VIDEO Liviu Dragnea o îngroapă pe Dăncilă: M-a deranjat foarte mult. Mi-a spus că e hotărâtă să dea Ordonanţă de amnistie. Nu se poate vorbi de presiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider PSD aflat în prezent în închisoare, Liviu Dragnea, a afirmat într-o nouă parte a interviului oferit pentru Realitatea Plus că a fost deranjat de candidatul social-democrat la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, pe motiv că aceasta afirma în timpul campaniei că nu are de gând să îl graţieze pe Dragnea. Acesta a acuzat-o pe Dăncilă că şi-a pus consilierii să-i convingă pe jurnalişti să întrebe despre subiect la fiecare conferinţă de presă.

„Ce m-a deranjat foarte mult atunci, doamna Dăncilă, Viorica Dăncilă, se trezea foarte des vorbind despre faptul că nu mă va graţia. Una, două: nu-l voi graţia, una, două, nu-l voi graţia. Probabil că erau reporteri care erau rugaţi de consilierii dumneaei să pună întrebarea asta. Chiar eram foarte nervos şi voiam să-i spun atunci aşa: doamna candidat, nu mai vorbi despre faptul că nu o să mă graţiezi pe mine, că eu nu o să scriu o cerere de graţiere nici adresată ţie, nici adresată lui Iohannis, pentru că graţierea o cer oamenii vinovaţi. Eu sunt adus aici nevinovat şi nu am de ce să cer graţiere. Şi atunci mi-ai zis şi tu, mi-a zis şi Irina, şi alţi prieteni: domne, o să spună că din cauza dumitale nu câştigă alegerile. Nu îmi era foarte uşor, nu mă uitam la presă, dar mai vorbeam cu colegii de aici, mai auzeam discuţii... era campanie electorală”, a declarat Liviu Dragnea.

Fostul lider PSD a negat apoi că a pus presiune pe Viorica Dăncilă să dea Ordonanţă de amnistie şi graţiere în momentul în care aceasta era premier. Mai mult, Liviu Dragnea subliniază că Dăncilă a fost de fapt cea care a venit cu ideea Ordonanţei.

„Acum, despre amnistie şi graţiere, prima discuţie cu doamna Dăncilă eu am avut-o în februarie-martie, nu mai ţin minte exact, 2018, pe Valea Prahovei, într-o duminică după-amiază sau sâmbătă, eram acolo cu familiile şi tocmai se însera, era zăpadă şi mi-a zis: domnul preşedinte, aş vrea să ieşim puţin afară să vorbim ceva. Am ieşit şi mi-a spus că e hotărâtă să dea amnistie. Ordonanţă de amnistie. Bine. I-am spus să se gândească bine, să ţină cont de faptul că eu nu i-am pus o astfel de condiţie atunci când a fost propusă pentru funcţia de prim-ministru şi nu am avut o discuţie pe această temă până în momentul ăla, când ea mi-a spus că ea vrea să dea acea ordonanţă, completând că ea cât a fost europarlamentar a fost foarte activă şi a avut foarte multe poziţii în legătură cu nedreptăţile din justiţie şi a avut multe dosare care au fost contrafăcute şi că trebuie să existe în România un moment zero şi că nu îi tremură genunchii. Şi am spus: Viorica, sunt decizii ale tale, dacă ţi le asumi, bine, dacă nu, e în regulă. Dar reţine că eu nu îţi cer, nu fac presiuni, nu am discutat despre aşa ceva şi nu vreau să mai discut. Deci, nu se poate vorbi despre presiune. A, că ulterior, peste câteva luni, venea şi îmi spunea nu mai vreau să dau amnistie. E în regulă. Peste alte câteva luni iar venea şi îmi spunea: cred că trebuie să dau amnistie. Eu nu stau să intru în dicuţii din astea cu doamna Dăncilă, cu domnul Toader, sincer, chiar nu mă interesează. Aceşti doi oameni sunt un capitol încheiat pentru mine”, a adăugat Dragnea.

Citeşte şi: Dăncilă, după atacurile lui Dragnea: Au fost presiuni din partea lui. Probabil că domnul Dragnea n-a înţeles un lucru, că eram premierul României, nu sluga lui
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite