O nouă stilistică
0
La doar câteva zile după ce a rostit discursul de învestitură pe care mai toată lumea l-a calificat a fi fost unul bun şi în conformitate cu atribuţiile şi cu specificul funcţiei prezidenţiale, domnului Klaus Iohannis i-a fost reproşată tăcerea. Absenţa apetitului pentru comunicare.
Când, în sfârşit, preşedintele a vorbit- şi a făcut-o cu ocazia şedinţei CSM de marţi- asupra domniei-sale s-au abătut nenumărate critici. I-au fost contestate vehement propunerile şi sugestiile, i-au fost calificate ca marcate de rea-credinţă mai toate observaţiile, s-au văzut în spusele sale tot felul de primejdii. Ce mai, i-a fost amendat aproape întreg discursul. Un discurs pus în mod fantezist, forţat şi rău-voitor în relaţie de unii comentatori şi posturi de televiziune cu serioase încatenări politice falimentare ori de domeniul trecutului cu dorinţele şi obiceiurile PSD şi ale preşedintelui acestuia Victor Ponta ori chiar cu blasfemiile specifice Antenei 3 şi ale falselor sale vedete, Mihai Gâdea şi Mircea Badea.
Cele mai multe acuze au avut în vedere propunerea d-lui Iohannis ca instituţia procurorului general să fie cooptata în CSAT, afirmaţia că justiţia nu trebuie să devină o supra-putere în Stat, consideraţiile asupra MCV şi recomandarea ca CSM să ia măsuri de prevenire a scurgerii către presă a unor informaţii din dosare aflate încă în lucru.
Criticii d-lui Iohannis, vehemenţi, vocali şi recrutaţi în mod evident fie din rândul foştilor competitori în cursa prezidenţială, aşa cum este dna Monica Macovei, fie din rândul ziariştilor ce au cauţionat mai toate acţiunile, dar şi multe dintre extravaganţele fostului preşedinte, dl. Traian Băsescu, şi-au stabilit câteva ţinte de atac. Prea multe dintre acestea s-au dovedit false. Să le luăm pe rând.
Respectivii au afirmat că echilibrul la care se pare că aspiră preşedintele nu ar face decât să mascheze intenţia domniei sale de a pune dacă nu stavilă, atunci cel puţin mulţi, prea mulţi bemoli luptei anti-corupţie. S-a mers până acolo încât s-au stabilit tot felul de conexiuni şi coincidenţe între judecarea unei contestaţii ce ţine de cazul Voiculescu şi discursul dlui Iohannis, operaţiuni ce nu pot să nu te ducă cu gândul la glumele referitoare la modul în care se face jurnalism la Radio Erevan.
S-a mai spus că punerea în practică a propunerii de lărgire a componenţei CSAT prin cooptarea procurorului general l-ar plasa pe acesta într-o periculoasă, dacă nu cumva chiar neconstituţională apropiere de politicieni. În fine, s-a ajuns până acolo încât s-a afirmat că preşedintele ar voi să pună botniţă presei, aici în rolul jurnaliştilor de la Radio Erevan evoluând cei de la postul B1tv.
Nu am niciun fel de pregătire juridică şi tocmai de aceea evit a mă pronunţa asupra constituţionalităţii sugestiilor dlui Klaus Iohannis. Însă cum domnia sa are la Cotroceni un consilier pe probleme legislativ-constituţionale în persoana doamnei Simina Tănăsescu, profesor universitar, despre care se spune că ar fi un eminent specialist în Drept constituţional şi fiindcă este de notorietate că noul preşedinte nu suferă de boala omniscienţei, ba că, dimpotrivă, se bazează mult pe sfaturile specialiştilor, îmi place să cred că dl. Iohannis nu a vorbit doar de dragul aflatului în treabă. Că a ştiut despre ce vorbeşte.
În plus, cred că prin însăşi funcţia de mediator nu doar al vieţii politice, ci şi între cele trei puteri în stat, dl Klaus Iohannis este îndreptăţit să atragă atenţia asupra încercărilor de detaşare, de a face un pas în faţă prin raportare la celelalte două a uneia dintre ele. Fără ca prin remarcile sale preşedintele să atenteze în vreun fel, în speţă la libertatea justiţiei, să intenţioneze limitarea drepturile magistraţilor ori să îi îndemne pe aceştia la non-combat şi non-acţiune.
E cum nu se poate mai adevărat că mult prea frecvent politicienii de rang înalt au uzat de poziţiile deţinute spre a tempera în propriul interes acţiunile justiţiei. Faptul s-a petrecut în trecut, trecutul însemnând şi vremea mandatelor prezidenţiale ale dlui Traian Băsescu. Ba chiar prea adesea i-a avut drept protagonişti pe unii dintre apropiaţii fostului preşedinte. Or, politicului, indiferent dacă că prin acesta înţelegem Executivul ori Legislativul, îi este interzisă orice urmă de ingerinţă în treburile justiţiei. Fără doar şi poate, tocmai această realitate l-a stimulat pe dl Iohannis ca, la doar câteva zeci de ore după ce a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, să ceară Parlamentului respingerea Legii aministiei. Un detaliu care a scăpat criticilor cu memorie scurtă ai preşedintelui, critici căzuţi ieri în extazul vorbelor fără substanţă şi a acuzelor aberante.
Acestora le-a scăpat de asemenea să observe că unul dintre participanţii la şedinţa de marţi a CSM i-a solicitat dlui Klaus Iohannis să facă uz de toate prerogativele sale pentru a stopa implicarea serviciilor secrete în treburile justiţiei, o implicare despre care foarte adesea s-a afirmat că ar fi fost o realitate a regimului Traian Băsescu. Şi asupra căreia gureşii de serviciu nu au scos în ultimii ani nici o vorbă, deşi ea înseamnă o serioasă abatere de la normele Statului de drept
Cât priveşte acuzaţia că dl. Klaus Iohannis ar dori să pună botniţă presei şi că prin solicitarea menţionată mai sus preşedintele s-ar ralia unei propuneri legislative profund nocive şi antidemocratice a senatorului PSD Şerban Nicolae, propunere ce vizează introducerea unor sancţiuni drastice aplicate organelor de presă şi jurnaliştilor ce dezvăluie detalii din dosare încă nefinalizate, lucrurile stau cum nu se poate mai simplu. Iar comparaţia cu Radio Erevan se impune din nou, de data aceasta în defavoarea profesionalismului şi onestităţii site-ului Reporter virtual. Totul seamănă cu celebrul banc “nu i s-a dat, i s-a luat.”
Mai exact. Dl Iohannis s-a referit până la urmă la o chestiune ce ţine de respectarea secretului de serviciu, o obligaţie elementară a oricărui magistrat, reglementată peste tot în lumea civilizată şi a cărei nesocotire este oriunde drastic sancţionată. Magistratura este o profesie cu expunere, e marcată de o oarecare teatralitate, trăsături ce implică însă şi mult autocontrol din partea celor ce o practică. Ea exclude vedetismele, presupunând cumpătare în comunicare, mai ales atunci când e vorba de dosare nefinalizate. Preşedintele nu a făcut în spusele sale niciun fel de referire la o îngrădire a dreptului presei de a se informa şi de a face publice informaţiile obţinute. Acesteia îi rămâne neatins dreptul de a face oricând publice informaţiile aflate prin mijloace specifice. Readusă la specificităţi şi la normalitate e numai limbuţia excesivă a unor magistraţi. O limbuţie ce nu a avut întotdeauna în vedere în mod exclusiv găsirea în presă a unui aliat ori a unui protector în faţa agresiunii politicienilor corupţi.
Prea adesea ne-am plâns, mai cu seamă în decursul ultimului mandat al fostului preşedinte Traian Băsescu, că acesta are un acces nepermis la dosare aflate în lucru. Că profită de aceste informaţii, că “le scapă” deloc neintenţionat, uneori în scop de intimidare, în apariţiile sale radio-televizate ori în conferinţele de presă de la 18.30. Preşedintele Klaus Iohannis pare să nu agreeze astfel de practici, ba chiar să încerce să le elimine. Tot la fel cum acelaşi preşedinte nu vrea să semene deloc cu predecesorul său. Dar nici cu dl Iliescu sau cu dl Constantinescu. Ceea ce pentru criticii prematur hiperactivi ai dlui Iohannis e similar unui păcat de moarte.
Am convingerea că tocmai această dorinţă şi o retroactivă şi câteodată rău-intenţionată presiune a modelului Băsescu, cu bunele, dar mai ales cu relele sale se află la originea criticilor în cascadă lansate la adresa dlui Klaus Iohannis şi a discursului său de marţi.
În ceea ce mă priveşte cred că funcţia prezidenţială în România nu a avut nevoie doar de un om nou, de o schimbare de personal, chestiuni oricum reglementate de Constituţie. Ci şi că îi este necesară o nouă stilistică. Ferită de populism, retorism, vorbărie şi contaminări cu atitudinea de berărie ori de mahala. Cu acel caragialean “voi scandal cu orice preţ!”, aflat în specificul negativ al ultimilor zece ani. Dl. Iohannis pare nu doar a fi găsit această nouă stilistică. Domnia-sa dă semne că e hotărât să o pună în practică. Operaţiunea se arată a fi una palpitantă şi nu tocmai din cale afară de uşoară.
Se încarcă comentariile...
