UPDATE Iohannis, făcut „trădător“ de un senator PNL. Liberalul susţine că e o ironie la adresa celor care-l contestă pe şeful statului după ultima decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea. FOTO Mediafax
Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea. FOTO Mediafax

Viorel Badea, senator PNL ales în diasporă, l-a numit pe Klaus Iohannis „trădător“, într-o postare pe Facebook, după ce şeful statului a acceptat fără vreo urmă de opoziţie propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, adică pe Viorica Dăncilă. Ulterior, senatorul a precizat pentru „Adevărul“ că a fost un mesaj ironic la adresa celor care se declarau susţinători ai şefului statului, iar acum îl contestă.

UPDATE Senatorul liberal a precizat pentru „Adevărul“ că mesajul său este o ironie la adresa celor care până de curând îşi manifestau susţinerea pentru Klaus Iohannis, iar acum, subit, anunţă că nu mai sunt de acord cu felul cum face politică şefl statului. 

Mai mult, într-un răspuns la o întrebare a unui utilizator Facebook despre decizia lui Iohannis, viorel Badea a precizat: „Cum să obţinaă altă majoritate? Să o scoată din joben ca la Circus Soleil? Să fim serioşi. Noi, în Balcani, ne-am obişnuit să facem politică după ureche. Dă-le în mă-sa de legi. Sunt făcute ca să fie încălcate“, a scris Badea. 


„Klaus Iohannis, ieri salvator, azi trădător. Contorsionismul politic - sport popular la români“, a scris senatorul Viorel Badea pe pagina sa de Facebook. 

Senatorul liberal, reprezentantant al diasporei, este primul liberal care îşi exprimă dezamăgirea şi are cuvinte dure la adresa lui Klaus Iohannis după ce preşedintele a ales să o desemneze pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru.  

Reacţii dure la adresa lui Klaus Iohannis au venit şi în mediul online unde mii de susţinători şi-au retras „like-urile“, tot plecând de la desemnarea noului premier.  

Klaus Iohannis tradator FOTO Facebook Viorel Badea

Sursă: Facebook Viorel Badea

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite