Societăţile care se respectă au subiecte despre care nu discută. O înţelegere tacită şi respectată de către toate forţele politice face ca un subiect cu potenţial exploziv să nu fie adus în faţa publicului în momente tensionate. Pentru România, rolul Bisericii în societate este un astfel de subiect. Din 1990 şi până în prezent, am avut parte de intersectări decente ale statului în relaţia sa cu Biserica. Au existat voci care au criticat politica fiscală asociată Bisericii, modul în care a apărut religia în programa şcolară, dar totul într-o zonă a dialogului, cu mici excepţii care nu au tulburat fundamental societatea în care trăim. Şi asta până în acest moment.

Pe zi ce trece, constat că Victor Ponta nu ştie să îşi aleagă consilierii. Că are discursuri proaste, nu e o pagubă. Dar că sfătuitorii nu înţeleg echilibrul delicat al Puterilor într-un stat, e de rău. Asta se poate dovedi ca fiind catastrofal pentru sistem în sine şi, mai ales, pentru cetăţenii României. Modul în care alege să se comporte Victor Ponta dovedeşte o incultură instituţională majoră şi deosebit de periculoasă. Împreună cu cei care îl consiliază, Prim-Ministrul a considerat că poate spune şi face orice, pentru că televiziunile prietene îl pot spăla la comandă. Va afla în curând că a trecut cu mult de punctul în care se va putea scuza pentru modul în care a înţeles să demoleze totul în folos propriu.

A început cu un limbaj impropriu la adresa celei mai importante funcţii din statul român. A vorbit despre Traian Băsescu în moduri incalificabile, uitând că indiferent de omul Traian Băsescu, se adresează totuşi Preşedintelui României. Apoi, a aruncat în aer România prin încercarea de a-l demite pe acelaşi Traian Băsescu. Nu a reuşit, dar în schimb a construit o lege care se va întoarce ca un bumerang împotriva viitorilor Preşedinţi. Demiterea lor de către un Parlament ostil se va face printr-un referendum la care e nevoie de o prezenţă de 30%. Şi tot din ură faţă de Traian Băsescu, a pornit o campanie anti-europeană pentru a-şi masca eşecul actelor proprii. De la cea mai încrezătoare ţară în viitorul său alături de Uniunea Europeană, România a ajuns în corul celor care pun în discuţie construcţia continentală.

Acest articiol se referă la partea delicată a echilibrului dintre instituţiile importante din statul român şi despre cum relaţia dintre ele poate fi pusă în pericol de declaraţii politice riscante. Sunt îndreptăţit să mă refer la aceasta pe seama lungilor ani de experienţă administrativă şi politică în Ministerul de Externe şi la conducerea Serviciului de Informaţii Externe. Ceea ce a făcut, acum, Prim-Ministrul României loveşte devastator în construcţia statului român, afectează într-un grad enorm echilibrul dintre majoritate şi minorităţi şi târăşte Biserica Ortodoxă Română într-un conflict care nu îi aparţine, cu riscul de a afecta major rolul câştigat în societatea românească.

Târârea Bisericii Ortodoxe Române într-un scandal enorm

Biserica Ortodoxă Română a dat dovadă de înţelepciune în mai multe situaţii dificile din istoria noastră. A evitat să se amestece în jocurile politice, a participat şi a facilitat vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România şi şi-a asumat un rol echilibrat în reconstrucţia unui stat laic, aşa cum este ţara noastră, fără a alimenta în niciun fel tensiunile religioase.

Discursul lui Victor Ponta şi ceea ce a declanşat el pun Biserica Ortodoxă Română într-o situaţie extrem de dificilă. Pentru clarificarea relaţiei cu politicul, poate ar fi nevoie de o intervenţie publică a înalţilor săi reprezentanţi, prin care să se clarifice lucrurile. O declaraţie care să ne reamintească rolul echilibrat al Bisericii în societate şi faptul că religia în sine nu poate juca un rol în procesul politic şi electoral. Din păcate, aşa ceva este puţin probabil, pentru că o astfel de intervenţie ar fi privită ca un act de susţinere a Opoziţiei şi a unui candidat lutheran împotriva unuia ortodox. Sunt convins că echipa lui Victor Ponta abia aşteaptă ocazia să-şi martirizeze candidatul şi să-l declare victimă al intereselor necurate.

Tot puţin probabilă este şi o declaraţie de susţinere a lui Victor Ponta din partea Bisericii Ortodoxe. Aceasta este adevărata infamie a jocului PSD: faptul că ştia că nu se va primi nicio reacţie din parte Bisericii Ortodoxe Române. Lipsa unei reacţii poate însemna la nivel simbolic o susţinere tacită a lui Victor Ponta la un nivel de care acesta are nevoie: la nivelul preoţilor din micile oraşe şi comune, acolo unde enoriaşii stau mai mult la biserică decât pe internet. Şi de acolo se alimentează bazinul electoral al PSD-ului.

Fără să vrea, Biserica Ortodoxă Română va înregistra şi pierderile pe care jocul lui Victor Ponta i le va aduce. Folosirea criteriului confesional în alegerile prezidenţiale va îndepărta şi mai mult de Biserică un segment important al populaţiei urbane, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Statisticile arată că acest segment are o tendinţă pronunţată de respingere a tradiţionalismului şi manifestă dorinţa de se îndepărta de cult şi de ritualul religios. Pentru Victor Ponta nu e o problema. Acesta este electoratul dezamăgit şi care nu va veni oricum la vot. În cazul în care ar vota, oricum nu l-ar vota pe el, ci pe reprezentantul Dreptei, aşa că nu e nicio pierdere. Nu aceeaşi perspectivă are şi Biserica Ortodoxa Română, care încearcă de ani de zile, inclusiv prin ceea ce reprezintă Trinitas TV sau Radio Trinitas, să oprească un exod de suflete către zona altor credinţe sau către alegerea unei non-religii paşnice.

Finalmente, declaraţiile şi campania cu accente ortodoxizante dusă de Victor Ponta îi va îndepărta pe tineri de Biserica Ortodoxă Română.

Corul ipocriziilor politice

Că avem o clasă politică ipocrită nu e o noutate. De la utilizarea în exces a formulei ”politica e arta compromisului” şi până la a transforma compromisul în mod de viaţă nu a fost decât un pas. Victor Ponta este rodul acestui concept politic şi a aruncat în aer, fără să se gândească la consecinţe, echilibrul în care trăim acum. Printr-un discurs pregătit de cei care îl consiliază, a anunţat că nu doreşte să fie atacat pentru că e ortodox. Fraza e de o banalitate infinită pentru că putea la fel de bine să declare că nu vrea să i se reproşeze că respiră, mănâncă sau doarme.

Scopul construcţiei sale era, evident, cu totul altul. Folosindu-se de sondajele în care majoritatea ortodoxă a României declara că îşi doreşte un Preşedinte ortodox, Victor Ponta a vrut să atragă atenţia asupra faptului că cel mai bine clasat concurent al său e lutheran. Şi pentru că nu a vrut să îi rostească numele, s-a prefăcut atacat pentru credinţa sa. Un fals cu scop propagandistic, un truc de discurs ieftin! Şi ca să îi reuşească avea nevoie de oameni care să îi poarte mesajul.

I-au căzut în plasă doi oameni de dreapta care, mai mult sau mai puţin inocent, au văzut o oportunitate în a exploata subiectul. Daniel Funeriu, pe de o parte, şi Cătălin Predoiu, pe de altă parte, l-au ajutat pe Victor Ponta. Fostul ministru al educaţiei, nu foarte iscusit în declaraţii speculative, a ieşit rapid cu o declaraţie care i-a folosit de suport lui Dan Şova pentru a excomunica toată Opoziţia. Manipulare ieftină, fără îndoială, bazată pe logica faptului că publicul naiv va ţine minte doar faptul că Opoziţia de dreapta e anti-ortodoxă şi, de ce nu?, vândută Occidentului, catolicilor, americanilor şamd.

Pot înţelege dorinţa lui Cătălin Predoiu de a deveni candidatul Dreptei. Este o dorinţă legitimă şi respectabilă pentru un politician care crede în convingerile sale. Pot să îi înţeleg şi iritarea că, după ce a trecut printr-un proces de selecţie internă, mişcările politice l-au adus în aceeaşi barcă cu Klaus Iohannis şi cu mine. Ce nu pot să înţeleg este naivitatea cu care a sărit să participe la jocul iniţiat de Victor Ponta. Scrisoarea sa către Prim-Ministru nu este decât o copie în oglindă a ceea ce a spus Victor Ponta la Craiova. Ortodoxului rău i se opune ortodoxul bun! Formula utilizată de către Cătălin Predoiu -  ”ca de la ortodox la ortodox” - nu a avut alt scop decât de a atrage atenţia că şi domnia sa este creştin-ortodox, dar unul bun spre deosebire de cel rău, reprezentat de Victor Ponta.

Suntem politicieni responsabili, facem parte dintr-o dreaptă care se defineşte ca pro-europeană, reformatoare şi progresistă. Nu ne definim decât printr-un singur lucru: suntem cu toţii cetăţeni ai acestei ţări. Discursul lui Victor Ponta nu este altceva decât o capcană de proastă calitate prin care voia să transmită alegătorilor că există o definiţie a românilor şi a românismului întruchipată în persoana sa. Nu avem voie şi nu avem dreptul de a-l urma pe acest drum, cum nu avem nici dreptul de a încerca să tragem foloase prin specularea situaţiei în care ne găsim. Infamia lui Victor Ponta este uriaşă şi nu trebuie să i se răspundă printr-o participare la jocul său xenofob. Lui Victor Ponta trebuie să i se răspundă prin acceptarea cu inima deschisă a valorilor europene şi îmbrăţişarea sinceră a tuturor celor care ne sunt diferiţi, indiferent de rasa şi religia lor. Un vot nu trebuie să determine o identitate.

Compromiterea definitivă a dimensiunii noastre europene

Suntem din nou o excepţie a Uniunii Europene. Presimt că politicienii europeni vor privi îngroziţi cum un stat al Uniunii are parte de o campanie electorală, pentru alegerea Preşedintelui său, centrată pe o temă religioasă. În timp ce statele vestice îşi reafirmă laicitatea pe un ton mai hotărât ca niciodată, noi ne-am trezit prinşi în declaraţii politico-religioase.

Nu va fi o mare surpriză în capitalele europene pentru că am demonstrat de prea multe ori că nu suntem în stare să urmăm valorile occidentale. Va fi doar o nouă dezamăgire de la o ţară care a putut fi primită în Uniunea Europeană pe baza unor dispense şi a menţinerii unui raport pe Justiţie, de la o ţară măcinată de corupţie şi incapabilă să acceadă în spaţiul Schengen. Ce mai rămâne să facem? Să punem eventual în discuţie şi laicitatea statului nostru.

Suntem ţara cu cei mai mulţi ortodocşi din Uniunea Europeană. În contextul escaladării situaţiei din Ucraina, orice tentaţie filo-slavă, prin intermediul Ortodoxiei ca temă sau a unor prelaţi care să preia tema public, ne va aduce într-o situaţie dificilă. Nu avem capacitatea instituţională să susţinem o poziţie politică fără să adăugăm justificări permanente. Suntem prea fragili să ne permitem discuţii în zona religiei.

Aşa că vom avea, fără dubii, reacţii de respingere a ceea ce se petrece la noi, dar ele vor fi folosite de PSD şi aliaţii săi ca noi probe ale respingerii românismului nostru de către o Europă elitistă şi dispreţuitoare cu valorile noastre autohtone. Aşa se construieşte discursul anti-european. Şi aşa ne îndepărtăm de visul nostru european.

Dezagregarea socială

Numărul ortodocşilor din România reprezinta peste trei sferturi din populaţia ţării. S-a întrebat cineva cum se simt aceşti oameni după declaraţiile lui Victor Ponta? Şi cum poţi conduce o ţară ignorând un sfert din populaţia sa? Ni se va spune că nu e adevărat, că Victor Ponta nu a spus că e Preşedintele ortodocşilor şi că va fi un bun Preşedinte şi pentru ne-ortodocşi. Aş vrea să le spun celor care au scris discursul lui Victor Ponta că recunoaşterea unor figuri de stil şi înţelegerea unor vorbe cu subînţeles nu e doar apanajul creştinilor ortodocşi. Sunt convins că, indiferent de religia lor, toţi românii au înţeles ce a vrut să transmită Victor Ponta.

Ani de zile, PSD şi Adrian Năstase s-a plâns că Traian Băsescu a rupt România în două. Că ne-a împărţit între cei care îl simpatizau şi cei care îl urau. Ei bine, proaspătul lor candidat a reuşit o performanţă şi mai mare: Victor Ponta a împărţit România între ortodocşi şi restul.

Naşterea extremei naţionaliste

Discursul de la Craiova a mai adus un lucru în atenţia publicului: perspectiva religioasă în alegerea politică. Suntem una dintre puţinele ţări europene fără o mişcare extremistă, o ţară în care naţionalismul a îmbrăcat haine de vodevil cu lideri ca Gheorghe Funar şi Corneliu Vadim Tudor. Spre meritul nostru, valul politic al acestor extremişti a dispărut de la sine.

De data aceasta, situaţia promite să fie mai dramatică. Apartenenţa religioasă se discută între cei mai importanţi oameni politici, discursul politic oficial este îmbibat de controverse religioase. Abia acum se deschide uşa unor discuţii publice despre rolul religiei în politică. Asemenea dezbateri cer însă discernământ, cultură generală şi spirit constructiv. Clasa politică actuală nu are, din păcate, aceste calităţi.

Victor Ponta a oferit astfel extremiştilor ocazia de a interveni necenzurat în spaţiul public. Dacă până acum vocile extremei nu au avut niciun fel de audienţă şi relevanţă de acum încolo, vă garantez că televiziunile aservite vor căuta personaje din ce în ce mai colorate, făcând un enorm deserviciu Bisericii Ortodoxe Române şi statului român. Lui Victor Ponta va trebui să îi mulţumim pentru renaşterea oricărei mişcări de extremă din România.

În loc de concluzii

Şi dacă e tot aşa de mândru de calitatea sa spirituală, îl invit pe domnul Victor Ponta să răspundă la câteva întrebări fundamentale:

- Ce părere are despre avorturi?

- Ce părere are despre homosexualitate?

- Ce părere are despre Biserica Greco-Catolică?

- Ce părere are despre cultele neo-protestante din România, care au ajuns să numere aproape un milion de credincioşi?

- Ce părere are despre Biserica Reformată Lutherană sau despre Biserica Reformată Calvină?

- Ce părere are despre unguri, saşi, turci, tătari, rromi şi despre toate celelalte minorităţi din România?

După ce răspunde la toate aceste întrebări, putem începe o discuţie serioasă despre locul României în Europa. Pentru că ceea ce a dovedit Victor Ponta cu declaraţia sa, împreună cu toţi ceilalţi care au început brusc să îşi celebreze apartenenţa religioasă, este că pentru voturi îşi permite să fie un ipocrit imens. În România eşti ameninţat de sistemul sanitar, de lipsa perspectivei de viaţă, de nivelul sistemului de educaţie, de răspândirea şpăgilor, de lipsa banilor, de calitatea drumurilor şi de moralitatea politicienilor. Nu am auzit de niciun fel de discriminare sau ameninţare a vreunui român pentru că este ortodox. Dacă ar fi să se teamă de ceva, Victor Ponta ar trebui să se teamă de propria moralitate şi nu pentru că e ortodox.