie cu Bucureştiul de acum zece ani. Aceleaşi chioşcuri de pe trotuare, acelaşi comerţ fără graniţe, care nu are nevoie de niciun acord de liber schimb. Lipsesc blocurile gri, dar chiar şi aşa tot se fac de toate, ba chiar mai mult decât în Bucureştiul de altădată, Bucureştiul baieţilor de cartier.

Bogaţii, însă... Am aterizat în San Isidro şi m-am simţit acasă, căci locuiam oricum de ani de zile în cărţile nobelizatului Mario Vargas Llosa, cel mai faimos peruan în viaţă. Am fost în Miraflores şi am văzut Oceanul Pacific. La marginea nesfârşirii lui, tinerii îndrăgostiţi trag maşinile şi vrăjesc sirenele şi îşi fac jurăminte de amor latino-americane.

Lima e mai colorat decât Santiago de Chile, oamenii au tendinţa de a fi mai puţin grăbiţi şi mai puţin dispuşi să lase să le scape frumuseţea vieţii. Trag cu urechea la ce discută. Se dezbate situaţia meteorologică – e atât de cald! – şi un groaznic accident din Brazila, unde peste 200 de tineri au murit carbonzaţi într-o discotecă şi o înfrângere a naţionalei de fotbal peruană, cu 1 la zero, acasă. Găsesc oraşul Lima mai nesigur, sfâşiat de contraste, cu mai mulţi oameni cu inima la stânga şi cumva mai frumos. E un oraş în care ţi se vorbeşte direct la pertu, cu mai multe cazinouri, deci cu mai multe vise irosite. Turiştii plutesc dinspre pieţele cu produsele artizanale, într-un vertij de bucurie pe care nu îl cred de la gumele cu coca.

 
Foto
Preşedintele Traian Băsescu la sosirea pe aeroportul din Lima, Peru

Urmaşii incaşilor


Peru este un obiectiv turistic excepţional în America de Sud. Istoria. Cea mai veche civilizaţie cunoscută de pe teritoriul peruan datează de la jumătatea mileniului al II-lea înainte de Hristos. În secolul al XII-lea, după Hristos, în regiunea Cusco se stabilesc incaşii, al căror stat atinge apogeul în secolul al XVI-lea. În 1532, însă, conquistadorul spaniol Francisco Pizarro debarca în Peru, iar în 1533, Cusco se preda invadatorilor. Se naşte Viceregatul Peru, cu reşedinţa la Lima, centrul stăpânirii coloniale hispanice în America Latină. Abia în 1821, sub conducerea generalului Jose de San Martin, peruanii şi-au redobândit independenţa.

Economia, azi


Peru este în curs de dezvoltare, având o economie mai puţin zguduită de criza financiară globală. În 2011, rata de creştere a fost de 6.8 la sută, iar în 2012 a fost estimată la 5.4 la sută. China este principalul importator de materii prime minerale din Peru. Produsul Intern Brut pentru anul 2011 a fost de 176.9 miliarde de dolari (conform Băncii Mondiale). Politic, viziunile României nu coincid, totuşi, cu ale peruanilor, care au recunscut declararea unilaterală a independenţei Kosovo şi suveranitatea Palestinei. Peru nu e în relaţii cordiale cu Venezuela. La 27 aprilie 2009, Manuel Rosales, fost contracandidat al lui Hugo Chavez, a primit azil politic în Peru.

Reporterul "Adevărul", Andrei Crăciun, alături de autorităţile peruane

 

Soldaţi peruani se pregătesc pentru primirea oficială a preşedintelui Traian Băsescu. FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Soldaţi peruani se pregătesc pentru primirea oficială a preşedintelui Traian Băsescu. FOTO Reuters
  • Preşedintele Traian Băsescu alături de ministrul Apărarii din Peru, Pedro Cateriano, la sosirea pe aeroportul din Lima. FOTO presidency.ro
  • Preşedintele Traian Băsescu alături de ministrul Apărarii din Peru, Pedro Cateriano. FOTO Reuters
  • Garda peruană intonează imnul de stat. FOTO Presidency.ro
  • Preşedintele Traian Băsescu întâmpinat de ministrul Apărarii din Peru, Pedro Cateriano(s). FOTO Presidency.ro
  • Preşedintele Traian Băsescu alături de ministrul Apărarii din Peru, Pedro Cateriano şi de un alt oficial. FOTO Reuters
Distribuie imaginea
citeste totul despre: