Kelemen, după discuţiile cu PNL: Sunt şanse serioase, bune, ca să treacă acest guvern
0Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că şansele ca Guvernul propus de Ludovic Orban să treacă de votul Parlamentului sunt „serioase, bune”, dar trebuie văzute programul de guvernare şi lista miniştrilor. „Aşteptăm ziua de joi, vineri, când va depune programul şi lista şi vom lua o decizie după ce cunoaştem toate aceste elemente, probabil că săptămâna viitoare sau când se va apropia votul pentru acest guvern”, a afirmat el.
„Noi credem că trebuie să fie instalat un guvern cât de repede se poate, fiindcă avem şi are, acest guvern, de făcut o rectificare, cu toţii avem de discutat bugetul pentru anul viitor. Noi am spus, am recomandat să vină cu proiectul de buget, dacă trece de votul Parlamentului, până în 15 decembrie în Parlament, ca să avem timp să discutăm, să votăm, să pregătim acest buget pentru anul viitor. (...) Am spus că în bugetul pentru anul 2020 pentru Educaţie trebuie să fie o alocaţie de 6%, fără discuţii, din care, sigur, se poate şi trebuie 1,5-2% pentru investiţii în Educaţie, în infrastructură”, a spus Kelemen, marţi, după discuţiile cu reprezentanţii PNL.
El a afirmat că de la viitorul Guvern se aşteaptă să nu îşi asume răspundere şi să nu dea ordonanţe de urgenţă în domenii precum justiţie, sistemul electoral şi administraţie.
Kelemen a menţionat că a mai cerut respectarea tuturor legilor din România şi internaţionale privind drepturile minorităţilor naţionale şi rezolvarea unor chestiuni în domeniul restituirii proprietăţilor.
„Noi credem că sunt şanse serioase, bune, ca să treacă acest guvern în săptămânile care urmează, săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, dar trebuie să aşteptăm să vină premierul desemnat cu programul de guvernare şi cu lista miniştrilor în faţa Parlamentului, ceea ce se va întâmpla în această săptămână, în termenul de 10 zile de la desemnarea domnului Ludovic Orban de către preşedintele Iohannis", a susţinut liderul UDMR.
Kelemen a precizat că este necesar un acord scris, fiind lăsat un text reprezentanţilor PNL.
„Sigur, printr-o colaborare, prin discuţii, prin argumente putem să depăşim ceea ce în această perioadă de doi ani, trei ani de zile ne-a despărţit şi să ridicăm nivelul de încredere între UDMR şi PNL, acest lucru ne interesează pe noi şi am înţeles că şi pe colegii liberali. (...) Aşteptăm ziua de joi, vineri, când va depune programul şi lista şi vom lua o decizie după ce cunoaştem toate aceste elemente, probabil că săptămâna viitoare sau când se va apropia votul pentru acest guvern. În principiu, a fost o discuţie constructivă, bună, pozitivă şi sunt optimist, adică sunt realist, spre optimism", a afirmat el.
El a spus că s-a discutat şi despre miniştri, „cât de cât, acolo unde se ştie”.