Alegeri prezidenţiale 2014. Monica Macovei cere prelungirea programului în secţiile de votare din străinătate şi a depus mai multe contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei, candidat independent la Preşedinţia României, cere prelungirea programului secţiilor de votare din străinătate dacă la ora 21.00 încă mai este lume la coadă, după ce în mai multe capitale europene, dar şi în alte oraşe s-au format cozi cu cetăţeni români care aşteaptă de ore bune să voteze.

UPDATE MAE: Ca urmare a întâmpinării PMP şi ţinând seama de precizările BEC, s-a decis cu majoritatea următoarea procedură privind compeltarea de către alegător a declaraţiei pe proprie răspundere: formularul declaraţiei pe proprie răspundere va fi pus la dispoziţia alegătorului de către un membru al al biroului secţiei de votare, alegătorul are posibilitatea de a completa pe propria răspundere şi în proximitatea secţiei de votare, cu datele personale solicitate, fără a o semna, semnarea va fi semnată în faţa unui membru al biroului electoral al secţiei de votare, care va verifica datele menţionate.
 

UPDATE Contestaţii depuse de candidatul independent Monica Macovei

Monica Macovei a depus mai multe contestaţii şi solicitări la Biroul Electoral Central şi Birourile electorale judeţene.

Una dintre contestaţii vizează rufuzul preşedintelui Secţiei de Votare nr. 58 (deschisă în cadrul Liceului Ion Luca Caragiale, din Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 163 sector 1), de a lăsa alegătorii nedomiciliaţi în Bucureşti să voteze prin înscriere pe listele suplimentare, invocând lipsa formularelor pe propria răspundere ce trebuie semnate înainte de vot. 

De asemenea, Macovei a depus o contestaţie împotriva refuzului preşedintelui Secţiei de Votare nr. 326 (deschisă în cadrul Liceului Tudor Arghezi, Bucureşti, str Tudor Arghezi nr. 46-50, sector 2), de a lăsa alegătorii nedomiciliaţi în Bucuresti să voteze prin înscriere pe listele suplimentare, invocând lipsa formularelor pe propria răspundere ce trebuie semnate înainte de vot. 

În plus, candidatul independent Monica Macovei a solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru afişarea, în conformitate cu art. 49 alin.3 din legea nr 370/2004, a câte unui exemplar al Procesului verbal privind rezultatul alegerilor la sediul fiecărei secţii de votare, la loc vizibil şi de îndată ce acestea au fost întocmite.


„Candidatul independent la Preşedinţia României, Monica Macovei, solicită prelungirea programului secţiilor de votare din străinătate dacă la ora 21.00 încă mai este lume la coadă. Toţi cetăţenii români care s-au deplasat până la secţia de vot trebuie să voteze“ se arată într-un comunicat de presă al candidatului Monica Macovei. 

Cetăţenii români stau la coadă pentru a vota la secţiile deschise în mai multe capitale europene, dar şi în alte oraşe.

La secţia numărul 61 de la Ambasada României la Paris şi la secţia 60 de la Consulat s-au format cozi la o oră de la deschiderea urnelor, iar până la ora locală 13:00 (14:00, ora României) au votat peste 1.600 de persoane, relatează corespondentul RFI, citat de Mediafax. Printre persoanele care votează se află şi mai mulţi basarabeni.

Românii din Franţa, Germania şi Republica Moldova au făcut coadă pentru a-şi alege preşedintele. Pentru scrutinul din 2 noiembrie s-au tipărit 600.000 de buletine de vot, care au fost distribuite în 294 de secţii de votare din străinătate.

Coadă la vot în Franţa

În Franţa, românii au la dispoziţie cinci secţii de votare unde pot merge să voteze. La secţia amplasată în Paris, românii stau la coadă pentru a-şi alege preşedintele.  „Sunt mult mai mult de 800 de români care au votat în Paris. Este coadă de trei rânduri. Este vreme frumoasă şi lumea nu mai are răbdare. Nu se poate intra mai mult de cinci persoane. Este un motiv de sărbătoare venitul la vot pentru românii din Franţa. Ion Ţiriac, aflat la Paris, a vrut să voteze, a încercat să treacă în faţă, dar i s-a spus să stea la coadă. S-a enervat şi a plecat“, ne-a transmis corespondentul „Adevărul“ aflat la Paris, Iulia Badea Gueritee.

Între timp, Ion Ţiriac a venit cu avionul la Bucureşti, acolo unde a votat la Liceul Jean Monnet. „Am încercat să votez la Paris. Era o mulţime de oameni atât la consulat, cât şi la ambasadă. E mai simplu acum“, a declarat Ţiriac.

Aglomeraţie în Republica Moldova

Aglomeratie mare este şi la secţiile de votare din Republica Moldova, Spania şi Italia, unde sute de romani stau la cozi pentru a-şi exercita dreptul la vot. În jur de 300.000 de cetăţeni din Republica Moldova au şi cetăţenie română. În total au fost amplasate 21 de secţii de votare.

„Moldovenii au venit în număr foarte mare la vot. La Ambasada Română se aflau aproximativ 700 de români. S-a format o coadă imensă, dar au spus că nu pleacă acasă până nu votează. Este o zi însorită şi caldă. Cei din Republica Moldova au fost la curent cu ce s-a întâmplat în campanie“, a transmis şi corespondentul „Adevărul“ din Republica Moldova, Doina Stimpovschi.

Românii se înghesuie la vot în Londra 

Peste 500 de români stau la coadă la această oră pentru a-şi vota preşedintele. Alexandru-Brăduţ Ulmanu se află şi el în Londra, unde aşteaptă împreună cu familia să pună ştampila pe candidatul preferat. Brăduţ spune că aşteaptă de cel puţin o oră pentru a putea vota, iar unii dintre români şi-au pierdut răbdarea şi au renunţat să mai stea la coadă. Cu toate acesta, pe o vreme tipic londoneză, românii din Londra au ieşit la vot împreună cu întreaga familie. „Sunt aici mulţi oameni cu copii în cărucioare, aşteaptă la coadă fără să discute neapărat subiecte politice”, a spus Brăduţ Ulmanu pentru „Adevărul”.  

„Chiar dacă plouă, nu este frig, sunt undeva la 14 grade, dar am văzut familii cu copii care s-au descurajat şi au plecat acasă”, a completat Brăduţ. 

Românii votează la ICR Londra. Coadă de peste 400 de oameni

La rând pentru „a pune ştampila” şi în Munchen

Românii care au vrut să voteze în Munchen au trebuit să aştepte aproximativ 3 ore pentru a intra în cabina de vot. Alex Bebeşelea este stabilit de peste un an de zile la Munchen şi a povestit pentru „Adevărul” că la „Rumänisches Konsulat” (Consulatul Român din Munchen) au existat patru urne de vot, „dacă le putem numi aşa, în realitate sunt patru cutii de carton tăiate, poziţionate pe verticală, toate pe o masă, nu există perdele sau vreo chestie prin care să-ţi poţi acoperi buletinul de vot şi o altă cutie de carton în care sunt introduse buletinele de vot”, a spus Alex Bebeşelea 

image
„Din punct de vedere organizaţional este o bătaie de joc. În Germania sunt doar 5 secţii de vot, iar perioada medie de aşteptare este cam aceeaşi, de aproximativ 2.5 - 3 ore”, susţine Alex.  

Alex povesteşte pentru „Adevărul” că a întâlnit români la Munchen care au condus peste 200 de km pentru a putea vota. „Imaginează-ţi după ce conduci 200 km, mai stai încă 3 ore ca să poţi intra. Marea majoritate sunt tineri, tineri care lucrează în Germania, iar candidatul pe care îl susţin în unanimitate este Iohannis”, a completat el.  

Tinerii despre care vorbeşte Alex cred într-un nou mod de a se face politică în România, tocmai de aceea, spune el, oamenii vor vota indiferent de cât timp trebuie să aştepte. 

„La ora 13, cand am ieşit eu de la vot, votaseră 500 de persoane, asta pot să spun, pentru că acesta a fost numărul meu de ordine pe listele de vot, iar afară asteptau peste 1000.  La felul în care se asteaptă, nu cred că vor putea ajunge toţi să-şi exprime dreptul la vot, dar oamenii sunt motivaţi şi nu pleacă nimeni. Indiferent cât de lung este rândul, indiferent cât de lungă este perioada de aşteptare, stau şi aşteaptă. Din păcate, organizarea lasă de dorit din foarte multe puncte de vedere”, a mai spus Alex. 

Cititorii „Adevărul“ se fac auziţi de la Munchen şi Dublin 

Tot despre coada de la vot din Munchen ne povesteşte cititoarea noastră Henny Buchholzer, care cere prelungirea programului secţiilor de votare pentru ca toţi oamenii de la rând să apuce să voteze: „Cineva de acolo îmi scrie că erau peste 1500 de oameni la ora 13, întinşi pe trei strazi. Românii fac cozi uriaşe în marile oraşe europene, dar cred că cineva trebuie să ceară urgent la BEC prelungirea programului secţiilor de votare acolo unde sunt cozi. Altfel, mulţi nu se vor mai aşeza la coadă. Este corect ca toţi cei care doresc să voteze să poată face asta şi nu este vina lor că autorităţile nu au organizat decât o secţie de votare la câteva mii de români.”

„Folosesc Facebook pentru a-i încuraja pe conaţionalii aflaţi peste hotare să stea la coadă indiferent de dimensiunile ei. Iar aici, în România, poate se simte un candidat ceva, poate unul care intuieşte pentru cine stau oamenii ăia la coadă?! Sesizaţi BEC, va rog”, a completat ea. 

Cititorul Mihai Dan Ispas a postat o fotografie pe Facebook Adevărul, în cronologia Adevărul — la Rumänisches Konsulat, cu explicaţia: München, Germania... 4 ore aşteptare pentru a vot

image

Marius Moroşan ne trimite de la Dublin o fotografie cu românii care aşteaptă la coadă pentru a ştampila buletinele de vot. 

„Se vede clar că se vrea minimizarea impactului în rezultatele finale ale opţiunii Diasporei, prin numărul minim de secţii de votare existente în afara României. Şi la Dublin de dimineaţă se stă la coadă pentru vot, iar cineva a făcut tot posibilul să ne îngrădească dreptul la exprimarea opţiunii electorale! Să le fie ruşine celor care ne marginalizează pe cei care trăim în afara graniţelor!” , scrie Marius Moroşan, român care locuieşte în Dublin, Irlanda. 

image

Madrid. Fotografie de Annamaria Damian (Twitter). 

image

Bruxelles

image

Bălţi, Republica Moldova - Constantin Codreanu, Facebook

image

O colecţie de imagini de la secţiile de vot din străinătate. Ionuţ Apahideanu pe Facebook. 

image

La Londra plouă torenţial, dar românii stau la coadă pentru a vota. Sursă foto - contul de Twitter al Oanei Neumayer. 

image

Câteva zeci de români aşteaptă să voteze în capitala Marii Britanii. 

image

Românii din Paris votează la alegerile prezidenţiale din 2014

Sursa foto Iulia Badea Gueritee

image
image

Citeşte şi:

LIVE BLOG Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, Dragnea, Meleşcanu şi Funar au făcut declaraţii de la urne

Alegeri prezidenţiale 2014. Românii îşi aleg un nou preşedinte pe 2 noiembrie. Urmăriţi aici transmisiunea întregii zile în format live blog, pentru a fi la curent cu toate informaţiile, prezenţa la vot şi incidentele.

Alegeri prezidenţiale 2014. Gheorghe Funar a votat la ora 7:00, îmbrăcat în costum popular

Candidatul independent la Preşedinţie Gheorghe Funar a votat, duminică dimineaţă, la ora 7.00, el venind la secţia de votare îmbrăcat în costum popular.

Alegeri prezidenţiale 2014. Primele informaţii de la MAI

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, la ora 8.00, primele informaţii privind alegerile prezidenţiale 2014. Următoarea declaraţie de presă va avea loc la ora 11.00.

Alegeri prezidenţiale 2014. Tot ce trebuie să ştii despre ziua votului

Românii sunt aşteptaţi duminică, 2 noiembrie, să-şi aleagă viitorul preşedinte pentru următorii cinci ani. „Adevărul“ vă prezintă un scurt ghid informativ cu privire la ziua votului.

Alegeri prezidenţiale 2014. Ce zic românii pe reţelele sociale până la ora 9.00

Alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur de scrutin a început astăzi de la ora 7.00, iar românii au început deja să scrie pe reţelele sociale despre alegeri, despre incidente. Deja au apărut primele probleme, ca la fiecare astfel de eveniment în România.

0 (0 voturi)

Vizionez mai târziu

image

Sute de romani aşteaptă să voteze la cozi în Londra. FOTO Tomy Tomescu

IMAGINI DIN ACEEASI GALERIE

  •  
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite