„Noi suntem DNA“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un singur pasaj din raportul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, m-a marcat ca fiind important, în analiza mea, eminamente politică. Este finalul declaraţiilor de bilanţ, este ceea ce doamna Kovesi le transmite procurorilor, colegilor din Direcţie.

„(..) să nu uităm că noi suntem DNA. Cel mai important efect al dezbaterii publice anticorupţie a fost de solidarizare.”

Doamna Kovesi le mulţumeşte colegilor şi le raliază suportul, ca un general înaintea bătăliei decisive. Sintagma „noi suntem DNA” pare politică, însă, ca un ecou al străzii, o pancartă proaspăt scrisă şi ridicată spre Guvern. Nu îi confer declaraţiei mai multă greutate decât are, o analizez chiar şi fără să fie acesta sensul pe care şefa DNA l-a intenţionat. 

Este greu să nu vedem lupta anticorupţie ca fiind una politică. Multitudinea de pesedişti din dosare, fie exagerată de presă, fie preferată de mintea unora, în sfârşit, fie pur şi simplu statistică este evidentă. Indiferent de insistenţele vizibile ale doamnei Kovesi de a păstra distanţa faţă de întreg spectrul politic, scorul se joacă pe regulile opiniei publice şi aceasta consideră şi un singur politician în plus evidenţă clară. 

De cealaltă parte, argumentul, de multe ori ridicat de tabăra susţinătorilor PSD, că trăim într-o perioadă de reformă a Securităţii, că aşa-numitul binom SRI-DNA contopeşte o nouă poliţie politică are greutate strict în măsura în care există amintirea perioadei; măcar frica de ea, prin istorie orală. Şi, într-adevăr, vorbim de o mare masă din electorat, nu neapărat cu totul formată din votanţi PSD. 

Acestor frici de trecut li se adaugă şi rapoartele din presă cu privire la dosare greşite, grăbite, tocmai insularitatea mediului juridic de societate şi aspectul amânărilor, a procedurilor greoaie sau chiar nedrepte.

Public vorbind, ne simplificăm între cei ce vor dreptate à la Ţepeş, închizând ochii la tot şi toate şi cei care se simt nedreptăţiţi de un sistem neînţeles, impus de europeni, ba chiar securistic în graba cu care cad capetele. 

Piaţa nu este de partea doamnei Kovesi, în măsura în care sintagma „noi suntem DNA” ţine mai puţin de puterea de superstar (cam trecut) a doamnei Kovesi şi mai mult de partea unei lupte anticorupţie de la care se aşteaptă rezultate. Da, este mai mult spre Ţepeş, este mai mult spre nevoia de schimbare a societăţii, cu imaginea ultimelor decade în care foştii comunişti au evoluat nestingheriţi şi au născut pui vii şi hoţi. Anticorupţia este, deci, singurul lucru care se mişcă în această societate la stat, din perspectiva opiniei publice. Din această perspectivă, binom sau nu, efortul este de continuat. 

Binomul este un „talking point”, însă, un element de punctaj care a prins pentru valenţele sale emoţionale. Ceea ce nu se prea pricepe este că tinerii care ies în Piaţă nu au, în marea lor majoritate, aceste emoţii. Mai mult, se distanţează de ele, pentru că iau ultimele decade ca pe un tot unitar de erori şi nedreptăţi. Evident că acest aspect se traduce într-o polarizare, într-un clivaj între ce a fost şi ce este. Şi în contextul dat, evident că forţele „de bine” devin nişte tefelei duşi de nas, posibil într-un mare joc geo-strategic.

Este probabil că Piaţa, atât cât a mai rămas din ea, măcar în sensul unui mecanism care poate mobiliza, doreşte schimbare bruscă, politică, dar şi continuarea luptei anticorupţie. Nuanţările nu dau bine într-o scandare, nu strigă nimeni „Dreptate, justiţie, dar cu respect deplin pentru drepturile omului şi a procedurilor judiciare, într-o democraţie europeană!”. Ceea ce este important, touşi, lucru pe care doamna Kovesi l-a simţit şi pe care-l transmite, este că solidaritatea în lupta anticorupţie este cheia continuării ei. În ce măsură această solidaritate poate fi transmisă şi dânsei, ca şefă a instituţiei, chiar din Piaţă, rămâne de văzut. 

NB: Sunt realităţi pe care le observă şi Dan Tăpălagă, mult mai pe larg, dar care apar şi în ultimele previziuni CA, acel newsletter semisecretos care face rondurile printre cunoscători. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite