Istorii şi isterii electorale (IV)

Pe 20 mai 1990 au avut loc, ne amintim cu toţii, primele alegeri libere din România de abia ieşită din comunism. Sigur, va fi mereu de discutat asupra gradului de libertate interioară şi informaţională ca şi despre întreg contextul în care românii şi-au ales atunci şi preşedintele, şi parlamentarii. Dar nu acesta e subiectul însemnărilor mele de astăzi

Ci acela de a reaminti, în primul rând, că de abia doi ani mai târziu, în februarie 1992, în două tururi, au avut loc şi primele alegeri locale de după Decembrie 1989. Nu s-a mai înregistrat atunci gradul record de prezenţă la urne din mai 1990, însă absenteismul s-a situat în limite normale. În plus, şi gradul de profesionalizare al electoratului era deja cu totul altul, după cum şi manipularea votului prin mediile electronice a fost nu doar mai puţin agresivă, ci şi cu mult mai puţin eficientă. Dovada elocventă de maturizare a electoratului fiind faptul că majoritatea marilor oraşe şi-a ales primarii din rândul unei opoziţii care abia atunci şi-a conştientizat nu numai rostul, ci şi forţa. Că mai departe, în toamnă, aceeaşi opoziţie nu a ştiut să se coaguleze spre a prelua puterea, e iarăşi subiect de simpozion, dar şi de tristă aducere aminte.

De tristă aducere aminte, în cel mai bun caz prilej de amintire zero va fi, nu mai încape îndoială, campania electorală pentru alegerile locale din anul de graţie 2016. Probabil campania cea mai ştearsă, cea mai insipidă, cea mai nebăgată în seamă de cetăţeni, din 1992 încoace.

Sociologii au emis deja o seamă de estimări deloc încurajatoare referitoare la numărul românilor ce mâine îşi vor sacrifica cel mult zece minute din viaţă spre a se duce nu doar spre a vota, ci mai cu seamă spre a alege. Căci tocmai alegerea ori, mai corect spus, dilemele presupuse de aceasta, parcă mai mari decât au fost vreodată din anul 1992 încoace, pun mari probleme, determinând pesemne absenteismul prognozat. O situaţie ce ar trebui să ne dea de gândit, fie şi numai pentru că ea pare a atesta realitatea primejdioasă că electoratul nu e deloc convins de faptul că partidele ar fi înţeles, aşa cum s-ar fi cuvenit, avertismentul de după Colectiv.

Avem de-a face cu perspectiva unui absenteism care, cumulat cu fatalitatea că procesul electoral e limitat la un singur tur, şi aceasta în primul rând din cauza inabilităţii politice a liberalilor ce s-au trezit din adormirea post-uselistă mult prea târziu, iar după trezire au acţionat haotic, va ridica serioase întrebări asupra legitimităţii aleşilor.

Aceiaşi sociologi ne dau multora fiori  atunci când ne avertizează că gradul de înnoire al personalului administrativ ales prin vot direct din primării şi consilii judeţene va fi redus. Că au mari şanse de a fi reconfirmaţi pe post inşi cu mari probleme cu legea care, spre a scăpa de comedia proastă a codurilor de integritate, s-au travestit în independenţi, rămânând însă pe mai departe încatenaţi politic şi datornici pe viaţă vechilor centre de comandă.

Va fi interesant de urmărit, desigur, câţi dintre „independenţii” aleşi prin astfel de tertipuri îşi vor relua în timp abandonata blană de lup, revenind cu acte şi bagaje puturoase în partidele de provenienţă. Partide ce doar au mimat, de ochii lumii, PSD mai puţin, PNL ceva mai mult, lepădarea de infractori, corupţi şi puşcăriabili. Numai că, iată!, speriat de perspectiva unei catastrofe, PNL, cuprins parcă de isterie, atunci când nu se-arată paralizat de-a dreptul, a ajuns deja să facă nefăcute. Din câte se pare, la Braşov, partidul, marele partid condus de piticii Gorghiu şi Blaga, le-a cerut alegătorilor să-l voteze pe penalul Gheorghe Scripcaru.

În aceste condiţii, chiar şi pentru nebucureşteni, singurul punct cât de cât vioi şi prilej de atracţie în campania de acum încheiată a fost reprezentat de bătălia ceva mai animată pentru primăria generală a Capitalei. O primărie care – aproape nimeni nu se mai îndoieşte de asta- va fi câştigată de d-na Gabriela Vrânceanu-Firea. De dumneaei, dar mai ales de PSD. Numai procentul victoriei fiind pentru moment necunoscut şi subiect de controverse.

Unii sociologi vorbesc despre 36-37% din voturi în favoarea d-nei Firea, în vreme ce în apariţia sa televizată de miercuri seară, dl. Alin Teodorescu, altminteri credibil în prognoze, mergea chiar mai departe, vorbind  despre posibilitatea ca fosta jurnalistă şi amică a familiei Voiculescu să obţină aproape jumătate din voturile valabil exprimate. Totul pe fondul unui absenteism accentuat, dublat de resemnarea d-lui Cătălin Predoiu. Omul de sacrificiu al liberalilor, sigur conduşi spre dezastru de haoticul tandem Gorghiu-Blaga. Unica ambiţie a d-lui Predoiu fiind aceea de a se situa pe locul al doilea spre a-şi salva astfel onoarea personală şi a nu fi ruşinat de clasarea superioară a independentului Nicuşor Dan. O consolare de care, dacă luăm drept bun sondajul  IRES, dl. Predoiu nu va avea parte.   

Chiar dacă dl. Alin Teodorescu, de pildă, vorbeşte despre faptul că scorul PNL, nu doar la nivel de Capitală, ci şi la nivel de ţară va fi peste cel al candidatului Predoiu, liberalii nu au nici un motiv de bucurie. Vor pierde şi e foarte posibil ca eşecul să fie încă şi mai usturător alegerile legislative din toamnă. Cutuma fiind că învingătorii de la locale să obţină cu cel puţin 10% mai mult la alegerile parlamentare.

Sigur, doar mâine seară, după ora 21, vom vedea cât de reale sunt estimările şi cât de crudă soarta liberală. Căci, vorba d-lui Ionuţ Vulpescu, cel mai bun sondaj e însuşi votul.

Certe sunt pentru moment câteva lucruri. PSD e deja sigur, poate că mult prea sigur de victorie pe care deja se pregăteşte să o sărbătorească cinic, aşa cum se cuvine şi cum îi e felul, nu luni, ci marţi. Atunci când pare-se că îl va înlătura de la şefia Camerei Deputaţilor pe „trădătorul”  Valeriu Zgonea. Încă mai încrezător, euforic de-a dreptul se-arată dl. Victor Ponta care se şi vede reînscăunat premier la toamnă. Chiar dacă mai puţin vocal, poate şi frământat de întrebările legate de propriul lui viitor politic în condiţiile în care Victor Ponta dă semne a trăi o nouă viaţă, şi dl. Liviu Dragnea e sigur pe victoria de care are nevoie ca de aer spre a avea o minimă garanţie că nu va fi trimis definitiv pe tuşă. Totul în vreme ce tandemul Gorghiu-Blaga tace.

Iar dacă tăcerea le va fi celor doi pe mai departe tolerată de grosul membrilor de partid, e foarte posibil ca anunţatul eşec liberal de acum  să se transforme în toamnă în dezastru.

Problema e dacă partidul, cât e el de mare, dispune de o alternativă reală la conducerea de acum. Ce se impune a fi rapid înlăturată.