Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Egiptului
0Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, consultări cu preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE - Liga Statelor Arabe, care se desfăşoară la Sharm-El-Sheikh.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, în cadrul întrevederii, preşedintele României a evaluat că relaţia dintre cele două state este foarte bună şi solidă, Egiptul fiind unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiune şi un factor esenţial în asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, aspect apreciat de ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis a adresat mulţumiri omologului egiptean pentru foarte buna organizare a Summitului UE-LSA, care are o importanţă deosebită.
Cei doi şefi de stat şi-au exprimat interesul şi hotărârea pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale, pe toate dimensiunile de interes reciproc, cu accent pe dimensiunea economică. În acest context, Preşedintele României a exprimat satisfacţia pentru nivelul în creştere al schimburilor comerciale bilaterale, care a ajuns în anul 2018 la peste 918 milioane USD, Egiptul devenind principalul partener comercial al ţării noastre în regiune. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea dezvoltării în continuare a acestora pentru a atinge potenţialul foarte ridicat existent şi a menţionat interesul companiilor româneşti de a face afaceri şi de a investi în Egipt. Pentru atingerea deplinului potenţial al relaţiilor economice, cei doi şefi de stat au agreat continuarea eforturilor sectoriale pentru diversificarea comerţului, stimularea investiţiilor, stabilirea de parteneriate între companii din cele două ţări şi accesul comun pe terţe pieţe.
Preşedintele României a exprimat convingerea că următoarea rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, care se va desfăşura la Cairo în perioada imediat următoare, 26-28 februarie a.c., va avea un rol important în privinţa dezvoltării cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.
Ţinând cont de faptul că în acest semestru România exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar Egiptul pe cea a Uniunii Africane, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Abdel Fattah El-Sisi au fost de acord cu privire la importanţa identificării unor proiecte de interes comun destinate spaţiului african, care să aibă ca scop dezvoltarea unor domenii importante ca industria, inclusiv în domeniul high tech, educaţia, cercetarea, cooperarea în domeniul securităţii, cultura. România va acţiona pe durata Preşedinţiei Consiliului UE ca un facilitator al dialogului în acest scop.
Totodată, în cadrul întâlnirii, a fost evidenţiat faptul că România a fost în mod consecvent, din perspectivă bilaterală şi, în ultimii 12 ani, ca stat membru al Uniunii Europene, un prieten şi susţinător al Egiptului, inclusiv prin sprijinirea, pe deplin, a implementării programelor UE de acordare de asistenţă şi consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană -Egipt, care este important pentru stabilitatea, pacea şi prosperitatea Mediteranei, ale Orientului Mijlociu, ale Africii, dar şi ale Europei.
Preşedintele Klaus Iohannis a încurajat cooperarea şi pe viitor între UE şi Egipt, întrucât aceasta va contribui la soluţionarea conflictelor, la construirea păcii şi la abordarea mai eficientă a provocărilor politice şi economice din aceste regiuni.
Preşedintele Abdel Fattah El-Sisi a mulţumit României pentru buna cooperare în cadrul regional şi multilateral şi a exprimat aprecierea deosebită pentru relaţia cu România de-a lungul timpului, inclusiv la nivelul UE. Preşedintele Republicii Arabe Egipt a subliniat că este o relaţie puternică pe care Egiptul doreşte să o dezvolte şi mai mult.
Cei doi şefi de stat au convenit să pună în valoare şi mai mult în perioada următoare calitatea de Preşedinţie a Consiliului UE deţinută de România, respectiv de Preşedinţie a Uniunii Africane deţinută de Egipt.
De asemenea, Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Arabe Egipt au discutat despre o serie de provocări la nivel regional, cu accent pe combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale.
Preşedintele Abdel Fattah El-Sisi a acceptat cu plăcere invitaţia adresată de Preşedintele Klaus Iohannis de a vizita România.