Pentru că nu înţelege aritmetica, Victor Ponta ar fi de acord cu ciocniri de stradă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la început spun că nu sunt de acord cu manifestaţiile care încalcă legea. Libertatea de a manifesta nu trebuie să încalce libertatea de a circula pe drumuri publice. Cu atât mai puţin agresiuni verbale sau fizice asupra unor persoane, indiferent care ar fi acestea.

Am fost la mitinguri, în faţa DNA şi în Piaţa Victoriei, am respectat indicaţiile jandarmilor şi, la sfârşit, le-am mulţumit pentru cooperare.

Ultimele declaraţii ale lui Victor Ponta demonstrează, însă, că se consideră doar exponentul celor care l-au votat în decembrie, 24% din electorat, şi nu 60% cum se laudă. A ignora opiniile, cerinţele, drepturile celoralti 76% devine periculos, un fel de miopie politică, care s-ar putea solda cu evenimente dramatice.

Iară ce a declarat chiar azi Victor Ponta:

"Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. E vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii '30, când erau legionarii... Să fie un mesaj foarte clar: că democraţia nu înseamnă anarhie. Pentru 100 de oameni nu putem bloca o ţară de 20 de milioane".

De la aritmetică pornesc toate încurcăturile lui Victor Ponta. Guvernează şi se comportă după calcule aritmetice greşite, nu înţelege de ce nu-i ies socotelile.

Victor Ponta repetă obsesiv, alături de Antena 3, că 80% dintre români l-au vrut plecat pe Traian Băsescu, ignorând faptul că 7,4 milioane, dacă vor fi fost atâtea, din 18,4 milioane de electori fac, ce spune aritmetica, 40% din populaţia cu drept de vot. Despre ceilalţi 60% nu ştie nimic, ce gândesc, ce opţiuni au, doar că n-au venit la vot. Este şi asta o opţiune, unii n-au venit să nu se facă cvorumul. Dar să-i ignori complet nu e bine, că dai nas în nas cu ei pe stradă, la demonstraţii si agresând până şi un ministru al guvernului său.

A doua eroare de aritmetică.

„Am obţinut un vot zdrobitor la alegerile din decembrie 2012, aşa că putem face ce vrem şi ce vor muşchii noştri din ţara asta”.

Şi aici s-a încurcat în aritmetică. Care zdrobitor, cele 4,5 milioane de voturi obţinute de USL, pe lângă faptul că sunt cu 3 milioane mai puţine comparativ cu referendumul din 2012, reprezintă 24% din electoratul ţării. Ceilalţi 76% n-au pus ştampila pe USL, din diverse motive. Oricum ei nu dispar din ţară, şi nu se poate guverna fără a ţine cont de opinia lor, pentru că, iată, ies pe stradă şi fac scandal.

Mai degrabă cei 24% reprezintă nucleul dur al USL, adică militanţii partidelor care alcătuiesc coaliţia de guvernare, politrucii, clientelă, lipitorii de afişe. Dar poţi guverna doar pentru ei, şi împotriva a 76% din populaţia cu drept de vot? Iarăşi o mare eroare.

În aceste condiţii nu aveam nevoie de o falie adâncă a societăţii, între cei 24% şi restul. Falie produsă şi prin demonizarea aproape zilnică a lui Traian Băsescu, care îşi are susţinătorii lui, mai ales în rândul elitelor intelectuale şi presei cinstite.

Mai mult ca oricând, situaţia economică impune un consens naţional pentru evaluarea şi soluţionarea problemelor mari şi importante ale ţării, în locul unor certuri perpetue, a înjurăturilor şi loviturilor sub centură de ambele părţi, a ignorării doleanţelor manifestanţilor.

Nu avem resurse umane aşa de importante, să ne permitem să ignorăm jumătate din ele. Să schimbăm 5 miniştri la educaţie într-un an şi jumătate, că nu avem specialişti care să nu fi plagiat.

Învaţă ceva Victor Ponta din astfel de evenimente? Până acum nu pare. Calcă în străchini aproape zi de zi, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună.

Radicalizarea demonstraţiilor şi creşterea lor în amploare nu-i dă de gândit, că poate greşeşte undeva. Iar ideea de a-i consideră legionari pe cei care protestează pe străzi demonstrează că nu pricepe aritmetica şi, mai grav, aplică principiul leninist: cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Umflaţi-i!

Dacă asta e poziţia premierului, de a-i considera legionari pe cei 76% care nu i-au dat votul în decembrie 2012, e grav. S-ar putea să aibă surprize din ce în ce mai neplăcute. Transformăm ţara într-un teatru de lupte de stradă?

Dacă ar pune în balanţă şi argumente, altele decât cele oferite de „templul” Antena 3, ar ajunge, poate, la concluzii mai sănătoase, pentru binele poporului şi chiar şi al său. Anume, cei 76% din electorat care nu au pus ştampila pe USL n-or fi toţi legionari, să merite ciocniri de stradă cu jandarmii patriei lor.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite