Liviu Pop: Evident că îl susţin pe Liviu Dragnea. Este cel mai puternic preşedinte din istoria PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat luni că îl va susţine pe Liviu Dragnea pentru un nou mandat de preşedinte al PSD, fiind cel mai puternic preşedinte din istoria partidului. Acesta a mai adăugat că de la preluarea conducerii de către Dragnea, „PSD a câştigat aproape toate bătăliile”. Senatorul PSD a precizat că dosarul pe rol şi condamnarea definitivă de pe numele liderului de partid nu reprezintă o vulnerabilitate pentru PSD.

Senatorul PSD, Liviu Pop, a precizat vineri că îl va susţine pe actualul lider PSD, Liviu Dragnea, pentru încă un mandat de preşedinte executiv.

„Evident. Eu sunt membru al organizaţiei PSD Maramureş. Am avut vineri o Conferinţă Judeţeană extraordinară, în care am votat în unanimitate susţinerea domnului preşedinte Liviu Dragnea. În momentul în care a preluat conducerea partidului, am câştigat aproape toate bătăliile, dacă pot spune aşa, am avut un program de guvernare bine conturat, care ne-a dus la câştigarea majorităţii în Parlament, program de guvernare care se aplică, deci nu sunt doar vorbe şi promisiuni, sunt realizări concrete. Experienţa domniei sale şi echipa pe care a format-o la nivelul Guvernului, la nivelul Parlamentului şi de ce nu, la nivelul fiecărei organizaţii judeţene îmi permite să spun ca senator PSD că este cea mai bună soluţie în momentul de faţă pentru Partidul Social Democrat şi eu cred că în istoria lui nu a fost un preşedinte atât de puternic”, a declarat acesta pentru Rfi.

Întrebat cum este partidul afectat de condamnarea definitivă şi dosarul pe rol pe care Liviu Dragnea le are pe numele său, Pop a răspuns că nu reprezintă nicio vulnerabilitate pentru PSD. „Nu, nu cred că e o vulnerabilitate pentru Partidul Social Democrat, poate este o vulnerabilitate pentru persoana Liviu Dragnea, dar pentru PSD eu cred că ceea ce a contat în faţa alegătorilor este seriozitatea şi măsurile pe care le-am promis şi realizat, pentru că până la urmă asta cred eu că aşteaptă cetăţenii acestei ţări, fapte concrete, nu promisiuni hazardate”, a explicat senatorul Liviu Pop.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite