În mediul instituţional, începuturile de an sunt de regulă momente ale bilanţurilor. Inaugurăm astăzi pe blogul INSCOP,  o serie de analize dedicate percepţiei publice asupra instituţiilor măsurate de baromentrul INSCOP-Adevărul despre România, o radiografie a modului în care a evoluat credibilitatea instituţiilor publice, sociale, internaţionale în 2014.

Cel mai recent sondaj Inscop Research la comanda cotidianului Adevarul (decembrie 2014) ne oferă date suficiente cu privire la evaluarea publică a unora dintre instituţiilor politice fundamentale ale statului – Parlament, Guvern, Preşedinte. Cele şapte cercetări INSCOP din 2014 în care s-a testat încredere românilor în instituţii oferă “fotografii” de parcurs utile pentru a observa modul în care se raportează cetăţenii la principalele foruri ale democraţiei.

Începutul anului 2015 ne îngăduie însă o abordare analitică de profunzime, pornind nu numai de la scorurile înregistrate de respectivele instituţii, cât mai ales de la tendinţele reflectate în cadrul cercetărilor pe tot parcursul anului trecut pe palierul arhitecturii instituţionale.

Parlamentul rămâne una dintre instituţiile creditate cu un nivel de încredere mai degrabă scăzut.

De la 21% încredere multă şi foarte multă cât înregistra forul legislativ în prima lună a anului 2014, se constată o pantă descendentă până în luna septembrie, când instituţia atinge nivelul minim de încredere pe anul 2014, de numai 15,6%. Începând cu luna octombrie 2014 – când încrederea în Parlament creşte la 16,8% – şi încheind cu decembrie 2014 când încrederea românilor în forul legislativ atinge 19,7%, se constată un uşor reviriment al indicatorului “încredere”. Totuşi, nu vorbim despre o creştere spectaculoasă, ci mai degrabă de o revenire la o cotă apropiată de cea evidenţiată la începutul anului 2014 şi care se încadrează în fenomenul mai larg al unei recuperări de încredere de către mai multe instituţii, pe fondul rezultatului alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.

Click pe grafic pentru a mări

Însuşi faptul că cea mai reprezentativă instituţie a democraţiei se zbate la un nivel de încredere scăzut (doar partidele politice sunt cotate mai slab în planul încrederii decât Legislativul) ridică semne fireşti de îngrijorare. Cauzele care determină raportarea prudentă a românilor faţă de Parlament sunt multiple. Însă elementele care cântăresc probabil decisiv în acest tablou sunt legate de scandalurile de corupţie în care au fost implicaţi o serie de parlamentari, precum şi percepţia că Parlamentul nu este foarte apropiat de agenda reală a cetăeţilor, rol confiscat unor pe nedrept de instituţiile executive sau locale (Guvern, Primărie). De asemenea, sistemul de vot care a dus la un Parlament suprapopulat a tras puternic în jos credibilitatea forului legislativ.

Nivelul scăzut de încredere în puterea legislativă nu este un fenomen izolat, el regăsindu-se şi în democraţii consolidate. Mijlocul anului 2014, de exemplu, a relevat un minim al încrederii americanilor în Congres, de numai 7%, conform unu sondaj Gallup.

În cazul Guvernului, trendul evidenţiat în anul 2014 este unul de scădere constantă în planul încrederii populaţiei. Tendinţa este explicabilă, fiind un fenomen specific de erodare, întâlnit după unul-doi ani de exercitare a mandatului.

Dacă în ianuarie 2014 Guvernul beneficia de 32,4% încredere multă şi foarte multă, în decembrie 2014 nivelul încrederii atinge pragul minim de 25,5% (în lunile martie (30,6%), mai (29,2%), iulie (28,6%), septembrie (27,6%) şi octombrie (27%), cota de încredere a coborât constant). Putem observa că nu avem de a face cu prăbuşiri ale încrederii, ci cu scăderi graduale.

Vectorii care au dus la scăderea nivelului de încredere în Executiv sunt la rândul lor numeroşi – conflictul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria, ruperea USL, provocările importante în planul guvernării, multe dintre acestea gestionate nesatisfăcător, campania electorală din finalul anului 2014 şi rezultatul negativ al alegerilor pentru şeful Guvernului. Totuşi, Executivul a avut în tot acest context şi un pilon de sprijin decisiv – stabilitatea unei majorităţi parlamentare care a permis Cabinetului să depăşească diferitele momente de criză. În 2015, dinamica încrederii în Guvern este o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Nivelul de încredere va depinde atât de rezultatele în planul acţiunilor de guvernare (politici publice coerente, performanţe economice) cât şi de modul în care polii puterii executive – preşedintele şi premierul – vor înţelege să se poziţioneze unul faţă de celălalt.

O abordare constructivă a obiectivelor prioritare şi a raporturilor instituţionale Guvern-Preşedinte-Parlament-Justiţie ar putea opri tendinţa de diminuare a încrederii în Guvern, cu perspective chiar de creştere pe fondul unor rezultate economice pozitive. În schimb, reactivarea paradigmei conflictuale şi o impunere în forţă a unor vulnerabilităţi legate de moţiuni de cenzură şi instabilitate guvernamentală s-ar putea contabiliza negativ în planul încrederii.

Încrederea în Preşedinţie ne oferă cea mai spectaculoasă evoluţie la nivelul anului 2014. Dacă din ianuarie (23,8%) şi până în octombrie (17,8%) asistăm la o scădere graduală, alegerea lui Klaus Iohannis coincide cu o reinvestire masivă de încreder a românilor asupra instituţiei preşedintelui. Astfel, 43,9% dintre români afirmă în decembrie 2014 că au încredere multă şi foarte multă în Preşedinţie. Desigur, cota mare de încredere are legătură cu rezultatul alegerilor prezidenţiale.

Alegerea lui Klaus Iohannis a reanimat optimismul, iar de aici şi disponibilitatea de a credita instituţia prezidenţială cu un nivel de încredere foarte ridicat. Orizontul de aşteptare în raportul cu noul preşedinte este însă este uriaş. La aceasta contribuie şi semnificaţia hiperbolizată, dar eronată pe care o mare parte a populaţiei o atribuie mandatului preşedintelui.

Conform unui sondaj Inscop Research din decembrie 2014 care a testat modul în care românii receptează “fişa posului” Preşedintelui României, principalele aşteptări sunt legate de crearea de noi locuri de muncă, combaterea corupţiei, măsuri de protecţie socială, teme care nu intră în mod direct în aria de competenţă a şefului statului.

Klaus Iohannis a vorbit despre un preşedinte implicat, un preşedinte mediator în contrast cu preşedintele jucător care şi-a exercitat funcţia timp de 10 ani de la Palatul Cotroceni. Rămâne însă de văzut în ce fel îşi va operaţionaliza preşedintele Iohannis imaginea politicianului altfel pe care a mizat în campania care i-a adus victoria spectaculoasă din cursa pentru Cotroceni. 2015 este un an preelectoral, iar asumarea unei aşa-zise perioade de graţie care să-I permită lui Klaus Iohannis “învăţarea” funcţiei nu reprezintă o opţiune, mai ales că presiunea noului PNL de a intra la guvernare se va accentua şi ea în perioada următoare.

Primul succes prezidenţial – consensul politic pe creşterea bugetului alocat armatei, adică pe un subiect – securitatea naţională/apărarea ţării – care intră în fişa postului preşedintelui, va avea un rol important în consolidarea percepţiei pozitive de care se bucură Klaus Iohannis, mai ales că Armata este astăzi cea mai populară instituţie din România.  Urmează însă provocări la fel de importante în care tentaţia pentru popularitate facilă va fi puternic concurată de nevoia unor abordări responsabile, aşa cum sunt de exemplu legile privind retenţia datelor şi cartelele pre-pay.

În concluzie, din perspectiva instituţiilor politice fundamentale, anul 2015 va sta cel mai probabil sub zodia transfprmărilor şi a reformelor. Schimbarea de la Cotroceni şi nivelul masiv de încredere al românilor în noul preşedinte arată că, în esenţă, instituţiile-pivot ale statului au resurse pentru a se regenera şi pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor. Totul este ca şi clasa politică în ansamblu să demonstreze că are voinţă necesară pentru a furniza populaţiei politici publice şi servicii pe măsura aşteptărilor cetăţenilor.