Pariaţi pe civilizaţia occidentală şi pe CIA în Siria! Good morning, Vietnam sau marele gambit al Levantului

Cât de trainic şi de proaspăt reuşeşte să fie, după cel puţin cinci secole de preeminenţă geostrategică, acest bătrân Occident căruia îi cântăm mereu prohodul!

Cum se reinventează el - când îl găsim tot mai ticăit şi mai senil - prin noi actori, noi paradigme şi noi aventuri: prin navigatori portughezi, prin conquistadori spanioli, prin războinici francezi şi britanici, prin filosofi nemţi şi politicieni americani. Şi, întotdeauna şi mai presus de toate, prin gândirea analitică, critică şi uşor ironistă (nu doar în sensul lui Rorty, ci şi al vechiului eiron grecesc). Un tip de gândire specific occidental, rafinat în colegiile din Anglia pe scheletul logicii lui Aristotel şi al „iritantei“ dialectici socratice, cu notabila mijlocire renascentistă a tonicului cinism italian rezumat de Machiavelli.

Acest tip de gândire i-a pregătit lui Putin cea mai frumoasă şi mai tentantă capcană întinsă Rusiei după prăbuşirea imperiului stalinist: Levantul. O capcană atât de subtilă, de aristotelică şi lockeană în minuţia analizei sale, încât chiar noi, occidentalii, picăm în ea. „Putin se reinventează, scapă din izolarea post-Crimeea“ - spunem; „Rusia a primit şansa nebanuită de a rebipolariza lumea în termeni de putere“. 

Atât de naivi să fie geostrategii americani? Atât de proşti analiştii CIA? Să abandoneze ei, fără reacţie, Levantul în mâinile Rusiei dacă, lucrând pe baza logicii aristotelice reinventate după 1.500 - şi care a făcut Occidentul marea putere a lumii tot după 1.500 - n-ar fi găsit o suită de raţionamente care să justifice acest gambit? 

Ce primeşte, de fapt, Rusia în Siria? 

Pe de o parte, putere simbolică, prestigiu, zorzoane. Lucruri după care mai toate civilizaţiile non-occidentale, mai ales asiatice, oricât de rafinate au fost ele, s-au topit - tocmai pentru că nu au avut o logică ironistă cu care să le combată. 

Pe de altă parte, primeşte costuri. Costuri uriaşe, într-o spirală greu de înţeles şi controlat. E frumos, sigur, să fii pacificatorul Siriei şi al Irakului, dar uriaşa reţea de interese din Orientul Mijlociu nu va putea fi pacificată rezonabil în mai puţin de zece ani. Mereu se vor naste reţele sau dizidente noi - mereu se vor găsi semi-puteri regionale care să mai finanţeze un grup rebel.

Pentru Rusia lui Putin, Siria e o capcană financiară de dimensiunile Afganistanului pentru Imperiul Sovietic: va începe în trombă, va continua glorios şi se va stinge în război de uzură. Siria lui Putin e Rusia lui Bonaparte!

Ca să nu mai spunem că veni momentul în care cooperarea ruso-iraniană de azi se va transforma într-o veche rivalitate generată de resurse exportabile (ceea ce va rezolva, foarte probabil, problema iraniană pentru Occident - şi poate chiar pentru Israel). 

Şi încă ceva: după anul 2000, Occidentul a fost ţinta definitorie a terorismului. A existat, desigur, şi un terorism anti-rus, dar el n-a avut o întemeiere teologică decisivă şi a părut doar o variaţie provincială, de divizia a treia. Marea luptă a fundamentalistului islamic era tocmai cu raţionalismul ironic occidental - pompoşeniile ideologice de tip Kremlin nu-i erau chiar antipatice; bucuria plenară a teroristului de prestigiu era să sară în aer în Londra sau New York, nu la Soci. Ori, prin asediul rus asupra Levantului, toata această luptă se reconceptualizează. Va dura câteva săptămâni şi vom vedea din nou, precum în anii '80 în Afganistan, mujahedinii proclamând că ei luptă, de fapt, împotriva tiraniei ruseşti, pentru libertate şi individualism - valori profund înrădăcinate în Coran (teologic se poate justifica aproape orice, aproape oricând de către doctrinarii războiului).

Prin marele gambit al Siriei, Putin expune Rusia unei poveri a terorismului pe care Occidentul a purtat-o aproape exclusiv, şi cu mari sacrificii, până acum. 

E foarte uşor să deplângi astăzi „pasivitatea Occidentului” şi să saluţi „hotărârea lui Putin” în Siria. Cei care o fac ignoră totuşi subtilitatea gândirii analitice şi geostrategice care a făcut din Occident puterea stabilă a lumii după 1.500. Sfatul meu pentru toţi aceşti occidentali sceptici ar fi să parieze din nou, fără emoţii, pe propria lor civilizaţie: e mai suplă în gândire, mai relaxată, mai puţin presată să-şi dovedească compensatoriu măreţia şi gloria. Vom înţelege abia în anul 2016 că oalele sparte de Putin în Crimeea sunt plătite cu vârf şi îndesat abia în Siria. Good morning, Vietnam!