Istorii şi isterii electorale (III)

Cu toate că Televiziunea publică îşi face pe mai departe datoria de a aloca timp de emisie unor dezbateri electorale pe care nu le urmăreşte mai nimeni, nu alegerile locale, dezbaterile pe programe, ideile sau planurile strict gospodăreşti au fost principala preocupare a mass-media româneşti în cursul săptămânii ce se încheie de final.

Moartea accidentală nu a unui rebel, aşa cum ne amintim că suna titlul unei piese de teatru jucate odinioară cu destul succes mai peste tot în ţară, ci a unui mega-criminal ce şi-a bătut joc de lege, de omenie şi de omenire a fost, cum nu se poate mai firesc, tema media şi nu numai a săptămânii. Ea s-a răsfrânt şi în dezbaterile electorale televizate, lucru normal, la urma urmei, de vreme ce cea mai mare parte a policlinicilor şi spitalelor româneşti se află în administrarea autorităţilor locale şi judeţene. Care măcar de acum încolo vor trebui să fie mai atente, dar şi mai profesionist şi prompt avertizate asupra provenienţei ce poate fi uneori suspectă a medicamentelor, materialelor sanitare, dezinfectanţilor şi auxiliarelor cumpărate din bani publici. Ca şi asupra calităţii lor. Cu atât mai mult cu cât Hexi Pharma nu deţinea decât 20% din contractele în domeniu de pe piaţa românească, fiind de departe depăşită de o firmă care, conform unei informaţii datorate Ştirilor TVR, preluate apoi şi de alţii fără precizarea sursei, ar avea sediul undeva, pe câmp.

Devine, astfel, tot mai clar că nici corupţia, nici dezastrul din sistemul românesc de sănătate nu vor fi curmate şi eradicate odată cu transferul în altă lume ce nu se cuvine a fi pentru el defel mai bună pentru răposat, a lui Dan Condrea. Umanoidul care a pus la cale şi desfăşurat una dintre cele mai mari afaceri de corupţie din 1990 încoace. Nu a făcut-o, nu a putut-o face singur. E limpede pentru oricine că Dan Condrea a avut complici nu doar la nivel central, ci şi la nivel local şi judeţean, iar dibuirea şi exemplara pedepsire a acestora se cuvine să figureze şi pe agenda viitorilor primari şi preşedinţi de Consilii judeţene.  

În altă ordine de idei, în ceea ce mă priveşte am receptat cu interes, dar şi cu oarecare scepticism informaţia că, în pofida realizărilor ce nu-i pot fi contestate, dar şi a străfocărilor edilitare de ultimă oră, primarul liberal al Oradei, Ilie Bolojan, e creditat doar cu un scor electoral de maximum 59,9%, oricum, chiar şi aşa cu vreo 20 de procente mai mult decât pare că va obţine partidul ce-l susţine. Şi m-am amuzat şi întristat deopotrivă văzând ce bazaconii poate debita la TVR contracandidatul pemepist pe nume Horia Vuşcan, un clovn în lege pe care mai marele partidului în cauză, nimeni altul decât Traian Băsescu, îl lasă pe mai departe să se dea în stambă. Şi cum o veste proastă nu vine niciodată singură, joi, Curtea Constituţională a spus niet ordonanţei de urgenţă ce i-ar fi permis d-lui Bolojan să încerce a treia oară alipirea Sânmartinului de Oradea Marea, făcându-ne oraşul încă şi mai mare. Ceea ce nici măcar nu ar fi fost rău. Dimpotrivă.  

Altminteri, desigur, interesul tuturor, chiar şi al nebucureştenilor, e concentrat pe ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă pentru primăria generală a Capitalei. Acolo unde, în ciuda sau poate tocmai datorită ieşirilor intens colorate, uneori chiar cu iz de mahala, ale sale proprii, dar şi ale ajutoarelor sale electorale, unele cu state de serviciu şi prin teatre adevărate, câştigătoare sigură pare a fi Gabriela Vrânceanu Firea.  Oricum, avem deja indicii că PSD deja lucrează de zori  la lista de cumpărături cu cele necesare sărbătoririi victoriei, în care vede semnul unei izbânzi încă şi mai copleşitoare la alegerile parlamentare din toamnă.

Deşi nu cred că doamna Firea va împărtăşi destinul crud al d-lui Mircea Geoană, am totuşi impresia că PSD ar trebui să fie, măcar pentru moment, ceva mai econom în achiziţionarea sticlelor de şampanie la nivel de ţară. Căci am îndoieli că victoria îi va fi atât de categorică precum visează. Ceea ce nici măcar nu va fi rău. Din contră.