Negoiţă s-a întors cu coada între picioare la Dragnea. Ce s-a aflat în spatele jocului făcut de Negoiţă
0
Robert Negoiţă s-a răzgândit de pe o zi pe alta în privinţa candidaturii sale la şefia PSD, dar şi în ceea ce priveşte susţinerea sa pentru Liviu Dragnea, favorit în cursa pentru preşedinţia PSD. Negoiţă a urmărit, de fapt, obţinerea funcţiei de preşedinte executiv al PSD, însă a reuşit doar să-şi atragă dispreţul celorlalţi colegi.
La doar o zi după ce şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 şi preşedintele PSD Bucureşti, a anunţat, că nu mai doreşte să ocupe cea mai înaltă funcţie în partid şi că îl susţine pe Liviu Dragnea la alegeri. „Astăzi, colegul meu Liviu Dragnea şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD. În aceste condiţii, îmi retrag intenţia de a candida pentru această funcţie. Fac parte din echipa Liviu Dragnea şi îl susţin împreună cu PSD Bucureşti în acest demers“, a spus Negoiţă, într-un filmuleţ postat pe pagina sa de Facebook, care aminteşte de episodul „Adio PD! Adio PDL!“cu Traian Băsescu.
Acelaşi Negoiţă spunea cu mai puţin de 48 de ore înainte că partidul trece printr-o perioadă grea, cu un premier trimis în judecată, referindu-se la Victor Ponta, şi cu un preşedinte interimar al PSD condamnat în primă instanţă, situaţie care l-a determinat să ia decizia de a candida împotriva lui Liviu Dragnea la şefia PSD. „Peste câteva zile avem alegeri. Sunt decis să candidez la funcţia de preşedinte PSD la scrutinul din 11 octombrie. Cel mai mare partid din România, care este la putere, care are prim-ministru, este într-o situaţie delicată. Premierul a avut prima înfăţişare ieri, într-un dosar penal, preşedintele interimar este condamnat în primă instanţă, iar peste câteva zile avem alegeri “, spunea, miercuri, edilul Sectorului 3.
Dragnea l-a preferat pe Zgonea
Potrivit surselor noastre din PSD, ceea ce l-a întors pe Robert Negoiţă împotriva lui Liviu Dragnea a fost ezitarea acestuia de a-l susţine la Congresul PSD pentru a prelua funcţia de preşedinte executiv al PSD, loc rămas vacant după demisia lui Dragnea din mai. Poziţia de preşedinte executiv al PSD, care echivalează cu locul doi în PSD, este dorită şi de Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, candidatură agreată de Dragnea. Şeful deputaţilor s-a lăudat jurnaliştilor că va forma un tandem cu Liviu Dragnea la Congres, fapt ce l-a scos din sărite pe Negoiţă.
Întrebat la Adevărul Live dacă i-a promis lui Robert Negoiţă funcţia de preşedinte executiv al PSD în schimbul susţinerii organizaţiei de Bucureşti în momentul în care a candidat împotriva Rovanei Plumb, susţinută de Victor Ponta, la şefia interimară a PSD, Dragnea spune că nu şi-a luat acest angajament faţă de Negoiţă. „Nu. Dintr-un motiv foarte simplu. Nu am avut şi nu am de gând să câştig o funcţie cu datorii“, a răspuns Dragnea.
Prin anunţul candidaturii sale la şefia PSD, Negoiţă a încercat să-i forţeze mâna lui Dragnea, în sensul în care să-i retragă sprijinul lui Zgonea şi să-l promoveze pe el în rândul social-democraţilor ca viitorul preşedinte executiv al PSD. Potrivit unor surse de la vârful partidului, Negoiţă i-a spus lui Dragnea că îşi va retrage candidatura de la şefia PSD, în schimbul susţinerii sale pentru cea de preşedinte executiv. Socotelile lui Negoiţă s-au izbit, însă, de o cu totul altă realitate în teren.
Negoiţă, părăsit de colegi
Doar o zi i-a trebuit lui Negoiţă să-şi dea seama că nu are susţinere în partid nici măcar pentru a-şi depune candidatura. Potrivit Regulamentului de organizare a alegerilor, votat luni de către social-democraţi, pentru a se înscrie, candidaţii trebuie să facă dovada susţinerii a cinci organizaţii, dintre care una care să facă propunerea. Potrivit unor surse din PSD, Negoiţă nu a obţinut sprijinul unei alte organizaţii decât cea a PSD Bucureşti, pe care o conduce, însă nici în interiorul filialei Bucureşti nu a găsit înţelegere din partea tuturor colegilor. După anunţul lui Negoiţă, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, un apropiat al premierului Victor Ponta, a demisionat de la conducerea PSD Sector 4 şi din Biroul Permanent al PSD Bucureşti, refuzând oferta lui Robert Negoiţă de a prelua funcţia de preşedinte executiv al PSD Bucureşti şi de a face echipă cu acesta. Şi Cristian Rizea, liderul PSD Sector 5, a exprimat public că este alături de Liviu Dragnea, nu de Robert Negoiţă. Edilul Sectorului 3 chiar s-a plâns faţă de colegi că Dragnea a aranjat cărţile în aşa fel încât contracandidaţii săi să fie dezavantajaţi.
Dragnea a ripostat imediat: „Dacă cineva crede că am creat un sistem care să mă avantajeze pe mine, mă faceţi să ies pe Facebook să dau o declaraţie şi eu. Dacă există colegi de ai mei care vorbesc prin băi sau la perdeluţă, le amintesc că am fost trei oameni care ne-am opus acestui sistem. Eu, domnul Ponta şi domnul Buzatu am votat împotriva condiţiei ca un candidat să aibă susţinerea unei organizaţii. Domnul Robert Negoiţă a votat cu mâna în tavan”.
„Am luat act şi de atac şi de susţinere“
Întrebat cum a primit membrul de partid Liviu Dragnea acest joc al lui Negoiţă, Dragnea a răspuns ironic: „Senzaţional. Aşa cum am primit şi atacul, aşa primesc şi susţinerea. Pur şi simplu am luat act“. Şeful interimar al PSD a recunoscut, într-un interviu la Adevărul Live, că anunţul lui Robert Negoiţă de a candida a luat prin surprindere întreg partidul, inclusiv pe el, însă a ţinut să precizeze că Negoiţă doar şi-a exprimat o intenţie, fără să-şi înregistreze candidatura, în mod oficial, la partid. „E o candidatură anunţată, nu depusă. Deocamdată nu a venit nimeni cu dosarul. De ce a făcut-o? Nu ştiu!“, a spus Dragnea.
Ponta: „Dacă mâine este el?“
Premierul Victor Ponta s-a arătat deranjat de faptul că Negoiţă a făcut referire la problemele penale ale sale şi ale lui Liviu Dragnea în momentul în care şi-a anunţat candidatura la şefia PSD, sugerând că nu ar fi exclus şi ca edilul Sectorului 3 să intre în vizorul procurorilor. „După anunţ am vorbit cu Robert şi i-am spus că este riscant să vorbească de mine şi de Liviu Dragnea. Dacă mâine este el? Ce facem? În rest, este democraţie în PSD“, a spus Ponta. La scurt timp, Negoiţă a făcut un pas în spate şi a revenit asupra celor declarate.
Şerban Nicolae contestă procedura de alegere
La rândul său, senatorul PSD Şerban Nicolae susţine că modul în care se organizează Congresul blochează şansele oricărui candidat la şefia partidului în afara lui Liviu Dragnea. Senatorul PSD, care şi-a exprimat intenţia de a se înscrie în cursa pentru preşedinţia partidului, argumeatează că cei care vor să candideze nu au timp să-şi facă o campanie în partid astfel încât membrii PSD să le cunoască programele şi intentiile, iar unele organizaţii judeţene anunţă că-l sprijină pe Liviu Dragnea în condiţiile în care Dragnea nu şi-a depus candidatura si nici nu şi-a prezentat proiectul politic.
„Organizarea Congresului şi a alegerilor pentru funcţiile de conducere la nivel naţional este profund viciată, nestatutară şi confuză. Astfel, într-un mod netransparent, se inventează o procedură cu totul nouă, necunoscută şi nefamiliară membrilor de partid chemaţi să voteze, peste doar trei săptămâni, candidaţi ale căror proiecte politice nu au cum să le cunoască şi evalueze obiectiv. S-au introdus restricţii nestatutare de candidatură, ceea ce denotă nu doar o lipsă de legalitate, ci, mult mai grav, o nefirească suspiciune cu privire la seriozitatea, discernământul şi spiritul analitic al propriilor colegi de partid“, acuză Şerban Nicolae.
Spre sfârşitul scrisorii sale către preşeintele interimar Dragnea, Nicolae subliniază că ar fi în stare să se retragă din cursa pentru şefia partidului dacă ar şti că acesta este preţul pentru revenirea la „normalitate şi corectitudine“. „Nu mi-am retras intenţia de a candida. Prin scrisoarea mea, am vrut doar să trag un semnal de alarmă“, a spus Şerban Nicolae, pentru „Adevărul“.
Pe aceeaşi temă:
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, miercuri seară, că îşi retrage intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PSD, în condiţiile în care va candida Liviu Dragnea, menţionând că face pare din echipa acestuia şi îl susţine împreună cu PSD Bucureşti în acest demers, relatează Mediafax.
Şerban Nicolae: Nu m-am retras din cursă pentru preşedinţia PSD. Am vrut să trag un semnal de alarmă
Senatorul PSD Şerban Nicolae, candidat la funcţia de preşedinte al partidului, şi-a manifestat nemulţumirea în ceea ce priveşte modul cum va fi organizat Congresul social-democraţilor din octombrie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, ca îl sustine pe Liviu Dragnea în dorinta acestuia de a candida la şefia partidului. Zgonea va candida la funcţia de preşedinte executiv, potrivit unor surse din PSD.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, spune că ar fi dezamăgitor să se retragă şi ceilalţi candidaţi din cursa pentru şefia PSD, aşa cum a făcut-o Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3. Dragnea a vorbit de anumite resorturi care l-au împins pe Negoiţă să candideze şi apoi să se retragă.