Logica războiului la extremiştii maghiari

Am crezut că suntem o ţară în care locuiesc oameni paşnici, iar armata este un serviciu pentru profesionişti cu îndatoriri specifice. Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, spune însă că secuii sunt o naţiune de soldaţi care vor lupta în continuare. De unde această logică a războiului la extremiştii maghiari?

Chemarea la luptă lansată de Antal Arpad are ceva medieval şi înfricoşător. Parcă am fi în vremea migraţiilor sau a triburilor şi acum ne disputăm zonele şi arealul. Are ceva inspirat din spaţiul vital descris de Mein Kampf. Iar pretextul că nicio Constituţie nu le va îngrădi secuilor dragostea pentru pământul natal denotă o lipsă de sens: cum ar putea o lege, oricare ar fi ea, să limiteze sentimentele? Şi cine ar vrea ca secuii sau orice etnie din România să nu-şi iubească ţara? Poate însă că unii înţeleg altceva prin pământul natal. Poate că nu îl pot iubi decât dacă se izolează, dacă îi reduc pe români la tăcere. Ciudată apropierea, în acelaşi discurs, între naţiunea de soldaţi şi dragostea de pământul natal. Iubirea are nevoie de violenţă? Este singura ei formă de exprimare? Acest lucru poate fi încadrat uşor într-o patologie, în niciun caz nu ţine de normalitate.

Însăşi ideea de a-ţi trata cetăţenii de care răspunzi ca pe nişte trupe de comando cu care să îţi satisfaci ambiţiile politice şi cu care să ameninţi mereu statul de drept mi se pare o pantă periculoasă. Nu cred că maghiarii din România se trăiesc pe ei înşişi ca soldaţi în solda lui Antal Arpad sau a altor extremişti. Nu cred că chemările la luptă îi impresionează sau constituie orizontul lor mental. Dar faptul că un politician ales încearcă să construiască o mentalitate de conflict prin care o minoritate să fie contrapusă majorităţii îţi dă fiori. La fel s-a născut dictatura comunistă, pusă mereu pe luptă împotriva duşmanului de clasă, precum şi cea nazistă, înarmată împotriva raselor inferioare. Acum asistăm la naşterea dictaturii etniei. Maghiarii care nu intră în logica războiului sunt colaboraţionişti şi trădători ai nobilei cauze a luptei permanente împotriva românilor.

Ideea de a-ţi trata cetăţenii de care răspunzi ca pe nişte trupe de comando cu care să îţi satisfaci ambiţiile politice şi cu care să ameninţi mereu statul de drept mi se pare o pantă periculoasă. Nu cred că maghiarii din România se trăiesc pe ei înşişi ca soldaţi în solda lui Antal Arpad sau a altor extremişti.

Antal Arpad este primar. Nu are altă treabă decât să incite la conflicte? A transformat Sfântu Gheorghe într-o bijuterie şi acum a ieşit la cucerirea de noi teritorii? Cine l-a pus pe el comandantul fictivelor oştiri secuieşti? Etnicii maghiari l-au votat, cred, ca să aibă grijă de urbe, nu ca să facă pe comandatul militar într-un conflict care nu există, dar, după cum se vede, poate fi inventat. Orice conflict modern a început cu o ideologie justificativă. Deocamdată, din fericire, suntem încă la acest nivel. Dar agitarea continuă a idealului luptei, a calităţii de soldat etnic, nu rămâne fără consecinţe. Iar felul în care un primar se joacă de-a marele şef de stat major al unei naţiuni de soldaţi mi se pare un bun început pentru o sfârşit foarte prost.