Manda: Ne menţinem părerea că putem să vorbim de 6 milioane de oameni ascultaţi; începe să mă deranjeze dacă domnul Marincea spune că mint

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Preşedintele Comisiei de control parlamentar al activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat, joi seară, la România TV, că membrii comisiei îşi menţin opinia potrivit căreia se poate vorbi despre 6 milioane de oameni interceptaţi în baza unor mandate de diverse tipuri, el arătându-se deranjat de faptul că datele prezentate de purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, îl contrazic.

„Pe mine deja începe să mă deranjeze chestiunea asta, dacă domnul Marincea spune că eu mint. Am mai văzut în presă că domnul Marincea spune că eu mint, ceea ce e un lucru pe care-l consider destul de grav. Domnul Marincea spune partea domniei sale de adevăr, pe care nu o negăm. Noi am spus astăzi în raport mai multe lucruri: că au fost în total, aşa cum avem şi la comisie atsăzi, 311.000 de autorizaţii de interceptare, însemnând mandate de securitate naţională, mandate de supraveghere tehnică şi autorizaţii pe care le dau procurorii sau ordonanţe. În perioada la care face referire domnul Marincea, SRI-ul era, printr-o decize a CSAT, desemnat autoritate naţională de interceptare. Nu prin lege, printr-o decizie a CSAT. (...) Ce a făcut SRI atunci? Şi eu nu vreau să stabilesc o culpă a SRI. A pus în aplicare cele 311.000 de acte de interceptare. Acestea sunt o parte dintre ele pentru că încă nu ştim dacă au fost şi alte instituţii ale statului, în speţă DNA, care să-şi fi pus cu aparatura proprie în aplicare hotărâri de instanţă. Aceasta este cifra: 311.000. Noi am văzut la Comisie, din documente, mandate desecretizate şi prezentate la comisie şi am considerat în opinia noastră, că vorbim de o medie de 20 de persoane per mandat, ceea ce însemană că putem să vorbim de un minim de 6 milioane de oameni. Sigur că unii au fost pe mai multe mandate, unii au fost pe 48 de ore dacă vobim de ordonanţe de la procurori, unii au fost pe 3 luni, sau pe o lună. Neavând cifre oficiale, am spus că aceasta este opinia noastră” a afirmat Claudiu Manda, joi seară, la România TV. 

Referindu-se la  mandatele de securitate naţională, şeful Comisiei de control a activităţii SRI a subliniat că datele confirmă numărul de mandate prezentat de SRI.

”În afară de cele 28.000 la care face referire domnul Marincea, mai sunt şi alte mandate de securitate naţională pe care alte instituţii ale satului definite de lege (...) pot să solicite mandate de securitate naţională şi pe care la momentul respectiv tot SRI le punea în practică. Adică, ideea că SRI-ul a ascultat el că a vrut el 6 milioane de oameni, sigur că nu este o idee pe care să fi spus-o eu” a mai spus Manda.

El a ţinut să sublinieze că membrii comisiei permanente din Parlament pe care o conduce îşi menţin punctul de vedere cu privire la numărul persoaneror intercpetate de SRI şi de alte instituţii

„Noi ne menţinem părerea că, dacă mergem pe această medie de 20 de persoane şi vorbim de minim 300.000 de mandate în condiţiile în care v-am explicat că putem să vorbim până la data curentă de vreo 400.000 de mandate, pe care, repet, unele nu le-a pus SRI în aplicare, putem să vorbim de cifra de 6 miliaone de oameni ascultaţi” a precizat Manda.

Preşedintele Comisiei de control parlamentar al activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunţat, joi, că numărul de mandate de interceptare pe siguranţă naţională în perioada 2005-2016 este de peste 300.000. 

Ulterior, SRI a transmis printr-un comunicat că este vorba doar despre 28.784 mandate de securitate naţională solicitate în perioada 2004 - 2016. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite