Mazăre, despre varianta Maior - premier: Agreez mai mult varianta cu Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre, primarul PSD al oraşului Constanţa, preferă ca viitorul premier susţinut de PSD să fie Călin Popescu Tăriceanu, şi nu George Maior, şeful SRI, locul trei pe lista de posibili premieri ai candidatului la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta.

„Eu o agreez mai mult pe cea cu Tăriceanu pentru că îl ştiu, a mai fost prim-ministru. Maior nu ştiu cum a condus şi ce a condus, că nu mă pricep la seviciile secrete. Nu mă cunosc cu el. Sunt extrem de confortabil cu Tăriceanu. De fapt este şi genul de politică pe care eu o fac în Constanţa, că pe de o parte impulsionez turismul şi investiţiile şi pe partea cealaltă am o politică socială de 14 ani“, a spus Mazăre, la sediul central al PSD.

La insistenţele jurnaliştilor în privinţa lui Maior, Mazăre a răspuns: „Deocamdată, discutăm de Tăriceanu, ce mă tot suciţi de Maior?“.

Victor Ponta a anunţat, marţi, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, prima variantă pentru funcţia de premier al României este Călin Popescu Tăriceanu. Invocând eventuale contexte economice şi de securitate dificile în care ar putea ajunge România, Ponta a mai anunţat alte două nume de viitori premieri. Una dintre variante este Florin Georgescu, în prezent prim-viceguvernator al BNR.  

„În egală măsură, dacă pe parcursul următoarelor zile sau săptămâni vom considera că trebuie să dăm un semnal foarte clar de păstrare a disciplinei fiscal-bugetare, atunci nu exclud posibilitatea de a avea un prim-ministru tehnocrat, Florin Georgescu“, a spus Ponta.

Cea de-a treia variantă de posibil premier anunţată de liderul PSD este directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior. „Dacă pentru România apar pericole de securitate strategică, putem lua în considerare şi cred că ar fi o persoană competentă în acest sens - domnul George Maior“, a spus Ponta.

Citeşte şi:

Ponta şi-a ales succesorii: Tăriceanu, Georgescu, Maior

Victor Ponta a anunţat, marţi, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, prima variantă pentru funcţia de premier al României este Călin Popescu Tăriceanu. Pe lista scurtă a lui Victor Ponta se mai află Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, şi George Maior, directorul SRI. Ponta a adăugat că va rămâne în funcţie până pe 21 decembrie.

Care sunt posibilii premieri tehnocraţi ai PSD dacă Ponta câştigă Preşedinţia

Social-democraţii sunt pregătiţi să-i ia în calcul pe Călin Popescu Tăriceanu şi pe George Maior pentru funcţia de premier, după ce Victor Ponta a anunţat că preferă un tehnocrat sau membrul unui alt partid în fruntea Guvernului, dacă el va câştiga alegerile prezidenţiale

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite