Nicuşor Dan: USR este înregistrată în Registrul partidelor politice. Sper ca de mandatele USR să depindă numirea Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan

Preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că noua formaţiune Uniunea Salvaţi România (USR) este înregistrată oficial în Registrul Partidelor Politice, urmând ca în luna august să aibă loc un congres de fuziune cu USB, pentru a nu pierde consilierii locali care au câştigat mandatele la alegerile locale.

Nicuşor Dan a precizat că noua formaţiune, Uniunea Salvaţi România, este înscrisă, oficial, în Registrul partidelor politice. El a menţionat că, potrivit legii, este obligatoriu un congres de fuziune între USR şi vechiul partid, USB, iar în urma acestui congres, USB va deveni filiala Bucureşti a Uniunii Salvaţi România.

Potrivit lui Nicuşor Dan, acest congres va avea loc la jumătatea lunii august, fiind un congres de fuziune prin absorbţie. ”În felul acesta, mandatele de consilier câştigate în numele USB, la alegerile locale, vor deveni ale USR. Ne grăbim să avem acest congres pentru ca, până la parlamentare, USB să intre în USR şi, prin această fuziune, să poată participa la alegerile parlamentare, să excludem riscul ca aceşti consilieri locali să îşi piardă mandatul”, a explicat Dan.

Potrivit lui Nicuşor Dan, este foarte posibil ca actuala structură de conducere a USB să conducă şi USR. ”Vom avea liste de candidaţi în toate judeţele şi în diaspora”, a adăugat el. ”Ţinta este de 10% la alegerile parlamentare”, a mai anunţat liderul USR.

 Nicuşor Dan a mai spus că USR vrea foarte mult ca numirea Guvernului să depindă de mandatele câştigate de acest partid la alegerile din toamnă.

”Vrem ca, în felul acesta, să impunem în programul de guvernare acele lucruri pentru care milităm de mulţi ani şi vrem ca să fim o sperietoare pentru Guvern ca, în situaţia în care nu îndeplineşte ceea ce şi-a asumat prin acest program, să îi retragem sprijinul”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a menţionat că nu doreşte să câştige câteva mandate în Parlament, ci de mandatele USR să depindă modul în care se guvernează România.

”Asta înseamnă participare la o majoritate în Parlament, dar nu o alianţă, pentru că o alianţă înseamnă că tu iei asta, noi luăm asta. Vrem să influenţăm programul de guvernare şi modul în care se guvernează efectiv”, a mai arătat Nicuşor Dan

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite