Kelemen Hunor: Regionalizarea nu se va face, dar am putea vorbi de regiuni de dezvoltare mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regionalizarea României nu se va face decât după amendarea Constituţiei, însă după nişte discuţii despre regiuni de dezvoltare mai mici, formate din maximum patru judeţe, a declarat, vineri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, conform Mediafax.

Din perspectiva oficialului UDMR, prezent în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Diasporei Maghiare, vineri, la Aiud, regionalizarea nu se va face, deoarece nu crede că anul viitor se va putea amenda Constituţia, fără acest demers fiind imposibilă formarea de noi regiuni administrative.

„Cei care au încercat o regionalizare mascată, adică au reorganizat, de exemplu, direcţiile financiare, cred că încet, încet îşi dau seama că au făcut o prostie, este un eşec, nu funcţionează, deciziile sunt duse la o distanţă foarte mare de contribuabili, se iau foarte încet şi din acest punct de vedere eu cred că şi veniturile la buget au suferit. A fost o prostie. Eu consider în continuare că a fost o greşeală. De aceea, eu cred că nu e bine să mai vorbim despre un subiect care nu are nicio şansă în perioada imediat următoare", a declarat Kelemen Hunor, la Aiud.

Preşedintele UDMR este de părere că o dezvoltare pe regiuni mai mici, de maxim patru judeţe, ar fi mult mai coerentă şi ar reuşi să păstreze inclusiv o tradiţie istorică.

„Despre regiunile de dezvoltare, în schimb, ar trebui să vorbim, ar trebui să le gândim în aşa fel încât să avem regiuni mai mici, din trei, maxim patru judeţe, regiuni mai coerente, regiuni care au o oarecare tradiţie istorică, nu numai din punct de vedere cultural, dar şi economic şi social. Altfel nu vor funcţiona, discrepanţa va creşte iar, aşa cum am constatat că s-a întâmplat atât în perioada de preaderare, cât şi în perioada de postaderare", a mai spus preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a precizat de asemenea că politicienii ar trebui să treacă de anumite prejudecăţi, dacă doresc să realizeze acest proiect, oferind un exemplu despre referendumurile locale.

„Dacă am putea, noi, clasa politică, să trecem peste anumite prejudecăţi, atunci iniţiativa noastră ar putea fi susţinută şi mă refer în primul rând acum la Mureş. În decizia CJ unde nu găseşti niciun argument raţional pentru ce au făcut ieri (joi - n.r.), doar pentru că iniţiativa a venit din partea UDMR, toată lumea s-a coalizat şi a votat împotriva interesului judeţului Mureş, împotriva intereselor tuturor cetăţenilor din judeţul Mureş. Preşedintele Consiliului Judeţean şi Consiliul Judeţean au spus: «nu vrem să fim centru regional. Vrem să rămânem în coada listei în continuare, vrem să rămânem după Alba Iulia, vrem să fim într-un fel dependenţi de Alba Iulia»", a mai precizat Kelemen Hunor.

În această săptămână, Consiliul Judeţean Mureş a votat respingerea proiectului iniţiat de consilierii UDMR privind organizarea unui referendum local pentru înfiinţarea regiunii de dezvoltare Mureş-Covasna-Harghita, proiect care, potrivit iniţiatorilor beneficiază de circa 40.000 de semnături de susţinere.

Referendumul local era propus pentru data de 8 decembrie şi dorea să consulte cetăţenii din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Bihor, Sălaj şi Satu Mare cu privire la regionalizare.


Citeşte şi:

Consilierii judeţeni au spus "Nu" organizării unui referendum în judeţul Mureş privind înfiinţarea regiunii Mureş, Harghita şi Covasna

Proiectul consilierilor UDMR care se referă la organizarea referendumului privind înfiinţarea unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, cu centrul regiunii în Târgu Mureş, a fost respins, astăzi, în şedinţa Consiliului Judeţean, după aproape două ore de dezbateri.

Dezbatere publică pe tema strategiei de dezvoltare a judetului Argeş

Evenimentul care, printre altele, îşi propune identificarea oportunităţilor de dezvoltare a judeţului Argeş, este organizat de Consiliul Judeţean Argeş.

Regionalizarea - mari semne de întrebare

Trebuie să vă menţionez din start că sunt un adept al funcţionării descentralizate, al principiului subsidiarităţii, al guvernanţei multi-nivel, al deciziilor luate de jos în sus. După ce am studiat şi muncit câţiva ani prin Europa, după ce alţi doi ani am studiat dezvoltarea regional din Estul Europei am devenit un promotor al ideii de regionalizare şi descentralizare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite