Negrescu: Am lansat Trioul de Preşedinţii al Consiliului UE pe care România îl împarte cu Finlanda şi Croaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a iniţiat luni, la Bruxelles, prima întâlnire la nivel de miniştri a Trioului de Preşedinţii pe care România urmează să-l deschidă la 1 ianuarie 2019, care mai include Finlanda şi Croaţia, în prezenţa reprezentanţilor Secretariatelor Generale ale Consiliului şi Comisiei Europene.

În cadrul reuniunii s-a convenit accelerarea ritmului cooperării, având în vedere evoluţiile politice majore la nivelul Uniunii Europene pe durata mandatului trioului.

„Prin eforturile tuturor partenerilor instituţionali implicaţi, România este astăzi pe deplin angajată în pregătirea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Prioritatea României este să dea dovadă de profesionalism în exercitarea acestui mandat, dar şi să profite de acest moment pentru a-şi îmbunătăţi imaginea şi consolida poziţia în plan european. România este în măsură să organizeze summitul european propus de preşedintele Juncker în martie 2019, la Sibiu, dacă se va decide acest lucru la nivel de Consiliu', a declarat Victor Negrescu, potrivit unui comunicat remis de MAE.

Agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale la care ministrul Negrescu a participat luni a vizat prezentarea priorităţilor Preşedinţiei estone a Consiliului Uniunii Europene, pregătirea Consiliului European din 19-20 octombrie, precum şi programarea legislativă a Comisiei Europene până la finalul anului 2018.

În intervenţia sa, ministrul delegat a făcut referire la reforma spaţiului Schengen, precum şi la politica de extindere a zonei euro, informează MAE. „România îndeplineşte de mulţi ani toate criteriile tehnice de aderare şi poate contribui mai bine la reforma spaţiului Schengen din interior. Cunoaştem exigenţele şi ne asumăm responsabilităţile şi în privinţa aderării la zona euro, dar simţim nevoia unor clarificări referitoare la instituirea unui instrument de sprijin dedicat acestui obiectiv, enunţat de către preşedintele Comisiei Europene în discursul său despre starea Uniunii“, a afirmat Victor Negrescu.

De asemenea, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Generale, miniştrii pentru afaceri europene din statele membre au avut un schimb de opinii pe tema evoluţiilor în plan european, precum şi a priorităţilor urmărite în cadrul acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Susţinem abordarea Comisiei Europene cu privire la predictibilitatea şi secvenţialitatea negocierilor şi ne dorim încheierea unui acord care să confere o protecţie adecvată cetăţenilor europeni şi care să asigure respectarea angajamentelor financiare asumate de Marea Britanie ca membru al Uniunii Europene. Cetăţenii români sunt pe primul loc în ceea ce priveşte interesele ţării noastre în procesul Brexit, dar vom acţiona respectând principiul coeziunii şi solidarităţii, ceea ce înseamnă că toţi cetăţenii europeni aflaţi în Marea Britanie trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi“, a subliniat Negrescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite