Posibilul bumerang al „avantajelor” furtului politic

Nu încape îndoială, prestaţia actuală a justiţiei ca autoritate independentă este fenomenul cel mai apreciat şi dătător de speranţe, atât pentru (probabil) majoritatea românilor cât şi în ochii străinătăţii.

La cote apropiate se ridică poziţia câştigată de România în planul relaţiilor internaţionale, cu deosebită referire la parteneriatul cu SUA şi relaţiile intereuropene. Independenţa justiţiei şi statul de drept sunt – vor fi în continuare – două condiţii hotărâtoare ale dezvoltării şi progresului.

Acum - şi probabil în întreaga campanie electorală prezidenţială – toate partidele, toţi competitorii, şi le vor revendica drept realizări remarcabile, unii cu un cinism fără pereche. Deja dl. Ponta a lăsat să se înţeleagă că hotărârea de a o propune pe Kovesi în fruntea DNA a izvorât din propriul imbold. Nu mai puţin, liberalii se declară promotori fără rezerve ai celor două instituţii ale democraţiei, uitând cu desăvârşire că ieri încercau din toate puterile, alături de PSD-UNPR-PC-UDMR, să le distrugă.

Nu vreau să minimizez, dimpotrivă, trezirea la realitate, capacitatea de a-ţi vedea şi corecta propriile greşeli, cu deosebire atunci când efortul izvorăşte din bună credinţă. Asistăm însă azi la un paradox politic fără pereche: adevăraţii promotori şi susţinători fără rezerve ai independenţei justiţiei şi statului de drep -  i-am numit la loc de frunte pe Traian Băsescu, Monica Macovei şi Emil Boc- sunt de-adreptul ostracizaţi, puşi la zid, nu numai - explicabil - de adversarii politici tradiţionali, ci şi de către foştii colaboratori apropiaţi, în speţă (fost) actualul PDL, în frunte cu Vasile Blaga şi principalii săi colaboratori. În ruptul capului nu credeam vreodată că se va ajunge aici.

Nu insist. Observatorul obiectiv, de bună credinţă, va aprecia contribuţia determinantă, în special a lui Băsescu şi Macovei la efortul de instituire, consolidare şi apărare a celor două instituţii. Fără efortul lor în plan intern ca şi pe plan european şi internaţional, ele ar fi cedat încrâncenatelor lovituri din 2012-2013. E adevărat, există o justificare dacă nu morală, raţională: teribila manipulare informaţională dirijată de forţele securist-conservatoare în frunte cu Dan Voiculescu a reuşit, pas cu pas, să inculce unei bune părţi a opiniei publice sentimentul de antipatie, ba chiar de ură împotriva lui Traian Băsescu în aşa măsură încât lepădarea de acesta pare, la nivelul masei amorfe, o condiţie a succesului electoral. Pare un compromis necesar. În acest fel i se răpeşte lui Ponta singurul obiect al muncii. Putem susţine însă fără teama de a greşi că dacă nu societatea românească actuală dar istoria va marca aportul lui Traian Băsescu, Monica Macovei şi alţi apropiaţi ai acestora la cotitura istorică în curs de consolidare.

Aşadar, însuşirea muncii altora ar putea fi de folos dacă  ar fi exploatată  cu iscusinţă. „Noul” PNL ar fi putut profita şi el. Am mai spus-o însă şi repet, strategia adoptată este inadecvată, chiar greşită. Entuzismul sentimental manifestat cu prilejul cununiei religioase nu ţine loc de înţelepciune politică. Nu erau coapte condiţiile politico-psihologice ale fuziunii, mai cu seamă că ea rămâne doar simbolic-declarativă. Pentru motive de mândrie istorică, pentru schimbare bruscă, nepregătită, de optică şi gândire doctrinară, masa politică liberală este în cumpănă, derutată, nehotărâtă. De fapt şi practic, pe o periodă nedefinită va funcţiona nu partidul ci Alianţa. Ea, Alianţa n-ar fi ridicat, de ambele părţi, problemele sensibile, potenţial germene ale turbulenţei, ale instabilităţii, cu posibile urmări inclusiv în campania electorală şi asupra rezultatului acesteia.

Apoi, cu tot tamtamul, „noul” PNL nu reprezintă întreaga dreaptă. În tumultul vânzolelii electorale, gândirea politică bine articulată a lui Băsescu va menţine, în continuare, în jurul său un mănunchi de politicieni valoroşi. Nu că aceştia n-ar susţine în final un candidat al dreptei oricare ar fi el, dar se pot vădi anume consecinţe privind rezultatul posibil al votului, influenţat de adversităţi inutile. La rândujl său, spiritul cazon pe terenul căruia s-au dat la o parte din cursă Monica Macovei şi Răzvan Ungureanu nu e de bun augur. Sunt motive să credem că rămânerea lor în competiţie până la intrarea în campania propriu zisă ar fi creionat mai convingător candidatul unic al dreptei tot astfel cum ar fi antrenat cu folos, în dezbaterea electorală, o mai mare masă de nehotărâţi, în special din zona societăţii civile.