Maior şi Mihalache, întâlnire cu James Townsend. Oficialii români au salutat decizia creşterii bugetului pentru apărare colectivă în estul şi centrul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, şi ambasadorul României în SUA, George Maior, au avut o întâlnire cu James Townsend, adjunct al asistentului secretarului apărării pentru NATO şi Europa, ocazie cu care a fost apreciată valoarea deciziei Administraţiei SUA privind sporirea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană (European Reassurance Initiative - ERI) pentru anul 2017.

„În cadrul întâlnirii a fost discutat stadiul excelent al relaţiilor de cooperare militară şi pe linie de securitate dintre România şi Statele Unite, apreciindu-se în mod deosebit valoarea deciziei Administraţiei SUA privind sporirea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană (European Reassurance Initiative/ERI) pentru anul 2017, resurse care vor fi utilizate pentru întărirea capabilităţilor din zona central şi est-europeană“, se precizează într-un comunicat de presă al Ambasadei României în SUA.

Decizia creşterii bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană a fost salutată de oficialii români, care consideră că aceasta reflectă eforturile serioase de până acum de a se atrage atenţia asupra importanţei descurajării ameninţărilor provenite din est, prin întărirea măsurilor Aliate destinate apărării colective, arată sursa citată.

De asemenea, cu prilejul acestei întâlniri, adaugă reprezentanţa diplomatică a României, s-au făcut aprecieri asupra relevanţei zonei Mării Negre din punct de vedere al securităţii, precum şi asupra necesităţii dezvoltării capabilităţilor maritime, inclusiv în context NATO, în această regiune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite