Ţara asta e plină de valori. Nu mă refer la matematicieni, fizicieni, doctori sau mai ştiu eu ce profesii nefrecventabile. Nu. Avem fotbalişti, actori, prezentatori TV. Sau, altfel spus, monştri sacri. Oameni care merită nu doar aprecierea noastră, dar şi sacrificiul nostru, bani de la buget, locuri în autobuz, premii şi recompense. Se presupune, aşa îmi închipui eu - pentru că de când eram mic am văzut genul ăsta de veneraţie totală şi necondiţionată, că ei au făcut lucruri miraculoase pentru noi, ceilalţi. Adică dacă Hagi nu ar fi dat goluri incredibile, mie mi-ar fi crescut un picior mai lung decât celălalt. Sau dacă Draga Olteanu Matei nu ar fi jucat în Coana Chiriţa, eu nu aş fi reuşit să învăţ să scriu sau să citesc. Norocul meu că deja nu mai credeam în monştri sacri când au apărut Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu, altfel naiba ştie ce aş fi ajuns în viaţă. Şi m-a ferit Cel de Sus să fie mama contemporană cu Olivia Steer, că acum tremuram la epidemia de rujeolă.

Prima categorie de venerare. Fotbalul, lumea magică a balonului rotund. Unde-l găsim pe „vai, săracul“ Gică Popescu, căpitanul Barcelonei, „Baciul“, cumnatul regelui, omul care blinda apărarea României. Nedreptăţitul care a mers la puşcărie pentru evaziune fiscală. Păi, să nu îl plângi pe bietul om, să disperi că nu mai are el cum să meargă la meciuri în Spania? Desigur. Bine că l-a făcut Tudose consilier de stat şi Dăncilă l-a păstrat în funcţie. Se prăbuşeau fotbalul, sportul, planeta fără el. În realitate, un alt nesimţit care după puşcărie ar fi trebuit să îşi vadă de drum, să ducă o viaţă retrasă, cum vrea el, dar nu în public. Pentru că e o ruşine să faci puşcărie. Da, e o ruşine. Şi o dramă. Personală, ca să fim precişi. Pentru că e abominabil să cauţionezi alţi hoţi, de calibru, care te folosesc pentru imagine. Dar ce să faci, când luai aparate video şi maşini ARO de la familia Ceauşescu era bine, deşi restul lumii murea de foame şi trăia într-o mizerie cruntă. Mare om, mare caracter. Noi, restul, suntem nişte proşti care nu am înţeles niciodată ce onoare ne-a făcut Baciul de a fi contemporan cu noi. Şi pentru asta îl plăteşti cât trăieşti.

Şi am ajuns la Arşinel. Arşinel e o valoare, nu se cade să moară de bolile obişnuite ale proştilor care-l aplaudau la programele de revelion. Dar ce ironie a sorţii. De partenera lui, Stela Popescu, a râs lumea că era beată când ea făcea un accident vascular cerebral. A murit singură, după ce s-a conversat haotic cu zâna Andreea Marin. Dar doamna Marin zice că nu e doctor, ea doar aduce oamenii împreună. Cum să bănuieşti că o femeie în vârstă şi incoerentă ar putea să aibă probleme medicale? Doamna Stela era nemuritoare, un monstru sacru al scenei. Uite că nu era nemuritoare cum s-a dovedit a fi domnul Arşinel, care s-a agăţat de viaţă şi de rinichii altcuiva cu puterea şi cu disperarea unui tânăr de 18 ani. Dacă ştiam că o sa ajungem aici, mi-aş fi muşcat buzele la glumele lor de dinainte de 1989. Dar când îţi e să fii prost, eşti prost şi râzi. Domnule monstru sacru, cu ce vă mai servim? Un rinichiuţ, o inimioară, un plămânaş? Hai, că avem rata accidentelor rutiere enormă, aveţi de unde alege. Vreun regret de la Arşinel? Nici vorbă. Omul are conştiinţa propriei valori şi să spunem mersi că nu intră seara în casă peste noi să îşi aleagă vreun rinichi sau ce mai are nevoie. Hai, că dacă avem noroc, mai râdem ca proştii şi la viitoarea reclamă a lu’ matale. Mare domn, mare caracter.

Şi prezentatorii TV. Ah, ăştia sunt mai tineri şi îmi e teamă că vor supravieţui ca gândacii după apocalipsa nucleară. Ce oameni, ce minune, cum trăiesc, respiră şi ni se dedică ei nouă. Păi, cum să nu te duci nervos să îţi bagi Ursul de Aur în fund dacă zice Dan Negru? Cum? Fraierilor, ăsta e singurul om de pe pământ care a rezistat să facă emisiuni nelimitate cu blonde. Nimic nu-l încovoaie pe el, o făcea pentru voi, care veneaţi obosiţi seara acasă de la slujbă şi râdeaţi ca… nu mai spun, că pricepeţi singuri. Sau Andreea Marin, care întindea microfonul la muţi ca să auzim noi mai bine dialogurile din capul ei. Ori modelul de etică şi reuşită în viaţă care e Mihaela Rădulescu. Lista e lungă şi simt că pierdem şirul. Tot ce sper e ca doamna Dăncilă să fi făcut deja un departament guvernamental care să se ocupe de monştrii sacri ai României şi de pensiile lor speciale. Nu ne-a ieşit nouă cu centenarul, dar nu se cade ca peste vreo douăzeci de ani, când s-or limpezi lucrurile în ţară, să nu se găsească nişte mari personalităţi care să-l întreţină seara la cină pe fiul cel mai iubit al patriei, pe clarvăzătorul şi înţeleptul conducător al naţiunii, probabil Liviu Dragnea sau altcineva de la PSD.

Şi, ca să încheiem apoteotic, vreau să vă anunţ că aici, la noi, în Grădina Maicii Domnului, în mai puţin de 48 de ore, Olivia Steer a fost premiată la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate“, Ionela Prodan era cât pe ce să fie înmormântată cu onoruri militare (habar nu am cu ce s-a ocupat doamna la viaţa ei, dar sunt convins că s-a dedicat nouă, proştilor), iar pe Herta Müller a suspendat-o un domn de la Uniunea Scriitorilor din România pentru că nu a venit cu dosar cu şină la înscriere şi nu avea nici copie după buletin autentificată la notariat. Nutriţioniştii spun că eşti ceea ce mănânci, în cazul de faţă suntem ceea ce respectăm.