Ponta: „Rog Parlamentul să ducă bătălia cu abuzurile preşedintelui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prelşedintele PC, Daniel Constantin, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PSD, Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Prelşedintele PC, Daniel Constantin, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PSD, Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au fost prezenţi sămbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare USL, care a avut loc la Constanţa.


Principalele declaraţii ale liderilor USL:

Preşedintele PSD, Victor Ponta:  Nu vreau să reiau bătălia istorică între cine e mai mare şi mai tare. Nu vreau să intru în iaşi, Suceava, Brăila, Oradea, Cluj, şi toate celelalte, însă propunerea noastră este de a găsi un mod de dezvoltare, să avem consiliere judeţene de la USL, putem să le transformăm în unităţi administrativ-teritoriale.

Nu putem să avem buget multianual. Din păcate, în Constituţie, se precizează că bugetul este anual. Niciun primar nu-şi închipuie că o să-şi primească banii mâine. Rolul dvs. este să vedem cum vom face de a avea o viziune solidară.

Trebuie să decidem care sunt prorităţile şi care este perspectiva asupra alocării proiectelor. Nu ne grăbeşte nimeni. Vreau să rog Parlamentul să ducă bătălia în continuare cu abuzurile preşedintelui. Trebuie să dedicăm Guvernului problemele de zi cu zi. Faptul că aproape orice lege este contestată este un tip de sabotaj. Eu o să merg în ideea unui regim politic în care Paramentul are principalul cuvânt de spus.

Şi dacă va fi cazul să ne manifestăm alături de aliaţii noştrii, tot în Parlament trebuie să vorbim, nu în CSAT. Sunt lucruri cu care trebuie să obişnuim, Parlamentul trebuie să fie informat. Trebuie să obişnuim oamenii că lucrurile se decid cu aprobarea Parlamentului. Sunt mulţumit de toţi miniştrii pe care îi am în Cabinet. Doresc ca în 2016 să dăm socoteală oamenilor pentru ce am făcut.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu: Noi trebuie să facem strategii, ţara această are nevoie de aşa ceva. Eu sunt predispus să ne concentrăm pe motive de încredere şi optimism. Noi, ca forţă politică, avem şi motive raţionale de încredere. Această coaliţie este o coaliţie care funcţionează mai bine decât celelalte. Important este să nu cădem în capcana că există USL.

Obiectivele USL sunt de a folosi propriile resurse şi de a duce bătălia cu Traian Băsescu, mai mult o duce Traian Băsescu decât noi. Parlamentul, din prima sesiune parlamentară nu a întârziat să se apuce de promisiunile făcute, sunt cele două mari proiecte: revizuirea Constituţiei şi regionalizarea. Ni s-a pus tot nouă în spate, de parcă voinţa noastră a dus la amânarea lor.

Bătălia nu este nici în Parlament, nici cu Traian Băsescu, bătălia este pentru o bună funcţionare a statului român. Miza este de a face tot ce este legitim, legal, pentru ca instituţiile statului de drept, non-partizane, să fie aşa, nu altfel. Ce poate face Parlamentul, vom vedea. Oamenii ne-au dat votul pentru ca lucrurilşe să meargă normal. Dacă vom cântări care a câştigat mai mult în imagine, vom eşua. Să nu cădem în capcana de a uita că există USL, şi în lipsă de Opoziţie, să gândim doar în termenii logicii de partid.

Preşedintele PSD, Victor Ponta: Eu vreau să le mulţumesc celor şase doamne ministru şi doamne europarlamentar. Una dintre ele mi-a zis că arată foarte bine prezidiul numai cu bărbaţi. Ca şi Crin, cred că am reuşit să scoatem România din izolare, din şabloanele lui Băsescu şi ai lui.

Doamnele europarlamentar s-au bătut foarte greu cu grupul PPE, Macovei. Faptul că am schimbat în Parlamentul european acest val, este meritul doamnelor europarlamentar. Macovei nu înjura România, ci pe toată lumea. Toată lumea ne vedea ca pe nişte sălbatici, pentru că o vedea pe ea. Cel mai important lucru a fost accidentul, dar uitaţi-vă cât de repede am acţionat ieri. Nu ne lăsăm cetăţenii să moară prin alte ţări. Am fost trataţi cu respect. Cei opt ani de Băsescu ne-au scos din Cartea Europeană.

Să lucrăm la o lege a salarizării în sectorul public, minimum 1.000 lei, maximul reglementat. Nu vorbim de magistraţi, dar să nu câştige unii mai mult ca preşedinţii de ţară, cameră sau Senat. Legat de prezenţa în Parlament, ultimii trei oameni îi dăm la independenţi sau la PDL.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite