PNL şi PDL, congres de paradă la Parlament. Noul „mare partid de dreapta“ este, deocamdată, o alianţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL şi PDL se reunesc sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a aproba fuziunea celor două partide. Aşa-zisul Congres de fuziune nu are, însă, niciun efect juridic, întrucât ambele formaţiuni vor funcţiona în regim de alianţă până la înregistrarea oficială a noului partid, care se va produce, cel mai probabil, după alegerile prezidenţiale.

Astfel, liberalii şi democrat-liberalii vor merge, la alegerile prezidenţiale, ca o alianţă: Alianţa Creştin Liberală, denumire care va apărea, de luni, pe sediile partidelor.

PNL, Congres de 30 de minute

Deşi liberalii au avut, la finalul lunii iunie, un Congres în care au aprobat fuziunea cu PDL şi noul Statut al partidului, ei se reunesc din nou, sâmbătă, atât în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, cât şi în Congres. Astfel, de la ora 11.00 fiecare partid se va reuni în forul său de conducere, iar de la 12.00 PNL va avea din nou Congres, programat să dureze exact 30 de minute. La întrunirea liberalilor, singurul care va lua cuvântul va fi preşedintele PNL, Klaus Iohannis.

De la ora 13.00 la 14.30, liberalii şi democrat-liberalii ar trebui să se reunească în Congresul de fuziune, pentru a aproba Statutul noului partid.

În structura comună a partidului rezultat în urma fuziunii, PNL urmează să includă şapte prim-vicepreşedinţi, primii clasaţi în urma alegerilor nterne. Astfel, prim-vicepreşedinţii noului partid vor fi, în ordinea voturilor obţinute la Congresul PNL: Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Marin Almăjanu, Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi, cărora li se adaugă vicepreşedintele PNL Răducu Filipescu, pentru rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare.

PDL, absoarbe FC şi IRL

 Democrat-liberalii se vor reuni de la ora 11.00 în sala Alexandru Ioan Cuza pentru a aproba fuziunea prin absorbţie cu partidul Forţa Civică, condusă de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, şi cu Iniţiativa România Liberală (IRL), în urma cărora MRU şi Andrei Chiliman vor primi funcţia de prim-vicepreşedine.

Aprobarea fuziunii este doar o simplă formalitate pentru că lucrurile au fost tranşate la nivel central. Conducerea democrat-liberală vor cere un vot şi pentru fuziunea prin comasare cu PNL şi pentru intrarea în alegerile prezidenţiale ca o alianţă. Singurii care ar fi putut să ridice glasul împotriva acestei direcţii sunt fostul premier Emil Boc, care a anunţat că nu va participa la Congres, şi Monica Macovei.

„Ne aşteptăm ca Monica Macovei să aibă un discurs mai acid, în rest va fi linişte“, au declarat surse democrat-liberale, pentru „Adevărul“. Monica Macovei a cerut să fie inclusă în procesul de selecţie al candidatului dreptei, însă democrat-liberalii au refuzat-o, motivând că prim-vicepreşedinte PDL, Cătălin Predoiu, a fost desemnat de partid prezidenţiabilul PDL, şi intra în sondaje alături de liberalul Klaus Iohannis.

Invitat la Adevărul Live, preşedintele PDL Vasile Blaga a oferit mai multe detalii despre Congresul de mâine, în care se va aproba fuziunea dintre PNL şi PDL. „Emoţii sunt întotdeauna înaintea unei şedinţe de aşa amploare. Vom avea Convenţia, de trei ori, pentru că nu discutăm numai de fuziunea prin comasare cu PNL, ci de şi fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică şi IRL. Este o zi, poate cea mai importantă poate după 1990. Va  fi o pondere serioasă de data asta la PSD, dar nu e gândită doar în acest sens, e gândită ca un vehicul puternic care să poată promova valorile noului partid“, a spus Blaga, la Adevărul Live.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite