PNL şi PMP contestă la CCR o lege privind folosirea limbii materne în spitale, pe care au susţinut-o însă în Parlament. Kelemen: Băsescu e de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii PNL şi PMP au depus o sesizare la CCR cu privire la o lege UDMR care instituie obligativitatea folosirii limbii materne şi în spitalele şi centrele de asistenţă socială din localităţile unde populaţia minoritară depăşeşte 20%. UDMR critică obiecţia ridicată la CCR, acuzând un comportament "ostil" al opoziţiei, în condiţiile în care PNL şi PMP au votat proiectul în Parlament.

Legea criticată a fost iniţiată de UDMR şi prevede că în unităţile administrativ-teritoriale unde populaţia minoritară este de cel puţin 20%, în spitale şi centrele de asistenţă socială vor fi asiguraţi cunoscători ai limbilor minorităţilor naţionale. Totodată, este introdus şi un prag alternativ, de minimum 5.000 de cetăţeni ai minorităţilor pentru ca spitalele şi centrele de asistenţă să angajeze cunoscători ai limbii materne respective.

PNL a sesizat CCR cu privire la acest proiect, cu semnături venite şi de la PMP.

"Această reglementare depăşeşte cadrul asigurat minorităţilor naţionale şi este de natură a institui un criteriu discriminatoriu inclusiv faţă de cetăţenii români de alte etnii. În plus, contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale, proiectul de lege nu prevede sursele de finanţare necesare punerii în aplicare a acestuia. Menţionăm cu acest prilej că actualul cadru legislativ în vigoare privitor la minorităţile naţionale asigură un grad de protecţie ridicat al acestora în raport cu exigenţele europene în materie, faţă de care PNL şi-a adus contribuţia de-a lungul timpului", se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii consideră că acest proiect "obstrucţionează activitatea instituţiilor vizate şi grevează autorităţile locale de sume pentru care nu este prevăzută sursa de finanţare".

În replică la acţiunea PNL şi PMP, UDMR a transmis că este vorba despre o atitudine "ostilă".

"O astfel de atitudine demonstrează, din nefericire, că aceste partide nu dau dovadă de deschidere şi respect  pentru minorităţile naţionale, deşi se folosesc adesea de aceşti termeni în retorica pe care o adoptă în apariţiile publice. (...) În documentul înaintat Curţii Constituţionale, semnat de 124 de deputaţi, aceştia afirmă că proiectul de lege iniţiat de UDMR nu asigură egalitatea tuturor membrilor societăţii în faţa legii. Obiecţiile constituţionale depuse de PNL, USR şi PMP sunt, în mod clar, anti-minoritare", se arată în comunicatul UDMR.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că atacarea la CCR a legii privind folosirea limbii materne în instituţii medicale şi sociale a pornit de la Traian Băsescu, despre care a spus că ”a devenit preşedinte de două ori cu votul maghiarilor”. 

”Parlamentul a votat legea privind folosirea limbii materne în instituţii medicale şi sociale, nu au fost voturi împotrivă, ceea ce a fost o surpriză pentru noi. Dezamăgirea a fost aidoma surprizei, întorsătura la care a ajuns într-o săptămână o parte a politicii româneşti este greu de înţeles. Au votat legea cei care peste o săptămână au atacat-o la CCR. A pornit totul de la acel om: Traian Băsescu, care care a băgat în pământ fracţiunea sa proprie, nu a fost prezent la vot, întrebând cum şi-au permis să voteze legea. Acel Băsescu cu care am adoptat Legea Învăţământului care a făcut posibilă utilizarea limbii materne în învăţământ. Acel Traian Băsescu care a devenit preşedinte de două ori cu votul maghiarilor, el a dat ordin şi partidul lui a demarat acest caz. Aceia care se duc în Secuime şi descoperă kurtos-ul şi apa minerală nu sunt neapărat prietenii comunităţii maghiare, interesele de moment le cer să aibă o relaţie apropiată cu noi”, a declarat Kelemen Hunor, vineri, la Cluj-Napoca, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai UDMR.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în unanimitate, pe 11 aprilie. Inclusiv 52 de deputaţi PNL au votat proiectul, iar unul se afla în sală, dar nu şi-a exprimat nicio opţiune. Preşedintele PNL, Raluca Turcan, a votat şi ea proiectul. Din partea PMP, toţi cei 15 parlamentari prezenţi au votat "pentru".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite