Klaus Iohannis, scrisoare către Regele Mihai: „Sper să reveniţi cât mai repede în viaţa publică. Vă doresc să treceţi peste această grea încercare“
0Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare Regelui Mihai, internat de cinci zile, în care îi doreşte să treacă peste boala cumplită care îl încearcă pentru a reveni cât mai curând în viaţa publică.
„Am primit cu multă îngrijorare vestea privind recentele probleme medicale ale Majestăţii Voastre. Vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste această grea încercare. Sper să reveniţi cât mai repede în viaţa publică şi să continuaţi să reprezentaţi şi pe mai departe acel simbol fundamental pentru naţiunea română. Vă rog să primiţi omagiul şi respectul meu“, se arată în scrisoarea semnată de Klaus Iohannis.
Biroul de Presă al Casei Regale a revenit, vineri, cu precizări legate de starea de sănătate a Regelui Mihai I. Fostul suveran este internat de cinci zile într-o clinică medicală din Lausanne, aflându-se într-o stare de accentuată slăbiciune fizică. Fiicele sale urmează să ajungă în Elveţia în următoarele zile.
„Majestatea Sa Regele Mihai I se află internat, de cinci zile încoace, într-o clinică medicală din Lausanne. Din motive de respect faţă de suferinţa Majestăţii Sale, numele clinicii nu va fi făcut public. Regele este într-o stare de accentuată slăbiciune fizică şi primeşte tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staţionară şi medicii sunt de părere că evoluţia prezintă relativă stabilitate", se arată într-un comunicat remis pe 4 martie de Biroul de Presă al Regelui Mihai.
Sursa citată mai precizează faptul că Regina Ana este la curent cu starea de sănătate a Regelui Mihai şi se află la reşedinţa din Elveţia. „Regina Ana se află în reşedinţa privată din Elveţia şi a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. Regina este într-o stare de sănătate stabilă şi urmează un tratament obişnuit vârstei Majestăţii Sale. Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu văd în fiecare zi pe Majestăţile Lor şi rămân în continuare în Elveţia, alături de Rege şi Regină. Principesele României, fiicele Majestăţilor Lor, vor programa în zilele care urmează deplasări în Elveţia pentru a-şi vedea părinţii. Ele sunt zilnic în legătură cu familia şi urmăresc, cu tristeţe şi cu speranţă, evoluţia stării de sănătate a tatălui lor“, se mai arată în comunicatul citat.
Maiestatea Sa Regele Mihai s-a despărţit pentru prima dată de poporul român în decembrie 1947, silit de comunişti. A doua oară ieri, silit de cancer.
Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai, în vârstă de 94 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer. „Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere“, a anunţat, din Elveţia, Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale. Regele Mihai a decis ca fiica sa, principesa Margareta, să-i preia, oficial, atribuţiile.
Citeşte şi: